Internațional

Mozaic international: Bursa îi contrazice pe experţii unei agenţii de rating financiar

Ziarul de Vrancea
18 mai 2012 559 vizualizări
Acţiunile Bankia, a patra mare bancă din Spania, au crescut vineri cu 26% la bursa de la Madrid, chiar dacă agenţia de evaluare financiară Moody's a anunţat retrogradarea pe termen lung a 16 bănci spaniole.

La doar o zi după ce acţiunile Bankia au scăzut cu peste 10%, la 1,49 euro, în urma unui articol din publicaţia spaniolă "El Mundo" care susţine că în ultima săptămână clienţii băncii au retras din conturi peste un miliard de euro, băncile spaniole şi-au revenit la bursă. Fernando Jimenez Latorre, secretar în Ministerul Economiei din Spania, a negat că ar fi existat o retragere masivă a fondurilor din depozitele Bankia. Banca a fost naţionalizată săptămâna trecută de guvernul spaniol, pentru a sprijini sectorul bancar grav afectat de criză şi pentru a încerca să convingă investitorii că ţara nu va avea nevoie de asistenţă financiară, aşa cum s-a întâmplat în cazul Greciei, Irlandei şi Portugaliei. Conform acordului, fondurile de 4,5 miliarde de euro (5,9 miliarde de dolari) primiţi de Bankia SA de la statul spaniol în 2010 şi 2011 vor fi convertiţi în acţiuni ale băncii. Bankia are cea mai ridicată expunere din rândul băncilor spaniole, afectate de spargerea bulei speculative de pe piaţa imobiliară în 2008, care a provocat prăbuşirea vânzărilor de locuinţe cu 32,6% în 2008 şi cu 17,8% în 2009, şi deţine credite problematice de aproximativ 34 miliarde de euro.

Un autobuz plin cu pasageri s-a prăbuşit într-un rau

Treizeci şi cinci de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 23 au fost rănite după ce un autobuz a căzut de pe un pod într-un râu din centrul Vietnamului joi seară târziu, au anunţat autorităţile locale. Autobuzul făcea legătura între oraşul Buon Ma Thuot, din Platourile înalte din centrul ţării, şi oraşul Ho Şi Min (Saigon), situat în sud, a precizat pentru agenţia franceză de presă un poliţist din districtul Krong Pak, vorbind la adăpostul anonimatului. "Suntem în curs de anchetare a cauzelor accidentelor şi de identificare a victimelor", a precizat el. "Accidentul s-a produs când toată lumea dormea. Oamenii au început să strige şi ştiu că autobuzul s-a răsturnat", a povestit un supravieţuitor în vârstă de 24 de ani. Drumurile vietnameze sunt printre cele mai periculoase din lume: circa 35 de persoane mor în medie pe ele în fiecare zi, în principal din cauza nerespectării codului rutier şi a stării proaste în care se află autovehiculele, conform datelor poliţiei.

Japonia, sub ameninţarea crizei de energie electrică

Guvernul japonez a făcut un apel la populaţie şi întreprinderi să îşi micşoreze consumul de electricitate în această vară, din cauza producţiei insuficiente provocate de oprirea celor 50 de reactoare nucleare ale ţării, după accidentul de la centrala Fukushima Daiichi. Economiile de energie electrică solicitate, între 5% şi 15% în funcţie de regiune, se referă la perioada de vârf 2 iulie - 7 septembrie, între orele 09.00-20.00. Temperaturile estivale ridicate din Japonia provoacă de obicei un supraconsum de electricitate, legat de folosirea generalizată a aparatelor de aer condiţionat. Spre deosebire de anul trecut, economiile cerute de guvern nu vor fi urmate de sancţiuni în caz de nerespectare a lor, autorităţile dorind să nu exercite o presiune prea mare asupra întreprinderilor. Guvernul mizează deocamdată pe disciplina şi pe simţul civic al japonezilor. Aceştia vor fi cu atât mai mult stimulaţi să îşi micşoreze consumul, cu cât tarifele la electricitate vor creşte, mai ales în orele de vârf. Centralele nucleare furnizau între 25% şi 30% din necesarul de electricitate al Japoniei înaintea catastrofei de la Fukushima. Pentru a acoperi o parte a deficitului, companiile au instalat noi sisteme, printre care parcuri solare, şi au repus în funcţiune centrale termice, ceea ce le obligă însă să cheltuiască sume uriaşe pentru a se aproviziona cu carburanţi fosili din străinătate.

