Internațional

Mozaic international: Regina Marii Britanii a sărbătorit împreună cu supuşii săi jubileul de diamant

Ziarul de Vrancea
3 iun 2012 569 vizualizări
O mie de ambarcaţiuni s-au adunat pe Tamisa, în Londra, ieri, pentru marea paradă nautică dedicată jubileului de diamant al reginei Elizabeth a II-a, un spectacol grandios ce nu a mai avut loc de pe vremea regelui Charles al II-lea, din secolul al XVII-lea

În afară de cuplul regal, moştenitorul tronului britanic, prinţul Charles, şi soţia sa, Camilla, prinţul William şi soţia sa, Kate, foarte aplaudaţi, s-au aflat la bordul barjei regale ce a condus flota pe parcursul a peste 10 km. Tânăra ducesă de Cambridge, a cărei apariţie stârneşte de fiecare dată entuziasmul, de la căsătoria cu prinţul William, pe 29 aprilie 2011, este îmbrăcată în roşu aprins, o ţinută semnată de casa Alexander McQueen, cu o culoare perfect asortată cu roşul steguleţelor mulţimii.
Mii de persoane, îmbrăcate în impermeabile, erau adunate deja, ieri dimineaţă, de-a lungul Tamisei, pentru a asista la spectacolul "istoric" şi "unic", potrivit organizatorilor. În ciuda ploii şi a temperaturilor reci, unele persoane au petrecut noaptea de sâmbătă spre duminică în corturi amenajate de-a lungul fluviului pentru a fi sigure că prind un loc în primele rânduri. Unii oameni s-au instalat chiar de sâmbătă după amiază de-a lungul Tamisei pentru a se asigura că au cele mai bune locuri de unde să urmărească parada.

Zece pasageri dintr-un microbuz au murit într-un accident de avion

Un avion cargo din Nigeria a ratat pista la aterizare, sâmbătă seara, la Accra, capitala Ghanei, lovind un microbuz şi omorând zece ocupanţi ai vehiculului, au declarat surse aeroportuare şi militare citate de France Presse. "Zborul DHV 111, un avion cargo care făcea legătura între Lagos şi Accra, a ratat pista la aterizare sâmbătă, 2 iunie, la orele 19.10", se precizează într-un comunicat al aeroportului. "Aparatul s-a prăbuşit in apropierea stadionului Elwak pe un microbuz, omorând zece persoane'', a adăugat comunicatul. Avionul s-a prăbuşit în exteriorul aeroportului, în apropierea unei baze militare şi a stadionului, dar după cât se pare nu a lovit şi locuinţe. Cei patru membri ai echipajului, printre care cei doi piloţi ai avionului Boeing 727 al companiei Allied Air provenind din Lagos, au supravieţuit şi au fost transportaţi la clinica aeroportului din capitala Ghanei. AFP aminteşte că nicio catastrofă aeriană nu s-a înregistrat în ultimii ani în Ghana, o ţară din Africa de Vest, cu o populaţie de 24 milioane de locuitori.

Papa se ia de politicieni şi apără de duminica liberă

Papa Benedict al XVI-lea a avut de mai multe ori în timpul vizitei sale la Milano, cu prilejul "serii de mărturii" la Întâlnirea Mondială a Familiilor, cuvinte de condamnare explicită la adresa politicienilor care "promit lucruri pe care nu le pot realiza''. "Simţul de responsabilitate al partidelor ar trebui să crească, ele nu ar trebui să promită lucruri pe care nu le pot realiza. Să nu caute voturi doar pentru ele însele şi să se simtă responsabile pentru binele tuturor. Politica este răspunzătoare în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor!, a exclamat Papa, care a criticat în termeni generali, mai ales ca răspuns dat unui cuplu grec, o politică inconsecventă. Familia tradiţională rămane mai mult ca niciodată un model în condiţiile în care "soliditatea ţesutului social" este în pericol, a afirmat papa Benedict al XVI-lea, în faţa a 850.000 de credincioşi din 154 de ţări. Papa a apărat cu fermitate păstrarea duminicii ca zi de sărbătoare, în condiţiile în care a şaptea reuniune mondială a familiilor, la care participă în aceste zile, la Milano, o iniţiativă lansată în 1994 de papa Ioan Paul al II-lea, are ca temă: "Familia: muncă şi sărbătoare".

