Internațional

Jihadistul care a inspirat terorismul în Europa

Ziarul de Vrancea
20 aug 2017 746 vizualizări

În vârstă de 58 de ani, al-Suri este considerat inspiratorul atentatelor jihadiste comise în Europa începând cu 2012 la Paris, Londra, Berlin și acum în Catalonia, de câte un individ sau de mici celule.

Într-un document de 1.500 de pagini, acest fost locotenent al lui Osama ben Laden și-a teoretizat "jihadul de proximitate" care trebuie să ducă la un război civil în țările europene. Numele său adevărat este Mustafa bin Abd al-Qadir Setmariam Nasar, dar pentru toate site-urile jihadiste, în special cele care îi reproduc "Apelul la rezistență islamică mondială", el este Abu Musab al-Suri (Sirianul). Acest bărbat, cu piele albă, ochi verzi și părul roșcat, s-a născut în octombrie 1958 la Alep într-o familie burgheză. Capturat de americani în Pakistan în octombrie 2005, soarta lui este în prezent necunoscută. Uneori se spune că ar putea fi mort, alteori că ar fi într-o închisoare a regimului lui Bashar al-Assad. În biografia sa sunt incluse toate datele importante ale islamismului radical din ultimii 40 de ani. Student în mecanică la Universitatea din Alep, el s-a alăturat de foarte tânăr opoziției islamiste siriene, reprimată sângeros de Hafez al-Assad, tatăl lui Bashar în 1982 (10.000 de morți). Mustafa bin Abd al-Qadir Setmariam Nasar a emigrat atunci în Europa, unde a obținut cetățenie spaniolă, după căsătoria cu o iberică, cu care a avut patru copii. Începând din 1987 până în 1995, el și-a multiplicat drumurile spre Afganistan, unde a participat la lupte împotriva ocupanților sovietici. Dar s-a făcut remarcat în special pentru calitățile sale de teoretician al violenței jihadiste împotriva puterilor necredincioase din unele țări musulmane și susținătorii lor occidentali, conform ziarului citat.

 

Islamul la a treia generație

 

În 1991, el a publicat un tratat despre "experiența sa siriană" în care a condamnat moliciunea Fraților musulmani și care este considerat una din bazele intelectuale ale creării Al Qaida (1998). Între 1995 și 1997, dată la care el revine definitiv în Afganistan, al-Suri a fost la Londra, unde a editat al-Ansar, un buletin al Grupurilor islamice înarmate (GIA) algeriene, responsabile de un val de atentate în anii 1990 în Franța. Dar cea mai importantă lucrare al lui al-Suri este "Apelul la rezistență islamică mondială", postată online pe internet în ianuarie 2005. În acest text de 1.500 de pagini, accesibil pe web în engleză, islamistul sirian trage concluzii din eșecurile Al Qaida. Al-Suri a fost unul din locotenenții lui Ben Laden și a fost chiar suspectat de implicare în atentatele de la Madrid din 2004 (191 de morți). El estimează totuși că Ben Laden a eșuat cu organizația sa foarte ierarhizată și mai ales focalizată pe atentate spectaculoase, dar foarte complicat de organizat. Potrivit expertului în islam francez Gilles Kepel, care detaliază strategia sirianului în lucrarea sa "Teroare în Hexagon", al-Suri este teoreticianul jihadului celei de-a treia generații, după cel împotriva puterilor musulmane locale în anii 1980 și 1990 și apoi cel dus împotriva Occidentului de Al Qaida după modelul lui 11 septembrie 2001.

