Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: OMS: Interdicțiile de călătorie nu vor stopa Omicron

30 nov 2021 1116 vizualizări

Nicio persoană cunoscută ca fiind infectată cu tulpina sud-africană nu a decedat în urma bolii, potrivit informațiilor oficiale disponibile aseară

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) preferă să recomande persoanelor vulnerabile să-și amâne călătoriile, în loc să încurajeze o închidere a tuturor frontierelor. Interdicțiile generale de a călători nu vor împiedica propagarea noii variante Omicron a coronavirusului, a avertizat OMS, care recomandă celor cu vârsta de peste 60 de ani să-și amâne călătoriile. Aceste interdicții vor „pune o povară grea asupra vieților și mijloacelor de subzistență” și pot descuraja țările „să semnaleze și să ofere date epidemiologice”, a precizat OMS.

În recomandările sale populației, OMS a cerut „persoanelor care nu sunt vaccinate complet sau care nu au făcut dovada infectării anterioare cu SARS-CoV-2 și care prezintă risc crescut de a dezvolta o boală gravă, în special persoanelor de 60 de ani sau care cu comorbidități ce pot face forme grave ale COVID-19 (de exemplu cei cu boli cardiace, cancer și diabet), să-și amâne călătoriile lor în zonele cu transmitere locală” a coronavirusului.

Pastila Merck, recomandată de urgență în SUA

Japonia a cerut ieri companiilor aeriene să suspende noi rezervări către teritorul japonez pe o perioadă de o lună, în pofida faptului că OMS consideră că interdicțiile de călătorie nu împiedică răspândirea omicron.

Această nouă variantă a noului coronavirus, foarte contagioasă, ar fi început, în realitate, să se răspândească în lume cu mai multe zile înainte ca Africa de Sud să o semnaleze în mod oficial, la 24 noiembrie, iar autoritățile olandeze au anunțat marți că omicron circula deja în Olanda la 19 noiembrie.

Un element liniștitor este faptul că până în prezent nu s-a semnalat nicio moarte din cauza omicron. În Africa de Sud, majoritatea noilor contaminări sunt legate de omicron, un lucru care sugerează că varianta are un potențial de răspândire mare.

Un comitet științific independent s-a pronunțat marți în favoarea autorizării de urgență, pentru unii pacienți cu risc, a pilulei anti-COVID de la Merck în SUA. Votul experților a fost strâns, cu 13 „pentru” și 10 „împotrivă”. Avizul acestui comitet este consultativ și decizia finala revine Agenției Americane pentru Medicamente (FDA). Tratamentul antiviral al Merck, molnupiravir, a fost foarte așteptat căci este ușor de administrat, fiind luat sub formă de comprimat, în cinci zile de la apariția simptomelor.

Carantina parțială, legală în Germania

Curtea Constituțională germană a considerat marți măsurile de carantină luate parțial de guvern de la începutul pandemiei drept justificate și proporționate, deschizând calea către o nouă înăsprire a restricțiilor.

Parlamentul german va fi chemat să se pronunțe până la sfârșitul anului asupra unei legi care impune vaccinarea contra COVID-19 întregii populații, a anunțat viitorul cancelar Olaf Scholz.

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a fixat marți ca obiectiv de a propune până la sfârșitul lunii ianuarie un rapel de vaccin contra coronavirusului pentru toți adulții. Norvegia va propune o doză de rapel de vaccin contra COVID tuturor persoanelor majore până la Paști, a declarat marți premierul, care a prezentat noi restricții.

Cazul Baldwin: Armuriera a neglijat să verifice pistolul

Tânăra responsabilă cu armele de foc pe platoul de filmare de la westernul „Rust” unde Alec Baldwin a ucis-o accidental pe cineasta Halyna Hutchins, a declarat anchetatorilor că a neglijat să verifice pistolul acționat de actor înainte de dramă. Hannah Gutierrez-Reed, armurier la filmul „Rust”, a fost interogată de polițiștii care vor în special să afle cum a putut fi introdusă muniție reală pe platou. Potrivit unui document difuzat marți de serviciile șerifului din Santa Fe, în statul New Mexico, armuriera a spus polițiștilor că ea a încărcat cinci cartușe false în revolver înainte de pauza de masă.

