Internațional

Asasinatul din Kuala Lumpur - Ce este VX, cea mai puternică neurotoxină din lume

Ziarul de Vrancea
24 feb 2017 366 vizualizări
Neurotoxina VX, care ar fi fost folosită pentru a-l ucide pe fratele vitreg al liderului nord-coreean, este considerată de unii experţi drept cea mai periculoasă substanţă de acest fel, iar oamenii de ştiinţă se întreabă cum de nu au existat şi alte victime, relatează Associated Press.

Substanţa are consistenţa uleiului de motor, culoare maro, nu are gust şi nici miros. Această armă chimică interzisă a fost produsă pentru prima dată în anii ’50. Atunci când este inhală sau absorbită prin piele, distruge sistemul nervos şi produce contracţii ale tuturor muşchilor, precum şi acumularea masivă de secreţii în gât, generând senzaţia de înec. Fluidele sunt eliminate din corp – prin transpiraţie, urinare şi defecare – după care victima face convulsii, paralizează şi moare. Kim Jong Nam a cerut ajutor la clinica aeroportului, dar a murit în drum spre spital, la două ore după ce a fost atacat, a anunţat poliţia. Un antidot – atropină – poate fi injectat după expunerea la toxină. Medicii din zonele de război, unde există riscul să fie folosite arme de distrugere în masă, au de regulă această substanţă la ei. Anunţul autorităţilor malaeze că fratele vitreg al liderului nord-corean, Kim Jong Nam, a fost asasinat cu VX, în aeroportul aglomerat din Kuala Lumpur, a generat noi întrebări. În primul rând, dacă au folosit această substanţă, cum este posibil ca cele două femei care l-au atacat pe Kim Jong Nam să supravieţuiască? În al doilea rând, ţinând cont că particulele pot rămâne în mediu săptămâni la rând, de ce conducerea aeroportului nu a făcut o operaţiune de decontaminare pentru siguranţa populaţiei? „Ceilalţi agenţi chimici, precum gazul sarin, tabunul, astfel de lucruri, sunt mult sub aceasta (VX – n.r.). Sunt toxice, da, dar acesta este regele”, a explicat un toxicolog criminalist american, John Testrail, care a examinat peste 1.000 de cazuri de otrăvire intenţionată. El a explicat că numai cinci grame de VX ar putea ucide 500 de oameni. De asemenea, este greu de obţinut şi probabil că a provenit dintr-un laborator de arme chimice, ceea ce face mai probabilă şansa ca atacul să fi fost executat de un guvern.
Poliţia îl caută în prezent pe secretarul II din Ambasada nord-coreană din Malaysia, însă oficialii din reprezentanţa diplomatică au negat vehement orice implicare. Testrail şi alţi experţi au subliniat importanţa confirmării rezultatelor de către un laborator independent de referinţă, în special ţinând cont de raritatea substanţei. Bruce Goldberger, un toxicolog de renume care conduce divizia de Medicină Legală din cadrul Universităţii Florida, se întreabă cum de nimeni altcineva nu s-a îmbolnăvit după atac. Cele două femei – una vietnameză şi una indoneziană – înregistrate de camerele de supraveghere în timp îi aplicau substanţa pe faţă lui Kim Jong Nam, nu au suferit efecte grave. Poliţia malaeză spune că acestea nu purtau mănuşi sau echipament de protecţie, ci că doar s-au spălat pe mâini după aceea, aşa cum au fost instruite să facă. Ulterior, vineri, autorităţile au spus că una dintre ele a vomitat după atac. De asemenea, nici pasagerii, nici angajaţii aeroportului şi nici personalul medical care l-a îngrijit pe Kim Jong Nam la clinică sau la spital nu s-ar fi îmbolnăvit. Zeci de mii de pasageri au trecut prin terminalul aeroportului Kuala Lumpur după asasinare. Nicio zonă nu a fost închisă şi nu au fost luate măsuri de protecţie. Întrebat, la o zi după atac, purtătorul de cuvânt al aeroportului, Shah Rahim, a spus că nu există niciun risc pentru călători şi că aeroportul este curăţat regulat, foarte bine. Însă oficialii au anunţat vineri că zona va fi decontaminată.
VX, care este interzis prin Convenţia privind Armele Chimice, a mai fost folosit în trecut. Cultul religios japonez Aum Shinrikyo au folosit neurotoxina în anii ’90, pentru a ucide o persoană suspectată că ar fi fost informator al poliţiei.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.