Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Budapesta: Conducerea României desfăşoară "activităţi antiungare"

Ziarul de Vrancea
24 iun 2015 815 vizualizări
Acţiunile Bucureştiului ar beneficia de sprijinul americanilor, mai susţine şeful de cabinet la premierului Orban

Conducerea României desfăşoară o serie de "activităţi antiungare", acuză Janos Lazar (foto), şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, denunţând presupuse eforturi în sensul "destabilizării" bisericilor maghiare şi sugerând că acţiunile sunt rezultatul cooperării dintre Bucureşti şi Washington.
Conducerea României a întreprins "activităţi antiungare explicite", sub pretextul "transparenţei şi justiţiei", a afirmat Janos Lazar, potrivit MTI, în faţa membrilor Comisiei pentru Siguranţă Naţională din Parlamentul Ungariei. Există eforturi pentru "destabilizarea" activităţilor şi situaţiei financiare a bisericilor maghiare din România, prin încălcarea libertăţii religioase, a adăugat oficialul ungar. "În momentul de faţă, nu putem stabili dacă aceste acţiuni sunt legate de cooperarea strânsă dintre conducerea României şi Statele Unite", a spus Lazar.
Oficialul ungar crede că există "un complot intenţionat şi conştient" de a bloca proiectele de conectare a reţelelor de gaze din România şi Croaţia cu cele din Ungaria. "Tentativele partidelor şi forţelor politice din Croaţia de a discredita elitele de afaceri din Ungaria sunt fără precedent", a subliniat şeful de cabinet al lui Viktor Orban, prcizând că scopul este atragerea conducerii companiei MOL într-o procedură penală.

Ultimii trei preşedinţi francezi, spionaţi de americani

Ultimii trei preşedinţi ai Franţei, François Hollande, Nicolas Sarkozy şi Jacques Chirac, precum şi numeroşi miniştri, funcţionari de rang înalt, deputaţi sau diplomaţi francezi au fost interceptaţi în beneficiul Statelor Unite, potrivit unor documente confidenţiale ale NSA, dezvăluite de WikiLeaks.
Potrivit Mediapart şi Libération, documentele strict confidenţiale obţinute de WikiLeaks relevă interceptări privind chestiuni diplomatice, de politică locală sau economice. Aceste interceptări, care au vizat preşedinţi şi demnitari de rang înalt francezi, au fost efectuate cel puţin în perioada 2006-2012. În afară ce ultimii trei preşedinţi ai Franţei, au mai fost spionaţi fostul ministru socialist al Economiei Pierre Moscovici şi fostul ambasador francez la Washington Pierre Vimont.
De asemenea, NSA (Agenţia americană pentru Securitatea Naţională) avea, potrivit unui document redactat în perioada preşedinţiei lui Nicolas Sarkozy (2007-2012), o listă cu numerele de telefon ale unor ţinte ale sale, între care consilierul diplomatic Jean-David Levitte, secretarul general de la Élysée Claude Guéant, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe Bernard Valero sau ministrul pentru Comerţ Extern Pierre Lellouche. Potrivit WikiLeaks, un raport din 22 mai 2012 al NSA se referă la o conversaţie avută cu patru zile mai devreme de preşedintele recent ales François Hollande cu premierul francez de la acea vreme Jean-Marc Ayrault. În cursul acestei conversaţii, Hollande îi exprima lui Ayrault dorinţa sa de a organiza "consultări secrete" cu opoziţia germană privind eventualitatea unei ieşiri a Greciei din zona euro, un subiect de actualitate.
"Dacă americanii au interceptat-o pe Angela Merkel, nu văd de ce nu ar fi fost interceptaţi şi alţii", comentează pentru Mediapart aceste dezvăluiri Frédéric Péchenard, fostul patron al poliţiei franceze. "Nu sunt surprins", a reacţionat la răndul său pentru Mediapart deputatul Pierre Lellouche.
NSA a fost contactată, însă nu a dorit să facă niciun comentariu.

