Internațional

COLOANA de stiri externe:Sarkozy se retrage din politică dacă pierde alegerile

Ziarul de Vrancea
25 ian 2012 534 vizualizări
Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a declarat că va renunţa la politică şi îşi va "schimba viaţa complet", dacă nu reuşeşte să obţină un al doilea mandat în urma alegerilor prezidenţiale din aprilie şi mai, relatează Financial Times.

Comentariile preşedintelui, făcute în faţa unor jurnalişti care îl însoţeau într-o vizită în Guiana Franceză la sfîrşitul săptămînii trecute, au fost făcute după ce a fost întrebat dacă va părăsi scena politică în cazul eşecului electoral. "Da, asta este o certitudine. Am 56 de ani, sînt politician de 35 de ani. Îmi voi schimba viaţa complet, nu veţi mai auzi de mine dacă voi fi învins", a răspuns el. Articolele din presă privind aceste remarci au alimentat speculaţiile potrivit cărora Sarkozy şi partidul său de centru-dreapta UMP sînt tot mai preocupaţi de şansele sale, în urma sondajelor descurajante şi a performanţei lui Francois Hollande, candidatul Partidului Socialist, la primul său miting de campanie. "Nicolas Sarkozy şi UMP, cuprinşi de teama de înfrîngere", titra Le Monde pe prima pagină. Dar Palatul Elysee a dezminţit imediat şi a precizat că afirmaţiile preşedintelui au fost interpretate greşit. "El a spus întotdeauna că într-un scrutin, în calitate de candidat, trebuie să fii conştient că s-ar putea să nu cîştigi. Poporul francez trebuie să decidă", a declarat un oficial.

A ucis nouă persoane cu autobuzul furat

Un bărbat ar fi furat un autobuz în oraşul Pune, din vestul Indiei, cu care a mers într-o zonă aglomerată unde a lovit 40 de vehicule şi a ucis nouă persoane, înainte de a fi oprit de poliţie, relatează postul de televiziune NDTV. Aproximativ 30 de persoane au fost rănite şi transportate la trei spitale din oraş.
Santosh Mane, în vîrstă de aproximativ 30 de ani, ar fi furat autobuzul din depou, într-un moment în care şoferul era absent. El a început să conducă grăbit, lovind două persoane în depou, înainte de a se îndrepta spre cea mai aglomerată zonă din Pune. În jurul orei 08.00 (04.30 ora României), elevii şi angajaţii se îndreptau spre şcoli sau birouri, iar străzile din Pune erau aglomerate. Mane ar fi condus pe contrasens timp de aproximativ jumătate de oră, parcurgînd 16 kilometri şi lovind mai multe persoane, vehicule şi vînzători stradali, înainte de a fi oprit de poliţie. În autobuz nu erau pasageri, iar victimele ar fi fost persoane care dormeau pe trotuar.

Aproximativ 3.000 de deţinuţi, eliberaţi într-o zi singură zi în Egipt

Egiptul a eliberat ieri aproximativ 3.000 de deţinuţi, la ordinul puterii militare, cu ocazia comemorării revoltei începute la 25 ianuarie 2011, care a dus la înlăturarea lui Hosni Mubarak de la putere. Oficiali din serviciile de securitate au declarat că 1.959 de deţinuţi urmau să fie eliberaţi după ce au beneficiat de o decizie de graţiere, luată sîmbătă de mareşalul Hussein Tantawi, şeful Consiliului Suprem al Forţelor Armate (CSFA), care conduce Egiptul de la demisia lui Mubarak în februarie 2011. "Alţi 1.400, încarceraţi pentru acte criminale, urmează de asemenea să fie eliberaţi, pentru bună purtare", a declarat unul dintre oficiali.
Bloggerul Maikel Nabil, care era deţinut pentru că a criticat armata, a fost eliberat marţi în baza acestui decret de graţiere. Mareşalul Tantawi a anunţat marţi anularea stării de urgenţă aflată în vigoare de zeci de ani, cu excepţia cazurilor de violenţe comise de "huligani", un termen foarte vag care generează temeri că măsura va fi aplicată în continuare din diferite motive. Ordinul de a elibera deţinuţii reprezintă una dintre concesiile făcute de mareşalul Tantawi cu ocazia primei aniversări a revoltei, într-o tentativă aparentă de a calma militanţii care cer plecarea puterii militare.
Zeci de mii de egipteni erau reuniţi ieri în piaţa Tahrir din Cairo, pentru prima aniversare a începutului revoltei, într-o ambianţă de sărbătoare şi pe fondul apelurilor la plecarea generalilor de la putere.

