Internațional

Putin a redevenit numărul 1 în Rusia

Ziarul de Vrancea
4 mar 2012 536 vizualizări
într-un scrutin cu final aşteptat, fostul preşedinte pînă acum 4 ani a obţinut peste 60 la sută din voturi n el se va întoarce astfel triumfător la Kremlin, de astă dată pentru un mandat prelungit între timp la 6 ani

Premierul Vladimir Putin ar fi obţinut 58,3 la sută din voturi, potrivit unui sondaj efectuat la ieşirea de la urne de institutul Vţiom, şi 61,80 la sută conform primelor rezultate anunţate după numărarea a 14,5 la sută din buletine, a anunţat Comisia Electorală rusă. Comunistul Ghennadi Ziuganov s-a clasat pe locul al doilea cu 17,8 la sută. De altfel, acesta a şi denunţat scrutinul ca fiind al "hoţilor, absolut incorect", în timp ce opozantul liberal Vladimir Rijkov a considerat votul ilegitim.

Hackerii au atacat încontinuu site-ul Comisiei Electorale Centrale

Site-ul Comisiei Electorale Centrale a fost ţinta unui atac susţinut şi la scară largă comis de hackeri din Rusia şi din străinătate în timpul alegerilor prezidenţiale, a declarat vicepreşedintele comisiei, Leonid Ivlev. "Atacurile au fost variate şi de lungă durată, dar nu prezintă probleme pentru serverul Comisiei Electorale Centrale", a declarat el. Atacurile au venit din Europa Occidentală şi chiar din Australia, precum şi din Rusia şi Comunitatea Statelor Independente, a adăugat el. "Principalul nostru scop este să supraveghem datele primite de la secţiile de votare şi de la comisiile electorale regionale", a adăugat el.

Vor aduce alegerile ceva nou?

Alegerile prezidenţiale din Rusia vin să nuanţeze discrepanţele sociale din această ţară, electoratul situîndu-se pe poziţii extreme: o largă majoritate este adepta ferventă a stabilităţii, în timp ce un curent format cu precădere din clasa de mijloc se simte încorsetat de mult clamata "stabilitate" şi vrea "evoluţie".
Dar şi electoratul care militează pentru statornicie este foarte diferit: aici se încadrează atît elitele mulţumite de traiul pe care îl duc şi care se tem că orice schimbare le-ar periclita situaţia socială, cît şi masele în memoria cărora este vie criza anilor '90 şi care ştiu că "se poate şi mai rău". Tinerii, la rîndul lor, se pronunţă pentru schimbare şi libertăţi, dar spun că alegerile de duminică nu le oferă şansa unei opţiuni reale.

Proteste în pielea goală

Trei militante din mişcarea feministă ucraineană FEMEN au manifestat ieri topless în secţia de vot unde tocmai votase premierul Vladimir Putin, marele favorit al scrutinului prezidenţial. Tinerele au fost reţinute prompt de agenţii de securitate şi poliţie. Militantele, care îşi scriseseră cu negru pe piept "Fur pentru Putin", intenţionau să ia urna în care cu cîteva minute mai devreme actualul premier îşi exprimase dreptul de vot. "Putin hoţul!" - au strigat tinerele în secţia de votare. FEMEN a devenit un fenomen în Ucraina, apoi în Europa, prin acţiunile de protest topless menite să denunţe condiţia femeii, corupţia, prostituţia sau inegalităţile economice şi sociale.

Catastrofă feroviară în Polonia


Două trenuri care circulau pe aceeaşi linie s-au ciocnit violent n 16 pasageri au murit

