Internațional

Scoţia va trebui să candideze din nou la NATO în caz de independenţă

Ziarul de Vrancea
14 mar 2017 244 vizualizări
Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că scoţienii vor fi nevoiţi să candideze din nou pentru a adera la alianţa militară dacă vor decide în favoarea independenţei faţă de Marea Britanie.

Declaraţiile acestuia vin la scurt timp după ce premierul scoţian a anunţat că are de gând să organizeze un al doilea referendum pentru independenţa provinciei înainte de Brexit. ”Dacă se întâmplă, atunci Marea Britanie va rămâne în continuare aliată a NATO. Însă, o naţiune nouă şi independentă va trebui să candideze din nou pentru a adera şi va fi decizia celorlalţi 28 de aliaţi dacă vom avea sau nu un nou membru al NATO”, a precizat Jens Stoltenberg. ”Dar desigur că este absolut posibil să candideze şi aliaţii să decidă că noua entitate independentă va face parte din NATO”, a declarat Stoltenberg. Scoţia ar îndeplini toate criteriile de aderare la blocul militar, dar procesul de aderare durează de regulă mai mulţi ani şi trebuie să fie ractificat de către ceilalţi 28 de aliaţi, inclusiv de către Marea Britanie.
Premierul Nicola Sturgeon a anunţat luni că va acţiona rapid pentru a le oferi alegătorilor scoţieni posibilitatea de a face din Scoţia o ţară independentă înainte de Brexit. Premierul britanic Theresa May a refuzat orice compromis cu Scoţia pe tema Brexit-ului.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.