La reluare, ea a luat arma din seiful unde o pusese și a adăugat un al șaselea cartuș, înmânând pistolul unui alt angajat de pe platou.

Hannah Gutierrez-Reed a declarat anchetatorilor că ea „nu a verificat cu adevărat” arma pentru că a fost sub cheie în timpul pauzei. Înainte, ea afirmase că a ignorat prezența oricărei muniții reale pe platou.

Poliția a confiscat mai mult de 500 de muniții de pe platou, prezentate drept un amestec de cartușe albe, cartușe false și unele suspectate a fi adevărate. Marți, anchetatorii au raportat posibile piste care ar putea explica prezența acestor muniții reale, interzise pe platourile de filmare de regulile în vigoare în industria de cinema din SUA.

Unul dintre furnizorii de muniții angajați la „Rust”, Seth Kenney, a indicat că ar fi vândut echipei muniții asamblate manual al căror logo corespunde celui care figura pe cartușul real.

Tatăl armurierei Hannah Guttierez-Reed, Thell Reed, un reputat armurier de cinema, a precizat că i-a furnizat lui Seth Kenney muniții reale „artizanale” pentru pregătirile la un film la care colaborase anterior. Și el afirmă că acest coleg al său nu i le-a restituit.

Ancheta poliției continuă și, dacă nicio arestare nu a avut loc, urmăriri penale nu sunt excluse dacă vor fi stabiliți responsabili. Alec Baldwin, care este și producător la „Rust”, a deplâns „accidentul” care a fost, potrivit lui, „o șansă la o mie de miliarde” să se producă.

Putin propune negocieri cu NATO pentru a împiedica extinderea Alianței spre Rusia

Președintele rus, Vladimir Putin, a propus ieri NATO să înceapă negocieri pentru a împiedica Alianța Atlantică să se extindă spre estul Europei, aproape de frontierele Rusiei. “În dialogul cu SUA și aliații lor, vom insista să ajungem la acorduri concrete care să excludă continuarea apropierii NATO de Est și desfășurarea în apropierea teritoriului rus de sisteme de arme care ne amenință”, a declarat el în timpul unei ceremonii de primire a scrisorilor de acreditare a circa 20 de ambasadori la Kremlin. “Propunem în acest sens să începem negocieri de fond”, a spus Putin, care a subliniat că Rusia are nevoie de “garanții juridice”, întrucât țările occidentale “nu și-au respectat angajamentele verbale”.

“În special, toată lumea știe despre promisiunile verbale că NATO nu se va extinde spre Est, dar că s-a întâmplat exact contrariul. Pe scurt, preocupările legitime ale Rusiei în materie de securitate au fost ignorate și continuă să fie ignorate”, a subliniat liderul rus, referindu-se la extinderea aliată către țările din fostul bloc comunist în 1999 (Polonia, Ungaria și Republica Cehă) și 2004 (Bulgaria, România, Slovacia, Slovenia, Lituania, Estonia și Letonia). “Nu cerem condiții speciale. Înțelegem că orice acord trebuie să ia în mod inevitabil în considerare atât interesele Rusiei, cât și ale tuturor țărilor euro-atlantice. Situația calmă și stabilă trebuie să fie garantată pentru toți, fără excepție”, a adăugat Putin.

El a denunțat faptul că unele țări încearcă să limiteze dezvoltarea Rusiei, recurgând la sancțiuni și instigând la tensiuni la granițele sale. “Amenințarea la frontierele noastre occidentale este în creștere. Este suficient să ne uităm cât de aproape de granițele Rusiei s-a apropiat infrastructura militară a Alianței Atlantice. Pentru noi, acest lucru este mai mult decât grav”, a subliniat el.

