Internațional

Orice coalitie formata in Parlament va fi instabila

Ziarul de Vrancea
31 iul 2009 662 vizualizări
Orice aliante care ar putea fi formate in Parlamentul R. Moldova dupa alegerile anticipate nu vor fi de lunga durata, considera expertul rus in relatii internationale Artiom Malghin, seful Centrului de studiere a spatiului postsovietic din cadrul Universitatii de Stat de la Moscova.

Situatia creata i-ar putea impinge pe comunisti la formarea unei coalitii cu partidele de opozitie, insa orice astfel de coalitie, probabil, nu va fi de lunga durata, considera expertul rus, care detine si functia de consilier al rectorului Universitatii de Stat de la Moscova pentru Relatii Internationale, potrivit RIA Novosti Moldova. "Probabil rezultatele alegerilor ii vor impinge pe comunistii moldoveni la formarea unei coalitii cu unul dintre partidele de opozitie sau din fosta opozitie, pentru ca si cele trei partide care reprezinta opozitia sint \'blocate\' de alegerea electoratului moldovean si nu dispun de forte suficiente pentru a alege propriul presedinte si pentru a forma un guvern stabil", a spus expertul. "Astfel, Republica Moldova intra intr-o perioada de instabilitate politica, in care se vor forma si se vor desfiinta coalitii pe parcursul intregului mandat al actualului Parlament, in cazul in care nu vor fi organizate alegeri anticipate", a adaugat Malghin.


Basescu il acuza pe Voronin de "propaganda bolsevica"


Presedintele Traian Basescu considera ca rezultatele alegerilor de la Chisinau reflecta o victorie a opozitiei democratice si l-a acuzat pe Vladimir Voronin, care a spus ca seful statului roman a fost agresiv in relatia cu Moldova, de "propaganda bolsevica". Basescu a remarcat ca, la alegerile din R. Moldova, comunistii au pierdut 12 mandate, fata de scrutinul anterior, avind nevoie acum de 13 mandate, nu de doar de unul, ca in urma cu citeva luni, pentru a forma o majoritate pentru desemnarea presedintelui. "As eticheta rezultatul un succes al opozitiei democratice", a spus Basescu. El a fost intrebat cum comenteaza unele declaratii ale lui Vladimir Voronin, facute pentru RRA, care spunea ca nu presedintele Moldovei a fost agresiv in relatia bilaterala, ci seful statului roman.

Basescu a raspuns ca nu el a expulzat ambasadorul roman de la Chisinau si nu el a schimbat regimul vizelor din Republica Moldova. "Ma rog, propaganda bolsevica", a adaugat Basescu. El a mentionat ca la alegerile trecute, l-a sprijinit pe Voronin pentru a se putea degaja o majoritate in Parlament. Basescu a mentionat ca, in prezent, Voronin nu mai poate conta pe sprijinul presedintelui roman in acest sens. "Nu poate spera la sprijinul meu pentru a face majoritatea de care are nevoie pentru desemnarea unui presedinte", a spus Basescu.


Moscova vede in Lupu alternativa la Voronin


Diplomatii si politicienii rusi recunosc, in discutiile neoficiale, ca liderul Partidului Democrat din Moldova Marian Lupu poate fi vazut ca un partener alternativ de discutie la Chisinau, in cazul in care va acumula greutatea politica necesara, scrie publicatia rusa Kommersant.


"Comunistii vor obtine mai putine voturi spre deosebire de alegerile anterioare", constata Kommersant, reamintind ca la alegerile din aprilie ei au avut 49,48%. "Ceea ce inseamna ca va fi formata o coalitie, in care pentru ei (comunistii - n.r.) nu va mai fi loc", a declarat liderul Partidului Liberal Democrat Vlad Filat corespondentului Kommersant.