Autorităţile poloneze au lansat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs coliziunea feroviară de sîmbătă seara, al cărei ultim bilanţ este de 16 morţi şi 60 de persoane rănite. Premierul polonez Donald Tusk, care a vizitat ieri locul tragediei, a declarat că este vorba de cea mai mare catastrofă feroviară din Polonia din ultimii ani. El a menţionat că este prea devreme să se precizeze ce anume a provocat accidentul. În cele două trenuri implicate în coliziunea frontală se aflau şi pasageri străini - din Ucraina, Spania şi Franţa - însă numai cîţiva dintre ucraineni au fost răniţi uşor în accident.
Cele două trenuri, care transportau în total circa 350 de persoane, circulau unul către celălalt pe aceeaşi linie, în momentul în care s-a produs ciocnirea, la Szczekociny, un orăşel din sudul Poloniei, în jurul orei 9 seara (22, ora României), sîmbătă. Unul din trenuri mergea de la Przemysl (est) către Varşovia, iar celălalt - care nu trebuia să se afle pe acea linie - mergea spre sud, dinspre Varşovia către Cracovia. Cu puţin timp înainte de accident, la Szczekociny avuseseră loc nişte lucrări de întreţinere a căii ferate, a menţionat un responsabil local.
Potrivit ministrului Transporturilor, Slawomir Nowak, coliziunea s-a produs pe un tronson recent modernizat. Este cea mai mare catastrofă feroviară din Polonia din 1990, cînd 16 oameni au murit în coliziunea dintre două trenuri la Ursus, lîngă Varşovia. În 1990, 67 de oameni au murit într-o altă tragedie la Otoczyn, lîngă Torun (nord), la ciocnirea dintre un tren de pasageri şi un marfar.

Sarkozy trece pe naţionalism cu două luni înainte de alegeri


Strategia l-a ajutat să cîştige şi prezidenţialele din 2007

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, s-a pronunţat pentru reducerea fenomenului imigraţiei şi împotriva dreptului de vot pentru străini, apreciind că acesta ar aduce "atingere Republicii", informează Agerpres. După 15 zile de la anunţarea candidaturii sale pentru alegerile prezidenţiale din aprilie şi mai, Nicolas Sarkozy, pe care sondajele de opinie îl situează în urma candidatului socialist Français Hollande, a reluat într-un miting desfăşurat la Bordeaux subiectele imigraţiei şi securităţii, care au contribuit la alegerea sa în 2007. Nicolas Sarkozy a pledat pentru reducerea numărului de noi imigranţi şi pentru "condiţii" privind reîntregirea familiilor. "Trebuie să reducem numărul celor care sosesc pe teritoriul nostru. De aceea trebuie să punem condiţii pentru reîntregirea familiei: un loc de muncă, o locuinţă decentă, angajamentul de a învăţa limba franceză", a declarat Nicolas Sarkozy.
Potrivit preşedintelui francez, a da drept de vot străinilor, "a separa dreptul de vot de cetăţenie", înseamnă a aduce atingere Republicii, a deschide calea votului comunitar, a pune primarii sub ameninţarea şantajului comunitar. El s-a declarat, de asemenea, pentru "etichetarea cărnii în funcţie de metoda de tăiere". "Să-i recunoaştem fiecăruia dreptul de a şti ce mănîncă, «halal» (hrană pe bază de proteine animale - miel, capră, oaie, pui - carnea de porc fiind exclusă, pregătită potrivit preceptelor religioase musulmane, n.r.) sau nu", a spus Nicolas Sarkozy. Ministrul francez de Interne, Claude Guéant, a fost acuzat sîmbătă de către opoziţie de afirmaţii "xenofobe" şi "dezgustătoare", după ce a spus că acordarea dreptului de vot străinilor ar putea face "obligatorie hrana «halal» în cantine"

Serie de tornade devastatoare în Statele Unite

Numărul de victime provocate de seria de tornade care s-a abătut peste SUA a crescut la 39, informează, duminică, Reuters.
Ca urmare a calamităţii naturale au murit 20 de persoane în statul Kentucky, 14 în statul Indiana, 3 în Ohio şi câte 1 persoană în statele Alabama şi Georgia.
Oraşul Marysville din statul Indiana a fost distrus aproape în totalitate. Potrivit guvernatorului statului, Mitch Daniels, actuala furtună a fost cea mai devastatoare din toţi anii în care el s-a aflat la conducere în acest stat.


POZA ZILEI

Shannon Tweed si umbrela anti-paparazzi.jpg -

Puţine VIP-uri înfruntă agresivitatea paparazzilor, iar cele mai multe aleg să se ascundă de blitzuri şi aparate de filmat prea indiscrete. Unele vedete au optat pentru o acoperire mai puţin obişnuită faţă de asemenea atacuri. Este cazul lui Shannon Tweed, actriţă, model şi producător canadian, care, în ciuda vremii bune, se apără cu umbrelă ce poartă o imagine foarte sugestivă.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.