Premierul britanic, accident minor cînd încerca să parcheze maşina bonei

Premierul Marii Britanii, David Cameron, a lovit marţi o maşină care staţiona, în momentul în care încerca să ajute bona copiilor săi să îşi parcheze maşina, relatează Daily Mirror. Bona avea dificultăţi în a-şi parca noua maşină iar premierul a încercat să o ajute. "Se străduia să îşi parcheze maşina Honda Jazz într-un spaţiu foarte strîmt atunci cînd a venit la lucru", a declarat o sursă. "Ea a coborît de la volan şi s-a urcat el. A încercat să manevreze atent maşina dar cînd a înaintat a lovit cu bara de protecţie din faţă o altă maşină parcată", a adăugat sursa citată. În urma acestui accident minor nu au fost înregistrate pagube. "Nu s-a auzit un zgomot puternic. Doar două bare de protecţie ciocnindu-se. Roberts (antrenorul personal al premierului) şi gărzile de corp au început să rîdă. După ce a reuşit să parcheze maşina, David Cameron a coborît pentru a evalua avariile. Din ce am observat, nu era nici o avarie şi toată lumea a văzut partea amuzantă a situaţiei", potrivit sursei.

Cîinele a fost primul prieten al omului

Cîinele este cel mai bun prieten al omului de peste 30.000 de ani, au concluzionat cercetătorii după descoperirea a două cranii canine vechi de 33.000 de ani în Siberia, respectiv Belgia, care arată că animalul era de pe atunci domesticit, potrivit dailymail.co.uk. Cercetătorii de la Universitatea Arizona au observat că aceste cranii prezentau boturi mai scurte şi fălci mai late, semn că animalele erau domesticite. Botul lung şi fălcile subţiri sînt caracteristici care le ajută pe animalele sălbatice, precum lupii, să vîneze. Descoperirea sugerează că strămoşii noştri aveau cîini pentru protecţie şi companie, aşa cum au contemporanii. Cercetătorii mai cred că primele animale domesticite au fost cîinii, cu mult înaintea animalelor crescute pentru carne, piele şi alte produse. Rezultatele cercetării au fost publicate în jurnalul Plos One.

Un monsenior acuză "corupţia" de la Vatican

Monseniorul Carlo Maria Vigano, care pînă la sfîrşitul anului 2011 a fost secretar general al guvernoratului de stat de la Vatican, a denunţat în mai multe scrisori adresate Papei Benedict "corupţia" şi haosul din cadrul administraţiei Sfîntului Scaun, informează presa italiană. Papa l-a numit în octombrie pe monseniorul Vigano nunţiu apostolic (ambasador) în Statele Unite. Ziarele Corriere della Sera şi Libero au publicat fragmente din scrisorile adresate de monsenior Papei Benedict. Vigano îşi exprima stupoarea în legătură cu situaţia "dezastruoasă" descoperită la venirea sa, iar ulterior considera transferul la Washington ca fiind o sancţiune. "Transferul meu i-a descurajat pe cei care credeau că era posibil să fie depăşite cazurile de corupţie şi neregulile", explica monseniorul Vigano într-o scrisoare trimisă Papei în martie 2011. Vigano le reproşează predecesorilor săi şi membrilor Comitetului de Finanţe şi Gestiune că au privilegiat interesele proprii în locul celor ale Vaticanului.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.