"D-nul Filat se afla intr-o invrajbire aproape pina la singe cu Partidul Comunistilor", afirma Kommersant. "El povesteste des ca autoritatile actuale i-au \'luat\' cindva afacerile. Si ca nu intentioneaza sa ierte acest lucru. Potrivit lui, inca dupa alegerile din 5 aprilie, cind se discuta despre alegerea presedintelui, cele trei partide de opozitie au pus conditia: il voteaza pe seful statului, daca Vladimir Voronin va pleca in schimbul unor garantii de securitate personala, dar fara garantii de inviolabilitate a proprietatii fiului sau Oleg, considerat in Republica Moldova miliardar in dolari", mai scrie publicatia rusa. "Lui Oleg Voronin nu ii voi ierta nimic. Tot ce a luat de la mine sau de la altii va trebui sa dea inapoi imediat dupa ce vom obtine puterea", a declarat Vlad Filat, citat de Kommersant. "Spunind \'noi\' el se include pe sine, pe liderul liberalilor Mihai Ghimpu si pe presedintele Aliantei Moldova Noastra", explica publicatia rusa.


Lupu: "Voronin este ca femela paianjen"


"Marian Lupu spune, de asemenea, ca nu se va alia cu comunistii, chiar daca ii vor propune sa devina presedinte, insa nu intentioneaza sa inceapa reimpartirea proprietatii. Lozinca \'Lupu-presedinte\' nu a fost pretul negocierilor privind formarea unei coalitii, ci publicitate. Multi m-au vazut in aceasta functie si noi am decis sa mergem in intimpinarea electoratului", spune liderul democratilor, citat de publicatia rusa. "Alianta cu Voronin nu este posibila, pentru ca el are comportamentul unei femele-paianjen, care se stie ce face cu masculul dupa imperechere", a adaugat Lupu, citat Kommersant.

"De asemena, Lupu asigura ca a devenit serios si un democrat pe termen lung si reaminteste ce s-a intimplat cu Partidul Popular Crestin-Democrat, care a votat in 2005 pentru alegerea lui Vladimir Voronin in functia de presedinte, iar in alegerile din 5 aprilie abia a acumulat 3% si nu a intrat in Parlament", continua publicatia rusa.

"Totusi, dl. Lupu admite formarea unei coalitii largi, cu participarea comunistilor si a celor trei partide liberale. Dar pune propriile conditii. In politica interna: asigurarea independentei judecatoriilor si liberalizarea economiei. In politica externa: renuntarea la aderarea la NATO, fixarea statutului de neutralitate a Republicii Moldova, directia de integrare in UE si parteneriat strategic cu Rusia", adauga Kommersant. "In favoarea parteneriatului strategic simultan cu Moscova si Bruxelles se declara aproape toate partidele politice. Insa, in ceea ce priveste aderarea la NATO, opiniile difera: doar liberalii si liberal-democratii considera aderarea la Alianta Nord-Atlantica o prioritate. Din aceasta cauza, ultimii genereaza iritare la Moscova. De exemplu, sursele Kommersant de la Kremlin spun pe sleau ca se poate pune cruce reglementarii conflictului transnistrean, in cazul in care va cistiga opozitia liberala de dreapta", mai scrie publicatia rusa. "In aceasta situatie, Moscova, actionind pe principiul \'cel mai bun dintre cei mai rai\', i-a sustinut pe comunisti, desi ei inca de acum patru ani promiteau sa aduca Republica Moldova in UE, iar in acest an au obtinut statutul de membru in programul Parteneriatul Estic. De altfel, in discutiile neoficiale, diplomatii rusi si politicienii recunosc ca Marian Lupu poate vazut in calitate de partener alternativ, in cazul in care va reusi sa obtina greutatea politica necesara. In orice caz, secretarul executiv al CSI, Serghei Lebedev, care a venit la Chisinau pentru monitorizarea alegerilor, a vizitat chiar acea sectie electorala unde a venit Lupu sa-si exercite dreptul la vot", conchide publicatia rusa.






În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.