Vameşii chinezi au confiscat carne congelată veche de 40 de ani

Vameşii chinezi au confiscat carne congelată de contrabandă în valoare de aproximativ trei miliarde de yuani (430 de milioane de euro) şi, în unele cazuri, veche de 40 de ani sau în putrefacţie. Vameşii au confiscat peste 100.000 de tone de carne congelată, inclusiv aripi de pui, carne de vită şi porc, a anunţat Administraţia Generală a Vămilor. Operaţiunea s-a desfăşurat în iunie în 14 provincii şi regiuni.
În provincia Hunan au fost destructurate două bande cu 20 de membri la 1 iunie şi au fost confiscate 800 de tone de produse în valoare de peste zece milioane de yuani. Acesta este cel mai mare caz de contrabandă cu produse din carne congelată din istoria provinciei.
Potrivit lui Yang Bo, director adjunct la Biroul de combatere a contrabandei din cadrul Administraţiei Vămilor din Changsha, carnea de contrabandă nu este verificată şi poate provoca boli grave în cazul în care este ingerată, aceasta conţinând bacterii şi virusuri precum cele care provoacă gripa aviară sau boala gură-mână-picior.
Experţii susţin că atât timp cât carnea nu prezintă semne de dezgheţare, consumatorii nu pot face distincţie între carnea proaspătă şi cea veche de câteva decenii.

Aproape jumătate dintre europeni asociază Ucraina cu războiul

Aproape jumătate dintre europeni asociază Ucraina cu războiul şi o treime dintre locuitorii Uniunii Europene (UE) consideră Ucraina parte a Europei, potrivit unui sondaj de opinie desfăşurat în şase ţări europene - Germania, Franţa, Italia, Spania, Polonia şi Marea Britanie.
Aceste ţări sunt cele mai populate din UE, numărul total al locuitorilor lor însumând 360 de milioane. Respondenţilor le-au fost puse mai multe întrebări, iar una dintre ele le solicita să enumere trei lucruri cu care asociază Ucraina.
Astfel, 46% dintre ei au răspuns că asociază Ucraina în primul rând cu războiul, 18% consideră că Ucraina se asociază cu Rusia, 9% au numit sărăcia, iar 8% — Kievul.
În opinia directorului Institutului pentru politică mondială, Alion Getmanciuk, aceste rezultate demonstrează că europenii fac asocieri destul de negative legate de Ucraina.
O altă întrebare se referea la argumentele în favoarea aderării Ucrainei la UE. În acest sens, 31% au spus că Ucraina este parte din Europa, 30% consideră că eventualul statut al Ucrainei de membră în UE ar constitui un mijloc de apărare în faţa Rusiei, iar 30% au spus că Ucraina trebuie să aibă aceleaşi drepturi ca alte ţări la un statut de membru în UE.
Dintre argumentele împotriva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană, 35% dintre europeni au menţionat corupţia, 26% — oligarhii şi 22% — sărăcia.

Facebook îi face pe oameni mai fericiţi şi nu mai invidioşi

Un studiu recent al Leibniz Knowledge Media Research Center din Germania relevă că imaginile pozitive în care apar cei ce îşi postează pe Facebook crâmpeie ale vieţii lor obişnuite tind să îi facă pe navigatorii din spaţiul virtual mai fericiţi şi nu invidioşi sau geloşi pe realizările celorlalţi, scrie agenţia DPA.
Studiul a analizat postările a 194 de utilizatori de Facebook din Germania şi au comparat rezultatele cu cele ale unui studiu efectuat pe 207 de utilizatori din SUA ai acestui site de social media.
Participanţii au fost rugaţi să răspundă la întrebări legate de patru dintre cele mai recente actualizări găsite în programul lor: cât de pozitiv a fost conţinutul, cât de apropiaţi erau de acei oameni, ce sentimente le-au provocat postările. Rezultatele au arătat că mai multe persoane s-au simţit mai degrabă fericite decât invidioase sau geloase pe imaginile ce trădau o viaţă "perfectă" a celorlalţi. Cei mai mulţi oameni s-au bucurat pentru prietenii lor de pe Facebook.
Un rol cheie l-a avut relaţia interpersonală cu cel care a postat. Legătura mai puternică, nivelul mai mare de "invidie benignă" — care este de bun augur — cam acestea sunt sentimentele pe care le-a stârnit o postare ce denota fericire.
Prin contrast, invidia obişnuită pare să nu aibă nici o corelaţie cu trăinicia unei relaţii. De asemenea, persoanele cu o stimă de sine redusă s-au raportat, în general, cu invidie la postările altor oameni, indiferent de trăinicia relaţiilor lor.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
lars, acum 3228 zile, 10 ore, 12 minute, 59 secunde
daca este adevarat ce zice ungurul,nu ar fi tocmai asa de rau!de 1500 de ani VOI bozgorii duceti o lupta pe fata impotriva tinuturilor rominesti!cred ca a sosit momentul sa o luati si voi peste citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.