Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Juppe a anunţat că nu va candida la alegerile prezidenţiale

Ziarul de Vrancea
6 mar 2017 204 vizualizări
Alain Juppe a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, că nu va candida la preşedinţia Franţei şi a avertizat în legătură cu presiunile pentru retragerea din cursă a lui Francois Fillon

“Dacă presiunile exercitate asupra sa (a lui Francois Fillon – n.r.) de către unii responsabili îl vor constrânge să se retragă din cursa pentru Elysee, schimbarea de candidat se va face în mod dureros şi va lăsa cicatrici”, a avertizat primarul din Bordeaux. “Nu intenţionez să mă implic în negocieri partizane, nu acesta este spiritul alegerilor prezidenţiale”, a subliniat el. “Nu sunt în măsură, în prezent, să realizez uniunea necesară în jurul unui proiect federativ”, a explicat politicianul de 71 de ani, apreciind că timpul său “a trecut” şi că nu mai poate reprezenta schimbarea dorită. “De aceea, confirm o dată pentru totdeauna, că nu voi fi candidat la preşedinţia Republicii”, a adăugat el, precizând că nu vrea să îşi pună în joc “onoarea şi pacea familiei” în faţa “demolatorilor de reputaţii”. El a deplâns, însă, “haosul” din propria sa familie politică. “După alegerile noastre primare, Francois Fillon, căruia i-am oferit imediat susţinerea mea avea calea deschisă”, a amintit Juppe, învins de Fillon în cursa pentru învestitura Les Republicains (LR). “Sistemul său de apărare, bazat pe denunţarea unui presupus complot şi a unei intenţii de asasinat politic, l-au dus în impas”, a spus Juppe.

Reuters scrie că, în culise, s-au accelerat negocierile cu scopul de a-l determina pe François Fillon - tot mai izolat în tabăra sa din cauza problemelor judiciare cu care se confruntă - să-i cedeze locul finalistului înfrânt în alegerile primare, Alain Juppe.

Un sondaj de opinie publicat duminică arată că Fillon a scăzut la 17% din intenţiile de vot pentru primul tur de scrutin, cu mult în urma candidatului de centru Emmanuel Macron şi a candidatei de extremă-dreaptă Marine Le Pen. Studiul arată şi că, dacă Juppe l-ar înlocui pe Fillon, candidatul LR ar intra în al doilea tur de scrutin alături de Marine Le Pen.

OMS: 1,7 milioane de copii mor în fiecare an din cauza poluării

Un sfert dintre decesele survenite în fiecare an în rândul copiilor cu vârste sub cinci ani sunt cauzate de mediul nesănătos sau poluat în care aceştia trăiesc, inclusiv de impurităţile prezente în apă şi aer, de fumatul pasiv sau de igiena precară ori inexistentă, se arată într-un raport publicat luni de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Astfel de medii insalubre şi poluate pot duce la cazuri fatale de diaree, malarie şi pneumonie şi provoacă decesul a 1,7 milioane de copii pe an. ''Un mediu poluat este un mediu letal — în special în rândul copiilor mici'', subliniază Margaret Chan, director general al OMS. ''Organele şi sistemul lor imunitar, aflate în creştere, corpurile şi căile aeriene nedezvoltate îi fac vulnerabili la aerul şi apa murdare'', a completat aceasta.

În cadrul raportului ''Moştenind o lume sustenabilă: Atlas asupra sănătăţii copiilor şi mediului'' — OMS atrage atenţia că influenţa dăunătoare începe în uter şi continuă dacă bebeluşii şi copiii sunt expuşi la poluarea din mediul interior şi exterior şi la fumatul pasiv. Astfel, creşte riscul de pneumonie în timpul copilăriei şi riscul de a dezvolta boli cronice respiratorii sau astm pe tot parcursul vieţii. De asemenea, poluarea aerului creşte posibilitatea de apariţie a bolilor de inimă, a atacului cerebral şi a cancerului pe tot parcursul vieţii, se mai arată în raportul OMS.

În acelaşi document se notează că în gospodăriile lipsite de acces la surse sigure de apă potabilă şi la servicii sanitare sau în care aerul este poluat de fumul emanat de arderea combustibililor fosili — precum cărbuni sau bălegar — folosiţi la prepararea hranei şi încălzire, copiii au un risc mai mare de a dezvolta diaree şi pneumonie. Copiii sunt de asemenea expuşi la substanţe chimice dăunătoare prezente în alimente, apă, aer şi produsele conexe din preajma lor, potrivit raportului. Maria Neira, expertă în sănătate publică în cadrul OMS, susţine că poluarea are un impact negativ puternic, atât în ceea ce priveşte decesele şi afecţiunile pe termen lung cât şi în ratele de îmbolnăvire. Aceasta a adresat un îndemn guvernelor de a face mai multe pentru asigurarea unui climat sigur pentru copii. ''Investiţiile în îndepărtarea factorilor de risc din mediul al adresa sănătăţii, precum îmbunătăţirea calităţii apei sau utilizarea de combustibili mai puţin poluanţi va avea ca rezultat beneficii deosebit de importante pentru sănătate", a declarat aceasta, potrivit sursei citate.
 