Din acest motiv, a explicat președintele rus, Moscova ia măsuri “tehnico-militare”, deși a insistat că a acuza Rusia că amenință pe cineva este “cel puțin iresponsabil”.

Rusia a fost acuzată în ultimele săptămâni că a adunat peste 90.000 de soldați în apropierea granițelor cu Ucraina cu scopul de a invada țara vecină în timpul iernii.

Trei elevi împușcați mortal la un liceu din Michigan

Un băiat de 15 ani a fost reținut după ce trei elevi au murit și alte opt persoane au fost împușcate, marți după-amiază, la un liceu din Oxford, Michigan. Elevii liceului din Oxford uciși sunt Tate Myre, 16 ani; Hana St. Juliana, în vârstă de 14 ani, și Madisyn Baldwin, în vârstă de 17 ani, potrivit șerifului din Oakland, Michael Bouchard.

Alte opt persoane - șapte elevi și un profesor - au fost împușcate, a spus Bouchard. Trei sunt în stare critică. Un băiat de 14 ani este în stare gravă, după ce a fost împușcat în cap, a spus Bouchard. Trei elevi sunt în stare stabilă, iar profesorul care a fost împușcat a fost externat. Au existat mai multe alte răni, care nu pun viața în pericol, suferite de oameni în timp ce ieșeau în grabă din școală.

Suspectul a fost arestat fără incidente la două sau trei minute după ce autoritățile au răspuns la împușcătură, potrivit lui Bouchard. Părinții lui au angajat un avocat și nu i-au permis să vorbească cu poliția, a spus șeriful Michael G. McCabe.

Suspectul este reținut la Oakland County Children's Village - o unitate de detenție pentru minori - și este sub supraveghere pentru sinucidere, unde este verificat la fiecare 15 minute.

La o conferință de presă de marți târziu, Bouchard a oferit mai multe detalii despre atac. Pistolul semiautomat recuperat de oamenii legii a fost cumpărat vineri de tatăl suspectului. Arma, un pistol Sig Sauer SP2022 de 9 mm care era încărcat în momentul confiscării, conținea încă șapte cartușe. O cameră video din școală a arătat că băiatul înarmat “a ieșit din baie cu arma”, dar nu este clar unde s-a dus apoi.

Oamenii legii au ajuns la școală în câteva minute de la apelurile de urgență despre împușcătură. “În timp ce veneau pe hol, l-au văzut. Și-a ridicat mâinile, au luat arma și l-au luat în arest”, a spus Bouchard.

Autoritățile au recuperat mai multe cartușe din școală și cred că au fost trase aproximativ 15-20 de focuri. “În acest moment, credem că a acționat singur”, a spus McCabe.

În prezent, nu se știe dacă cei trei studenți uciși au fost țintele ucigașului.

Experți: Copiii care suferă de astm trebuie vaccinați prioritar

Copiii care suferă de astm necontrolat au un risc mai mai mare de a fi spitalizați dacă se îmbolnăvesc de COVID-19 și din acest motiv trebuie să aibă prioritate la vaccinarea împotriva noului coronavirus, potrivit unui studiu realizat de revista științifică The Lancet Respiratory Medicine.

Studiul publicat de revista britanică a vizat un număr de 750.000 de minori cu vârste între 5 și 17 ani din Scoția (Marea Britanie), care au fost spitalizați în prealabil cu astm și cărora li s-a prescris un tratament cu steroizi pe cale orală în ultimii doi ani. Cercetătorii au recomandat ca vaccinarea în Marea Britanie a tinerilor cu vârste între 12 și 17 ani să fie extinsă și copiilor de peste cinci ani care suferă de astm. “Este fundamental să înțelegem că minorii care au astm necontrolat au un risc mai mare de a suferi efecte grave ale îmbolnăvirii cu COVID-19, în contextul actualelor deliberări privind accesul prioritar la vaccinuri”, a declarat autorul principal al acestui studiu, Aziz Sheikh, profesor la Universitatea din Edinburgh.