Europa, terenul preferat

Conform lui al-Suri, inamicul rămâne Occidentul. Dar trebuie trecut la un "jihad de proximitate" care trebuie să se sprijine pe elemente radicalizate din minorități musulmane în țări occidentale. Scopul este de a crea, prin atentate, o represiune care va radicaliza încă și mai mult comunități musulmane locale până la provocarea unui război civil. Europa este considerată ca terenul de acțiune preferat, prin prezența unor comunități musulmane importante și prin apropierea sa de teatrele de acțiuni din Siria și Irak. Pentru a duce la bun sfârșit această strategie, nu este nevoie deci de mijloace importante. Invitându-i pe "musulmanii Europei" să utilizeze vehicule sau simple cuțite pentru a-i ataca pe "necredincioși" oriunde s-ar afla aceștia, gruparea Statul Islamic s-a inspirat direct din "apelul" lui al-Suri. Cu rezultate uneori teribile cum ar fi atentatul de la Nisa din iulie 2016 (86 de morți), comis de un singur individ. Strategia dezvoltată în 2005 de ideologul islamist a profitat de asemenea din plin de o explozie a internetului și a rețelelor de socializare, care a demarat în același moment. Potrivit grupărilor jihadiste precum Statul Islamic, esențial nu este să dispui de mijloace militare importante pe teritoriul european, ci de puterea de a radicaliza de la distanță candidați la "jihadul de proximitate". Arestat în 2005 în orașul pakistanez Quetta, unde se refugiase pentru a scăpa de ofensiva americană împotriva al Qaida, el a dispărut din atenția publică. La vremea respectivă, el nu figura pe lista celor "14 teroriști importanți" ai al Qaida întocmită de americani. Unele surse afirmă că CIA l-ar fi predat autorităților siriene, considerate la vremea respectivă încă foarte frecventabile.

Mamele teroriștilor de la Barcelona resping faptele fiilor lor: "Islamul nu spune așa ceva"

 

Mamele teroriștilor de la Barcelona și Camprils resping faptele fiilor lor și suspectează că cineva le-a radicalizat copiii, despre care spun că duceau vieți normale. Orașul Ripoll, de unde erau originari majoritatea celor implicați în atacurile de la Barcelona și Camprils, a găzduit sâmbătă o manifestație de respingere a terorismului și de solidaritate cu victimele atentatelor, la care au luat parte și rude și apropiați ale autorilor. Printre participanți s-a aflat și mama lui Younes Abouyaaqoub, suspectat că a condus furgoneta care a intrat în mulțime pe La Rambla, în Barcelona. ”Vreau să se predea. Nu vreau să mai omoare, Islamul nu spune așa ceva”, a spus mama lui Abouyaaqoub, Hanno Ghanim. Familia celor doi frați Hychami și-a exprimat durerea și surprinderea față de atentat. ”Nu știam nimic. Nu am suspectat niciodată că ar putea face așa ceva. Trăiau o viață normală, nu ne-am fi imaginat că se poate întâmpla așa ceva”, a spus una dintre rude. Apropiații au subliniat că, pentru un astfel de atac, cineva i-a radicalizat pe tineri. ”Credem că aici a fost un lider mai important care i-a spălat pe creier”, au insistat ei. Manifestația, organizată pe WhatsApp, a inclus mamele ale patru dintre teroriști. ”Nu terorismului” sau ”Nu în numele meu” au fost câteva dintre mesajele scrise pe pancartele pe care le-au fluturat participanții.

 

Celula teroristă avea120 de butelii cu butan

Celula teroristă responsabilă pentru atentatele din Spania pregătea ”unul sau mai multe atentate” cu bombă la Barcelona, în condițiile în care 120 de butelii cu butan au fost găsite într-o locuință din Alcanar, la 200 de kilometri sud-vest de capitala catalană, a anunțat duminică poliția. ”Începem să vedem clar că acesta este locul unde se pregăteau explozibilii pentru a comite unul sau mai multe atentate în orașul Barcelona”, a declarat șeful poliției din Catalonia, Josep Lluis Trapero. Deocamdată, poliția nu știe dacă bărbatul care a condus mașina care a intrat în mulțime la Barcelona se află încă în Spania. ”Dacă aș ști că este în Spania și unde, am merge să îl căutăm. Nu știm unde este”, a subliniat Trapero. Autoritățile au dat, însă, asigurări că lucrează în continuare plecând de premisa că în celulă au fost 12 suspecți și că o singură persoană este în libertate încă. Purtătorul de cuvânt al poliției, Albert Oliva, a declarat că bărbatul căutat este Younes Abouyaakoub, în vârstă de 22 de ani. Anchetatorii spanioli iau în calcul ipoteza că celula teroristă care a comis atentatul de pe La Rambla a vrut să comită trei atacuri cu mașini vizând locuri simbolice din Barcelona, inclusiv la Sagrada Familia, relatează Daily Telegraph. Potrivit cotidianului online El Espanol, zona populară a portului din oraș ar fi putut fi al treilea loc.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.