Marea Britanie a dejucat 13 atentate teroriste în ultimii patru ani

Serviciile de securitate din Marea Britanie au dejucat 13 proiecte de atentate teroriste începând din iunie 2013, a declarat ieri comisarul asistent al Poliţiei Metropolitane din Londra, Mark Rowley. Oificialul a subliniat că informările oferite de cetăţeni au ajutat la prevenirea unora dintre atacuri, într-o perioadă în care nivelul de alertă teroristă din ţară este “sever”, ceea ce înseamnă că un atac este “foarte probabil”. “Acum suntem îngrijoraţi în legătură cu totul, de la atacuri relativ simple, cu cuţite sau folosind vehicule, până la atacuri mai complexe, cu arme de foc”, a explicat oficialul. Agenţii din forţele de securitate investighează, în medie, simultan circa 500 de cazuri legate de presupuse activităţi teroriste, a precizat Rowley, lansând un apel către public să raporteze orice activităţi suspecte poliţiei, în cadrul campaniei “Acţiunea contracarează terorismul”. Oficialul a explicat că anchetele sunt lansate de multe ori după ce un cetăţean informează autorităţile în legătură cu o activitate “suspectă” sau cu o schimbare în “comportamentul” unei persoane.

Organizaţia teroristă Statul Islamic a reprezentat cea mai mare ameninţare, la fel ca şi susţinătorii al-Qaida, dar şi militanţii de extremă-dreaptă, potrivit serviciilor de securitate. Ultimul atac terorist major din Marea Britanie a avut loc pe 7 iulie 2005, vizând sistemul de transport din Londra, soldat cu 56 de morţi, dintre care patru atacatori

O vestă pentru Marte va fi testată pe Lună

 O vestă concepută pentru a îi proteja pe astronauţi de radiaţia emisă de particulele solare mortale din spaţiul îndepărtat, atunci când aceştia vor ajunge pe planeta Marte, urmează să fie testată în cadrul unei misiuni pe Lună, au anunţat reprezentanţii unei companii israeliene. Vesta, denumită AstroRad Radiation Shield, a fost creată de StemRad, o companie din Tel Aviv, care a mai produs şi comercializat deja o centură ce îi protejează pe angajaţii serviciilor de urgenţe contra periculoaselor radiaţii gama, emise în urma unor dezastre nucleare, precum Cernobîl şi Fukushima. Vesta protejează ţesuturi şi organe umane vitale, în special celule stem, care pot fi distruse de radiaţia solară din spaţiul îndepărtat sau pe planeta Marte, a cărei atmosferă rarefiată nu oferă protecţie, a declarat Oren Milstein, CEO-ul companiei StemRad.

NASA a anunţat că intenţionează să trimită un echipaj de astronauţi spre planeta Marte la jumătatea anilor 2030. Vestele sunt realizate din mai multe straturi şi vor fi realizate la comandă pentru fiecare astronaut. Materiale non-metalice cu rol de protecţie vor fi amplasate pe fiecare ”scut” din partea centrală a vestei, pentru a proteja organele interne ale astronauţilor. StemRad spune că vesta a trecut testele conceptuale în laboratoare şi în simulatoare, însă adevăratele teste vor avea loc la bordul capsulelor spaţiale Orion, un joint-venture încheiat între Lockheed Martin, NASA şi European Space Agency.

Prima capsulă Orion urmează să fie plasată pe orbita Lunii în cadrul unei misiuni fără echipaj uman, cu ocazia zborului de debut al lansatorului greu Space Launch System (SLS), construit de NASA, programat la sfârşitul anului 2018. Agenţia spaţială americană analizează şi posibilitatea de a plasa doi astronauţi în acea misiune. În timpul zborului în jurul Lunii, vesta va fi prinsă de torsul unui manechin, care va fi echipat cu un dispozitiv ce măsoară absorbţia de radiaţie solară. Un alt manechin va zbura în aceeaşi cabină fără să fie protejat cu o vestă, iar ambele seturi de date vor fi analizate la întoarcerea pe Pământ.

Capsula Orion va avea ea însăşi un mic scut de protecţie contra furtunilor solare care emit explozii de radiaţii.

Astronauţii de pe orbita Terrei, precum aceia aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, nu se confruntă cu aceleaşi riscuri, deoarece sunt protejaţi de câmpul magnetic al Pământului, care acţionează ca un fel de scut împotriva radiaţiei solare.

 

 


 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.