Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Extracomunitarii implicaţi în agresiunile din Koln riscă deportarea

Ziarul de Vrancea
7 ian 2016 852 vizualizări
Imigranţii extracomunitari care vor fi găsiţi vinovaţi de implicare în agresiunile împotriva femeilor produse în Germania riscă să fie deportaţi, avertizează membri ai Guvernului federal de la Berlin.

Potrivit martorilor, bărbaţi de origine arabă sau nord-africană au atacat aproximativ 100 de femei, de Revelion, în oraşele Koln, Hamburg şi Stuttgart.
Ministrul Justiţiei, Heiko Maas, a avertizat că extracomunitarii implicaţi în aceste infracţiuni riscă să fie deportaţi. "Tribunalele vor decide sancţiunile, dar pot fi avute în vedere deportări", a declarat Maas, explicând că legea permite expulzarea străinilor condamnaţi la pedepse de peste un an de închisoare. "Oricine comite infracţiuni grave, oricare ar fi statutul său, trebuie să fie conştient de riscul deportării din Germania", a avertizat şi Thomas de Maiziere, ministrul german de Interne.
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a denunţat agresiunile "dezgustătoare" care au vizat zeci de femei din oraşele Koln, Hamburg şi Stuttgart, promiţând pedepsirea autorilor, indiferent de orginea acestora.

Cel puţin 40 de morţi într-un atac cu bombă la un sediu al poliţiei din Libia

Cel puţin 40 de persoane au murit ieri, într-un atac cu bombă ce a vizat un centru de antrenament al poliţiei din vestul Libiei, în ceea ce pare a fi un atentat sinucigaş. Atacul a avut în oraşul Zliten, din vestul Libiei, unde se află o fostă bază militară, utilizată drept centru de antrenament pentru poliţiştii libieni locali. Potrivit delegatului ONU în Libia, Martin Kobler, ar fi vorba de un atac terorist sinucigaş. Presa libiană relatează că, în momentul atacului, sute de cadeţi se aflau în afara bazei militare, efectuând antrenamente. Cel puţin 40 de persoane au murit, a anunţat primarul oraşului Zliten, Miftah Lahmadi.
Ministrul Sănătăţii al guvernului rival libian a anunţat că a fost declarată stare de urgenţă, victimele urmând a fi transferate la spitale din Tripoli şi Misrata. Explozia a fost auzită de la 60 de kilometri depărtare, până în oraşul Misrata. Alte agenţii de presă susţin că cel puţin 50 de persoane au murit în atacul cu bombă.
Din august 2014, Libia se confruntă cu un conflict între cele două guverne ale ţării, cel recunoscut pe plan internaţional, cu sediul în Tobruk, şi cel islamist cu sediul în Tripoli. Conflictul a divizat sute de mii de oameni, suplimentând valul de refugiaţi care se îndreaptă spre Europa, traversând Marea Mediterană.
Parlamentele rivale ale Libiei au semnat, pe data de 17 decembrie, un acord intermediat de ONU pentru formarea unui guvern unitar cu sediul la Tripoli. ONU a aprobat acest acord la sfârşitul lunii decembrie, însă noul Guvern trebuie să mai obţină votul pozitiv din partea Parlamentului legitim din estul ţării, înainte de 17 ianuarie, dar preşedintele legislativului se opune acestui acord.
De luni, forţele libiene luptă împotriva militanţilor SI care au lansat un atac de amploare asupra principalelor depozite petroliere din nordul Libiei. Cel puţin cinci rezervoare petroliere au fost cuprinse de incendii izbucnite în confruntările armate.

Putin, din nou singur, la slujba de Crăciun

Preşedintele rus Vladimir Putin a venit şi de această dată singur la slujba de Crăciun, pe care ruşii o serbează pe stil vechi la 7 ianuarie, deplasându-se pentru acest eveniment într-o localitate rurală din regiunea Tver, la nord-vest de Moscova. La această biserică au fost botezaţi părinţii săi şi el a mai fost aici la slujba de Crăciun din 2011, când i-a dăruit preotului parohiei satului (Turghinovo) o icoană veche a unui artist necunoscut datând de la începutul secolului al XIX-lea.
Anul trecut, preşedintele rus a participat la slujba de Crăciun într-o biserică dintr-un sat din regiunea Voronej (500-600 km sud de Moscova), iar, în 2014, într-o catedrală din Soci (pe coasta rusă a Mării Negre). În genere, de Crăciun, Putin se deplasează la biserici situate departe de capitală. Numai în 2000 şi 2001 a participat la slujbele de Crăciun la catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova.
Înainte de Anul Nou, Dmitri Peskov, purtătorul său de cuvânt, anunţase că preşedintele rus va serba trecerea dintre ani acasă, "împreună cu familia şi cei apropiaţi", eschivându-se să precizeze unde anume şi cu cine.
Chiar înainte de a divorţa de soţia sa Liudmila în vara lui 2013, Putin prefera să se prezinte singur la evenimentele ocazionate de marile sărbători religioase. După divorţ s-au amplificat zvonurile despre relaţia sa secretă cu fosta gimnastă Alina Kabaeva, cu care ar avea chiar şi copii şi care s-ar afla la o reşedinţă a sa din Soci. Cu toate acestea, Putin a declarat într-un interviu că se întâlneşte foarte des cu cele două fete pe care le are din căsătoria cu Liudmila, Katerina şi Maria.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.