Avion de pasageri prăbuşit într-un cartier din capitala economică a Nigeriei

Un avion de linie, care avea 153 de pasageri la bord, s-a prăbuşit ieri într-un cartier din capitala economică a Nigeriei, Lagos, a anunţat directorul Aviaţiei Civile, Harold Demuren. "Era un avion al companiei Dana care venea din capitala Abuja, către Lagos, cu 153 de pasageri la bord", a declarat Demuren. "Nu cred că există supravieţuitori", a adăugat acesta. Conform purtătorului de cuvânt al poliţiei din statul Lagos, Joseph Jaiyeoba, avionul s-a prăbuşit în cartierul Iju, din nordul oraşului, în partea continentală a acestei aglomeraţii imense cu aproape 15 milioane de locuitori, construită în jurul unei lagune de-a lungul coastelor golfului Benin.
comunicat", a adăugat el. Compania internă Dana Air şi-a început activitatea în 2008 şi este în prezent una dintre principalele companii nigeriene, deţinând o flotă de avioane Boeing M83, potrivit site-ului său.

Mubarak, condamnat pe viaţă, dar Parchetul egiptean face appel

Procurorul General egiptean va face apel împotriva unor verdicte pronunţate sâmbătă în procesul fostului preşedinte Hosni Mubarak, care au provocat un val de proteste, a anunţat ieri o sursă judiciară. Procurorul "a ordonat demararea procedurilor de apel", a afirmat sursa din cadrul Parchetului. Această sursă nu a precizat dacă aceste apeluri vizează toate verdictele pronunţate sâmbătă sau numai achitările. Mubarak a fost condamnat la închisoare pe viaţă, la fel ca ministrul său de Interne Habib el-Adli, dar şase foşti oficiali de rang înalt din serviciile de securitate au fost achitaţi. Toţi au fost judecaţi pentru reprimarea revoltei împotriva regimului lui Mubarak de la începutul lui 2011, care s-a soldat oficial cu aproximativ 850 de morţi. Cei doi fii ai lui Mubarak, Alaa şi Gamal, judecaţi în acelaşi timp pentru corupţie, nu au fost condamnaţi, întrucât faptele de care erau acuzaţi s-au prescris.

Atac cu grenadă în cafenea

Trei persoane au murit şi alte opt sunt rănite în urma exploziei unei grenade într-o cafenea din nordul Serbiei, anunţă televiziunea naţională sarbă (RTS). Potrivit RTS, tragedia s-a produs în momentul în care agenţii de securitate ai cafenelei au încercat să împiedice patru bărbaţi din satul Sefkerin să intre. După o luptă cu personalul de securitate, un bărbat de 34 de ani a activat o grenadă de mână. Fratele acestuia a încercat să-l oprească, dar nu a reuşit şi amândoi au fost ucişi. Identitatea celei de-a treia persoane ucise în explozie nu este cunoscută deocamdată. Viaţa celor opt persoane rănite nu este în pericol. În local se aflau aproximativ 150 de persoane.

Ameninţări de la Teheran către Tel Aviv

Liderul suprem iranian, Ali Khamenei, a avertizat ieri Israelul că orice atac împotriva instalaţiilor sale nucleare "va cădea ca un trăsnet pe capul" statului evreu, acuzându-i în acelaşi timp pe occidentali că "mint" în legătură cu pericolul nuclear iranian. "Dacă conducătorii sionişti vorbesc de o acţiune militară (împotriva Iranului), fac acest lucru pentru că sunt înspăimântaţi (...) şi mai vulnerabili ca niciodată. Orice decizie proastă (...) va cădea ca un trăsnet pe capul lor", a spus ayatollahul Khamenei într-un discurs rostit cu ocazia celebrării morţii imamului Khomeiny, fondatorul Republicii Islamice. Israelul şi Statele Unite au afirmat de mai multe ori în ultimele luni că nu exclud atacuri militare împotriva instalaţiilor nucleare din Iran dacă negocierile în curs între marile puteri şi Teheran nu duc mai rapid la o soluţie diplomatică. Liderii iranieni au repetat la rândul lor că Teheranul va riposta în caz de atac prin lansarea de rachete împotriva Israelului, duşmanul lor declarat.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.