Europa intră în cea mai fierbinte vară


In timp ce comisarii europeni se contrazic în privinţa ieşirii Greciei din zona euro, cancelarul Angela Merkel i-a propus preşedintelui Carolos Papoulias organizarea unui referendum în acest sens n costurile întoarcerii la drahmă vor fi imense, arată o analiză Reuters

Vicepreşedintele Comisiei Europene Olli Rehn, responsabil pentru afaceri economice şi monetare şi zona euro, a dezminţit vineri după-amiază declaraţiile comisarului european pentru comerţ Karel De Gucht potrivit cărora Comisia Europeană (CE) şi Banca Centrală Europeană (BCE) lucrează la un scenariu de urgenţă pentru cazul în care Grecia va trebui să părăsească zona euro. "Karel De Gucht este responsabil pentru comerţ. Eu sunt responsabil pentru afaceri economice şi monetare şi relaţia cu BCE. Nu lucrăm la un scenariu al ieşirii Greciei, ci lucrăm pe baza unui scenariu al rămânerii Greciei (în zona euro). Nu facem comentarii pe chestiuni speculative'', a menţionat Rehn, într-o declaraţie de presă.
Comisarul european Karel De Gucht afirmase, într-un interviu publicat vineri dimineaţă de cotidianul belgian De Standaard, că executivul UE şi Banca Centrală Europeană lucrează la un scenariu de urgenţă pentru cazul în care Grecia va trebui să părăsească zona euro. "În urmă cu un an şi jumătate ar fi putut exista pericolul unui efect de domino. Dar astăzi există, la Comisia Europeană şi la Banca Centrală Europeană, servicii care lucrează la scenarii de urgenţă pentru cazul Greciei", a spus De Gucht.
La rândul său, directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, le-a cerut liderilor Greciei să-şi arate determinarea de a menţine ţara în zona euro prin respectarea angajamentelor asumate în schimbul pachetului de asistenţă financiară acordat de FMI şi UE. Totuşi, Lagarde a avertizat că, indiferent în ce condiţii ar avea loc ieşirea Greciei din zona euro, va fi un proces "extrem de costisitor şi dificil, şi nu numai pentru Grecia".

Pierderi grele dacă grecii revin la drahmă

Ieşirea Greciei din zona euro ar expune Banca Centrală Europeană (BCE) şi statele din blocul monetar, acţionarii instituţiei, la pierderi greu de calculat, de ordinul sutelor de miliarde de euro, potrivit unei analize Reuters. Plecarea Greciei ar împinge Europa în "ape neexplorate" din punct de vedere juridic, iar mărimea potenţialelor pierderi ale celorlalte ţări din zona euro şi ale băncilor serveşte cu siguranţă drept un stimulent puternic pentru eforturile de menţinere a statului elen la moneda unică.
Obligaţiile Greciei faţă de creditorii privaţi au scăzut puternic în urma restructurării parţiale a datoriei de stat, astfel că grosul datoriilor statului elen, circa 200 miliarde euro, sunt către BCE, Fondul Monetar Internaţional şi celelalte ţări din zona euro. "În cazul unei ieşiri, Grecia va intra în default (incapacitate de plată - n.r.). Pierderea presupusă de default va fi probabil foarte mare, suficient de mare încât să epuizeze capitalul BCE. Instituţia ar putea avea nevoie de recapitalizare de la guverne, care nu se regăsesc chiar în cea mai bună situaţie pentru furnizarea de capital suplimentar", comentează pentru Reuters Andrew Bosomworth, senior portfolio manager la Pimco, cel mai mare fond de obligaţiuni din lume.
Pierderile la care sunt expuse BCE şi guvernele din zona euro în scenariul plecării Greciei din blocul monetar nu se opresc însă aici. Chiar şi după ieşirea statului elen din clubul euro, costurile imputate statelor vecine vor continua să se acumuleze, deoarece Europa va dori să evite o prăbuşire totală a economiei elene, pentru a preveni propagarea crizei pe continent.
"Ar fi necesară o intervenţie la scară largă a BCE pentru stabilizarea sistemului, împreună cu o intervenţie din partea Germaniei, Mecanismului European de Stabilitate, Fondului European de Stabilitate Financiară şi Fondului Monetar Internaţional, care va costa probabil sute de miliarde de euro", anticipează Georgios Tsapouris, analist la instituţia britanică de private banking Coutts.


Angela Merkel propune grecilor un referendum

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, sugerează organizarea, odată cu scrutinul din Grecia, a unui referendum pe tema menţinerii sau nu a ţării în zona euro, anunţă Biroul premierului interimar grec. În cursul unei discuţii cu preşedintele Greciei, Carolos Papoulias, Angela Merkel "a evocat ideea organizării unui referendum, în paralel cu alegerile din iunie, pentru a se afla dacă cetăţenii greci doresc sau nu rămânerea în zona euro", precizează Biroul premierului elen. Totuşi, vineri seară tarziu, şi această informaţie a fost dezminţită. Cancelaria Germaniei a negat că Angela Merkel ar fi sugerat organizarea unui referendum în Grecia privind apartenenţa acestei ţări la zona euro.
Grecii vor reveni la urne la 17 iunie, pentru un scrutin considerat de mare risc în contextul derutei economice din ţară şi al previziunilor care dau drept favorită stânga radicală Syriza, care se opune măsurilor de austeritate stabilite cu creditorii internaţionali şi rămânerii Greciei în zona euro.

