Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Oamenii de știință au creat un model similar embrionului din celulele umane, util pentru cercetări

Ziarul de Vrancea
10 iun 2020 1414 vizualizări

O echipă de oameni de știință din Marea Britanie a utilizat celule stem embrionare umane pentru a crea un model pentru cercetări asemănător embrionilor pentru a putea studia unele dintre cele mai timpurii etape ale dezvoltării omului, informează Reuters, citată de Agerpres.

Modelul nu încalcă restricțiile etice privind folosirea embrionilor umani pentru cercetare și le va permite oamenilor de știință să studieze o etapă a dezvoltării umane denumită perioada “cutia neagră”, despre care au notat că nu a mai fost niciodată observată în mod direct.

“Modelul nostru produce o parte din schița unui om”, a spus Alfonso Martinez-Arias, profesor la Universitatea Cambridge din Marea Britanie, cel care a condus acest proiect. “Este interesant să asistăm la procesele de dezvoltare care până acum au fost ascunse vederii... și studiului”, a adăugat el.

Cercetătorii speră că înțelegerea acestor procese ar putea dezvălui cauzele defectelor și bolilor la naștere ale omului și va conduce la dezvoltarea unor teste pentru depistarea acestor probleme în timpul sarcinii.

“Schița” unui organism apare printr-un proces cunoscut sub denumirea de gastrulație, care debutează la om la circa două săptămâni de la concepție. Gastrulația este denumită perioada “cutia neagră” a dezvoltării umane deoarece restricțiile legale nu permit cultura embrionilor umani în laborator după ziua a 14-a.

Experții care nu au fost implicați direct în acest studiu - publicat joi în jurnalul științific Nature - au declarat că realizarea reprezintă un pas important spre aprofundarea înțelegerii vieții umane.

“Această lucrare se adaugă la «trusa de instrumente in vitro» de care oamenii de știință se pot folosi acum pentru a studia cele mai necunoscute stadii ale sarcinii umane - între săptămânile a 2-a și a 4-a, când femeile nu ar ști în mod normal că sunt însărcinate”, a spus Teresa Rayon de la Institutul Francis Crick.

Modele anterioare similare embrionului create însă din celulele stem ale șoarecilor sunt limitate în ceea ce privește informațiile pe care le pot oferi oamenilor de știință despre dezvoltarea oamenilor.

Pentru această lucrare, echipa condusă de Martinez-Arias a conceput în laborator gastrule pe baza celulelor stem embrionare umane, acestea fiind ulterior tratate prin procese chimice. Gastrulele nu au potențial de a se dezvolta în embrioni compleți. Ele nu au neuroni și nici țesuturile necesare pentru implantarea în uter, ceea ce înseamnă că nu vor fi niciodată viabile dincolo de stadiile foarte timpurii și, prin urmare, sunt conforme cu standardele etice, au notat cercetătorii. 

Dieta bogată în zahăr întârzie răspunsul neuronilor care semnalează sațietatea, declanșând riscul de a mânca în exces

Un studiu realizat la Universitatea din Michigan (UM), Statele Unite, a constatat că o dietă cu un conținut ridicat de zahăr perturbă circuitul neuronal ce permite oamenilor să simtă senzația de sațietate și îi determină să mănânce excesiv.

În cadrul studiului, cercetătorii au dezvoltat un marker genetic în neuronii dopaminergici ai musculițelor de oțet pentru a observa răspunsul insectelor la diferite cantități de zahăr.

Specialiștii au descoperit că atunci când musculițelor li se administra o dietă bogată în zahăr, răspunsul neuronilor care semnalează recompensa în creier a fost mai lent și întârziat.

Pentru a studia dacă activitatea redusă a acestor neuroni ca răspuns la zahăr le făcea pe musculițe să mănânce mai mult, cercetătorii au introdus o moleculă în neuronii dopaminergici ai insectelor, activată prin lumina roșie.

În condiții de expunere la lumina roșie, neuronii dopaminergici ai musculițelor cu o dietă bogată în zahăr s-au activat la niveluri similare cu cele ale insectelor al căror organism nu a fost influențat de cercetători, ceea ce a făcut ca aceste musculițele să mănânce mai puțin, deși aveau acces la hrană. Însă, în lipsa activării prin lumina roșie, zahărul din alimentație a încetinit senzația de sațietate, iar insectele au continuat să mănânce.

“În cazul unei diete cu un conținut ridicat de zahăr, observăm că neuronii dopaminergici din musculițele de oțet sunt mai puțin activi deoarece aportul ridicat de zahăr reduce intensitatea răspunsului la dulcele ce vine din gură”, a declarat Monica Dus, cercetător principal în cadrul studiului realizat la UM.

“Animalele folosesc acest răspuns asociat dopaminei pentru a putea face estimări referitoare la nivelul de satisfacție sau de sațietate dat de un aliment. În cazul musculițelor cu o dietă având un conținut ridicat de zahăr acest proces este perturbat - prezintă o activare încetinită a neuronilor dopaminei și astfel ajung să mănânce mai mult decât au nevoie, ceea ce în timp le face să crească în greutate”, a adăugat specialista.

Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că acest fenomen este reversibil. Corectarea activității celulelor asociate gustului dulce - reducerea accesului musculițelor de oțet la dieta bogată în zahăr - a normalizat răspunsul acestor neuroni la zahăr.

Procesul este oarecum similar cu dependența de droguri, a explicat Dus, deoarece zahărul activează același sistem de recompensă al creierului. Astfel, pe măsură ce tot mai mult zahăr intră în contact cu limba, sensibilitatea sistemului de recompensă este redusă, iar regiunile din creier necesită mai mult zahăr pentru a atinge senzația de satisfacție.

Studiul a fost publicat în jurnalul eLife. 

O italiancă a gătit măsline pane în timp ce a fost operată pe creier

O italiancă în vârstă de 60 de ani a gătit măsline pane în timp ce a fost operată pe creier pentru a-i fi înlăturată o tumoare din lobul temporal stâng, scrie BBC.

Neurochirurgul de la spitalul Riuniti din Ancona a spus că intervenția care a durat două ore și jumătate a decurs foarte bine.

Pacienta a pregătit 90 de măsline în decurs de o oră.

Operația pe creier în timp ce pacientul este treaz este realizată astfel pentru a trata anumite afecțiuni neurologice precum tumori care afectează zone ale creierului responsabile cu vederea, mișcarea sau vorbirea. Pentru a ajuta chirurgul să intervină cât mai puțin în țesutul sănătos, pacientul poate fi întrebat diverse lucruri sau angajat în diferite activități în timpul operației.

Sunt cunoscute cazuri în care pacienți au cântat la vioară sau chitară ori au purtat conversații în limbi străine, însă gătitul nu este cunoscut ca activitate solicitată până acum.

Lobul temporal stâng controlează vorbirea, memoria și mișcarea părții drepte a corpului. Neurochirurgul Roberto Trignani a declarat pentru agenția Ansa că metoda „ne permite să monitorizăm pacientul în timp ce lucrăm pe funcțiile creierului și să ne calibrăm acțiunea”.

Trignani, care a făcut parte din echipa de 11 medici și asistente ce au participat la operație, a realizat în ultimii ani aproximativ 60 de intervenții de acest fel.

Unui alt pacient din Ancona i-a fost cerut să urmărească desene animate.

Prepararea acestor măsline este un proces mai complicat. Măsline verzi sunt date prin făină, ou și pesmet înainte de a fi prăjite.

Pădurea Amazoniană a pierdut 10.000 de km2 în 2019, cu 34% mai mult față de perioada precedentă

Defrișarea Pădurii Amazoniene din Brazilia a fost mai accelerată decât au arătat informațiile furnizate inițial în 2019, potrivit unor date guvernamentale revizuite și date marți publicității, în timpul primului an din mandatul președintelui Jair Bolsonaro, care și-a exprimat dorința de a dezvolta pădurea, considerată esențială pentru limitarea încălzirii globale, informează Reuters.


Agenția de cercetare spațială din Brazilia (INPE) a înregistrat 10.129 de kilometri pătrați de teren despădurit pentru o perioadă anuală etalon din august 2018 până în iulie 2019. Această arie este echivalentă cu suprafața Libanului și marchează o creștere cu 34,4% față de aceeași perioadă a anului trecut.


Revizuirea este mai mare decât cifrele raportate inițial de INPE, de 9.762 de kilometri pătrați de pădure distrusă în această perioadă, marcând o creștere de 29,5%.

Datele pentru 2019 marchează cel mai înalt grad de despădurire constatat în pădurea amazoniană din Brazilia începând cu 2008, un nivel pe care îl atinsese deja înainte de revizuire. Revizuirea anuală a datelor în scopul acurateții este o practică standard în cadrul INPE.

Activiști din domeniul mediului și cercetători științifici consideră vinovat politicile președintelui Bolsonaro, de extrema dreaptă, pentru că ar fi încurajat țapinarii ilegali, fermierii și speculatorii imobiliari să taie pădurea.

Bolsonaro a susținut dezvoltarea regiunii amazoniene, inclusiv ariile protejate, ca o metodă de a-i scoate din sărăcie pe cei mai vulnerabili rezidenți.

În Brazilia se află circa 60% din Pădurea Amazoniană, cea mai mare pădure tropicală din lume. Protejarea sa este vitală pentru limitarea încălzirii globale, spun oamenii de știință, având în vedere cantităților vaste de dioxid de carbon pe care le absoarbe suprafața împădurită.

Datele revizuite au la bază un sistem denumit PRODES, care este dat publicității doar o singură dată pe an, cu o precizie mai mare decât datele mensuale colectate prin sistemul rapid cunoscut sub denumirea de DETER. Potrivit datelor mensuale, defrișările au continuat să se agraveze în 2020, în creștere cu 55% din ianuarie până în aprilie, în comparație cu aceeași perioadă a lui 2019.

Bolsonaro a mobilizat în mai forțele armate pentru a combate defrișările în creștere printr-un ordin care expiră miercuri, dar care, potrivit oficialilor, ar putea fi prelungit pentru încă 30 de zile. 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.