“Analiza noastră oferă prima evidență la nivel național a riscului de spitalizare pentru COVID-19 în rândul copiiilor de vârstă școlară care suferă de astm necontrolat”, a precizat expertul britanic.

Astmul este una dintre bolile cu cea mai mare incidență în rândul copiilor și afectează peste 78 de milioane de minori cu vârste cuprinse între 5 și 19 ani, conform datelor din 2019 studiate de revista științifică.

Biden definește o strategie prin care SUA “să pună capăt epidemiei” SIDA până în 2030

Casa Albă a prezentat ieri, cu ocazia Zilei Mondiale a luptei împotriva SIDA, o strategie al cărei obiectiv este “să pună capăt a epidemiei până în 2030” în Statele Unite. Președintele Joe Biden urmează să evoce mai târziu liniile mari ale acestei strategii, care vizează să reducă cu 75% - până în 2025 - numărul infecțiilor cu HIV și cu 90% - până în 2030 -, potrivit unei foi de drum prezentată de către administrația americană. În acest sens este necesară implementarea unei “abordări mai coordonate și mai integrate”, declară sub protecția anonimatului un oficial de la Casa Albă.

În afară de dimeniunea medicală, Guvernul american vrea, de asemnea, să țină cont de factori sociali - precum dificultăți de acces la locuință sau insecuritatea alimentară -, care pot influența diagnosticul sau tratamentul.

Administrația Biden vrea totodată să eticheteze rasismul drept o “amenințare la adresa sănătății publice”, în măsura în care discriminarea afectează accesul la îngrijiri de sănătate sau riscul contractării HIV.

Pe lângă prevenirea unor noi infectări, această strategie vizează să îmbunătățească calitatea vieții a 1,2 milioane de persoane seropozitive, în prezent, în Statele Unite, mai ales a persoanelor mai în vârstă.

În 2019, numărul contaminărlor cu HIV în Statele Unite a atins 34.800.

Acest număr a scăzut cu 8% în perioada 2015-2019, “un semn al unui progres încurajator”, dar care rămâne “inegal” în funcție de populațiile vizate.

SIDA a omorât aproximativ 700.000 de oameni în Statele Unite de când autoritățile au semnalat primele cazuri, în urmă cu aproximativ 40 de ani.

CNN l-a suspendat pe prezentatorul-vedetă Chris Cuomo

Postul american de informații CNN l-a suspendat pe prezentatorul Chris Cuomo „pe termen nelimitat în așteptarea unei evaluări” pentru că l-a sfătuit pe fratele său, fostul guvernator al statului New York Andrew Cuomo, în fața acuzațiilor de agresiune sexuală care au dus la inculparea sa în octombrie. Chris Cuomo a refuzat să comenteze decizia, potrivit CNN.

Cei doi frați, Andrew și Chris Cuomo, au câștigat notorietate națională când pandemia de COVID-19 a afectat New York-ul în 2020, datorită conferințelor de presă ale guvernatorului și a aparițiilor în direct la CNN cu fratele său. Dar, acuzat de hărțuire și de agresiuni sexuale după mai multe luni de foste angajate, guvernatorul în vârstă de 63 de ani a demisionat la 11 august, la o săptămână de la publicarea unui raport de anchetă.

„Serviciile procurorului general al statului New York (Letitia James) au publicat luni trasncrieri care arată implicarea lui Chris Cuomo în apărarea fratelui său”, a indicat marți seară un purtător de cuvânt al CNN. „Aceste documente ridică probleme grave” și „dezvăluie un nivel de implicare mai important decât ceea ce știam noi pentru a-l ajuta pe fratele său”, a mai spus purtătorul de cuvânt.

Andrew Cuomo a fost inculpat la sfârșitul lui octombrie de agresiune sexuală de o fostă colaboratoare în decembrie 2020 și ar putea fi judecat penal. Frații Cuomo sunt fiii guvernatorului statului New York din anii 1980 și 1990, Mario Cuomo, urmaș al imigranților italieni.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.