Internațional

Un cunoscut neonazist s-a convertit la iudaism

Ziarul de Vrancea
25 oct 2013 1042 vizualizări
Europarlamentarul Csanad Szegedi era un cunoscut antisemit pană a aflat că bunica lui era evreică şi a fost închisă în lagărul de la Auschwitz

Ungurul Csanad Szegedi, militant antisemit şi fost lider al unei formaţiuni de extremă dreapta, şi-a descoperit rădăcinile evreieşti şi a decis să se convertească la iudaism. În fostul său partid era depăşit doar de Gábor Vona în ceea ce priveşte discursurile antisemite şi xenofobe. Ştirea a apărut anul trecut: Csanad Szegedi, numărul doi al partidului neonazist Jobbik, a treia forţă politică din Ungaria, şi-a descoperit originile evreieşti. Szegedi a luat atunci legătura cu rabinul Shlomo Koeves, căruia i-a exprimat părerile sale de rău, într-un text în care scria: "Fie că îmi place sau nu, arborele meu genealogic arată clar că sunt evreu". Europarlamentarul ungur a mărturisit ziarului german Welt am Sonntag că a decis să treacă la cultul mozaic. Mănâncă doar kosher, studiază ebraica şi a subscris la regulile religiei ebraice. Din scaunul său de deputat în Parlamentul European, Szegedi obişnuia să lanseze ameninţări la adresa minorităţilor etnice din Ungaria. Îi acuza pe evrei că "au cumpărat" Ungaria şi îi dispreţuia pe imigranţi şi pe romi.
Zvonurile privind originile sale au căpătat însă tot mai multă forţă până când extremistul a fost obligat să mărturisească: bunica sa din partea mamei, o supravieţuitoare a lagărului de la Auschwitz, era evreică. Ceea ce înseamnă că, potrivit regulii acestei religii, mama lui şi Szegedi însuşi sunt evrei. Scandalul a pornit de la o înregistrare audio, din 2010, a unei convorbiri dintre Szegedi şi un delincvent care îl ameninţa pe extremistul ungur că va dezvălui originile sale evreieşti, dacă Szegedi nu-i oferă bani în schimbul tăcerii sale. Neonazistul şi-a pierdut postul în partidul de extremă-dreapta care i-a cerut să renunţe şi la scaunul de europarlamentar, lucru pe care Szegedi l-a refuzat. Fostul militant xenofob este cel care a înfiinţat Garda Maghiară, un corp paramilitar legat de Jobbik şi succesor al Partidului Crucilor cu Săgeţi, care i-a sprijinit pe nazişti în Ungaria în al doilea război mondial. Însă acum a rămas singur. Fostul său partid crede că, nu din cauză că este evreu, ci pentru relaţiile sale cu delincventul care l-a înregistrat.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.