Internațional

Focuri de arma, in timpul unor manifestatii din sudul Kirgizstanului

Ziarul de Vrancea
16 apr 2010 489 vizualizări
Focuri de arma automata au fost auzite, ieri, la Os, in sudul Kirgizstanului, unde protesteaza sustinatorii Guvernului provizoriu si cei ai presedintelui inlaturat de la putere,

Kurmanbek Bakiev. Aceste focuri de arma, care au creat panica, au fost auzite in timp ce Bakiev se pregatea sa se adreseze celor aproximativ 2.000 de sustinatori ai sai, reuniti la circa 500 de metri departare de o alta reuniune a miilor de adepti ai Guvernului interimar.

Potrivit agentiei ruse Interfax, garzile de corp ale lui Bakiev, inarmate cu pusti automate, sint cele care au tras in aer. Presedintele a strigat multimii "Nu fugiti, nu fugiti", dar manifestantii au cedat panicii si au parasit zona fugind si strigind. Bakiev s-a refugiat apoi in cladirea unui teatru. Potrivit martorilor, acesta s-a urcat intr-o masina de teren neagra si a plecat, in compania garzilor de corp aflate in alte masini. Kurmanbek Bakiev a fost constrins sa fuga, la 7 aprilie, in sudul tarii, dupa ce fortele de ordine au deschis focul asupra miilor de manifestanti ai opozitiei la Biskek, care incercau sa ocupe sediul Guvernului si Presedintiei.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.