Secretarul general ONU ar vrea un nou model de creştere economică


Ban Ki-moon afirmă că eforturile actuale de ieşire din criză nu duc la apariţia unui număr suficient de locuri de muncă

Lumea are nevoie să adopte un nou model de creştere economică dinamică şi de dezvoltare durabilă, care să fie în favoarea tuturor. Este nevoie să se facă o alegere între crizele de ieri şi oportunităţile de mâine, a declarat secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, într-un discurs rostit la o reuniune a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) din New York, relatează Agerpres. Ban Ki-moon a atras atenţia asupra faptului că eforturile actuale de depăşire a crizei economice globale nu sunt însoţite de crearea de locuri de muncă, de eliminarea inegalităţii şi a sărăciei. "În fiecare zi citim despre criza actuală din zona euro. În unele locuri, oamenii vorbesc despre «refacere», dar într-o mare măsură este vorba de o refacere fără ca să fie create noi locuri de muncă. De la începutul crizei economice şi financiare, aproximativ 200 de milioane de oameni şi-au pierdut joburile şi respectiv veniturile", a subliniat secretarul general al Naţiunilor Unite, adăugând că, în multe locuri, se observă o escaladare a sărăciei şi inechităţii sociale, iar progresele obţinute cu mare greutate în domeniul dezvoltării se află în continuare în pericol.
În opinia sa, vechiul model economic nu mai este operabil. "Este nevoie de a crea un nou model de creştere economică dinamică", a spus Ban Ki-moon, subliniind că astăzi este nevoie de o "revoluţie în idei despre elementele de bază privind creşterea dinamică şi prosperitatea generaţiilor viitoare", precum şi de o nouă paradigmă bazată pe o economie stabilă, locuri de muncă decente şi oportunităţi pentru toţi.
În următorii zece ani, a subliniat secretarul general al ONU, va fi nevoie să se creeze mai mult de 400 de milioane de noi locuri de muncă şi de măsuri serioase pentru combaterea inegalităţii, avertizând că incapacitatea de a rezolva criza locurilor de muncă şi problema inechităţii sociale riscă să bulverseze coeziunea socială şi stabilitatea politică pe glob.


Scoland Yard-ul strange cerşetorii "rătăciţi" în Londra


Poliţiştii au strans mai multe zeci de ţigani veniţi din estul Europei pentru a cerşi în capitala britanică

Scotland Yard-ul (poliţia metropolitană londoneză) cooperează cu Poliţia Română pentru reducerea numărului de cerşetori, inclusiv copii şi femei însărcinate, de pe străzile Londrei, potrivit unor informaţii apărute vineri pe site-ul http://www.thisislondon. Sursa precizează că peste 30 de arestări au fost făcute în cadrul acţiunilor împotriva cerşetorilor est-europeni, de teama că ei i-ar putea viza pe turişti şi ar putea folosi copii pentru a cerşi bani.
Scotland Yard-ul depune eforturi pentru combaterea nivelului ridicat al comportamentelor antisociale, provocat de ţiganii care vin în capitala britanică din ţări precum România, Lituania şi Bulgaria pentru a cerşi sau a comite alte infracţiuni. Poliţiştii britanici cooperează acum cu reprezentanţi ai grănicerilor şi cu Poliţia română pentru a reduce numărul cerşetorilor de pe străzi londoneze precum Oxford Street, Marble Arch şi Edgware Road.
Acţiunea, denumită Operation Chefornak, a dus la efectuarea a peste 30 de arestări, tot atâtea persoane fiind repatriate cu autocarul şi alte 40 predate serviciilor sociale.
''Nu cred că ele au venit aici gândind că trotuarele sunt pavate cu aur, ci doar în speranţa că aici este un pic mai bine'', declara sergentul Diana Hurd, care conduce operaţiunea. Numai în cursul nopţii de joi spre vineri, după relatările privind prezenţa unor cerşetori români din centrul Londrei, Poliţia metropolitană a intervenit arestând 13 persoane, inclusiv patru femei însărcinate, informează BBC News online.

Dinţii ne dor în funcţie de starea vremii

Variaţiile presiunii atmosferice exercită o influenţă directă asupra vizitelor la dentist - este concluzia surprinzătoare a unui studiu realizat la secţia de urgenţe dentare a spitalului din Innsbruck, relatează passionsante.be, citat de Agerpres. El s-a desfăşurat pe o mie de pacienţi, care au venit la doctor în primele trei luni ale anului; diagnosticele au fost puse în legătură cu datele furnizate de institutul naţional meteorologic austriac.
Condiţiile meteorologice influenţează diverse patologii şi simptome, cum ar fi presiunea arterială, infarctul, tulburările respiratorii din somn, miopia sau trombozele venoase, conform unor studii realizate anterior. Totul ţine de presiunea atmosferică. Cercetătorii austrieci au observat şi o asociere clară a variaţiilor presiunii atmosferice faţă de valorile normale cu apariţia unei serii de probleme buco-dentare, îndeosebi dureri legate de carii.
"Cu cât variaţiile presiunii atmosferice sunt mai însemnate, cu atât afluenţa la urgenţă este mai mare!", spune dr Francoise Ponchie Gardelle. Se pare că şi fazele lunii joacă un rol, alături de variaţiile de presiune atmosferică. Detalii ale acestui studiu au apărut în revista European Journal of Pain.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.