Internațional

Tinerii instituţionalizaţi şi-au donat banii de buzunar în scop caritabil

Dana Lepădatu
25 ian 2017 783 vizualizări
Câţiva tineri din Centrul de Asistenţă şi Sprijin Focşani din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vrancea (DGASPC) au fost extrem de impresionaţi de suferinţa prin care trec semenii lor de la Brădet au constituit un grup de ajutor cu scopul demarării unei acţiuni caritabile pentru sprijinirea copiilor aflaţi în dificultate.

Tinerii au desfăşurat deja o acţiune de colectare de donaţii, apelând la membrii comunităţii pentru a solicita sprijin şi reuşind să mobilizele o parte semnificativă a societăţii civile.

Cel mai puternic impuls în demararea acestei acţiuni  l-a constituit propriul lor exemplu, acela de a dona o parte din banii de buzunar, demonstrând astfel dăruirea necondiţionată. Săptămana trecută, tinerii s-au deplasat la  Brădet  unde au avut ocazia de a vedea urmările dezastrului şi au stabilit o relaţie cu tinerii afectaţi de acest incident. „Prin aceasta acţiune au dat dovadă implicare, empatie şi comportament responsabil faţă de persoanele aflate în dificultate stabilind astfel bazele unei colaborări frumoase cu cei din Centrul de Reabilitare şcolară de la Brădet”, se arată într-un comunicat al DGASPC Vrancea. Centrul de Reabilitare şcolară de la Brădet, aflat în subordinea DGASPC Braşov,  a fost afectat săptămâna trecută de un incendiu devastator care a mistuit în întregime una din clădirile destinate  recuperării  copiilor cu dizabilităţi. (Dana LEPĂDATU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.