Internațional

Se întamplă şi la ei

Ziarul de Vrancea
28 oct 2013 643 vizualizări
Pensionarii britanici se tem că nu-şi vor permite căldura la iarnă

Aproximativ trei milioane de bătrâni se tem că nu îşi vor permite încălzirea locuinţelor la iarnă, în urma unei scumpiri recente, potrivit unui studiu publicat ieri. Această situaţie apare în contextul în care Guvernul a fost îndemnat să ofere imediat ajutor familiilor cu venituri mici să plătească facturile la energie. Patru dintre cele "şase companii mari" au anunţat scumpiri înainte de venirea iernii, factura medie la electricitate şi gaze însumând de-acum 1.267 de lire sterline (1.486 de euro) pe an.
Directori ai firmelor, care au fost acuzate că acţionează ca un cartel, urmează să fie audiaţi azi de către parlamentari, o întâlnire în care vor apăra scumpirile. Organizaţia lor comercială a respins duminică îndemnuri la aplicarea unor taxe acestor companii, subliniind că profiturile nu sunt "deosebit de mari". Potrivit studiului efectuat pentru asociaţia de binefacere Age UK, 28% dintre pensionari au declarat că principala lor grijă în lunile reci de iarnă este că nu îşi pot asigura căldura în casă. Asociaţia a sugerat că, la nivel naţional, ar urma să fie afectaţi trei milioane de bătrâni. Asociaţia a lansat totodată un semnal de alarmă cu privire la pericolul la adresa sănătăţii bătrânilor, avertizând că vremea rece şi casele prost încălzite pot spori riscul gripei, dar şi al unor probleme cu inima şi de atac cerebral. Potrivit aceleiaşi surse, se înregistrează aproximativ 24.000 de decese suplimentare într-o iarnă obişnuită, dintre care multe ar putea fi prevenite. "Este vital ca bătrânii să aibă căldură în lunile de iarnă, atât în casă, cât şi afară. Să le fie frig chiar şi o perioadă scurtă de timp poate fi foarte periculos, acest lucru sporind problemele de sănătate asociate şi decesele suplimentare în cursul iernii", a declarat Caroline Abrahams, directoarea asociaţiei de caritate.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
dalida, acum 3832 zile, 14 ore, 9 minute, 38 secunde
Wow.. "Este vital ca bătrânii să aibă căldură în lunile de iarnă, atât în casă, cât şi afară. Să le fie frig chiar şi o perioadă scurtă de timp poate fi foarte citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.