Internațional

"Furtul secolului":Omul de afaceri Ilan Shor, reţinut de procurori

Ziarul de Vrancea
6 mai 2015 671 vizualizări
Omul de afaceri Ilan Shor a fost reţinut ieri de către procurorii Centrului Naţional Anticorupţie din Republica Moldova, unde anchetatorii i-au prezentat acuzaţiile în dosarele deschise pe marginea devalizării a trei bănci comerciale din republică: Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank, informează. Informaţia a fost confirmată de către purtătorul de cuvânt al CNA, Angela Starinschi

Ilan Shor are statut de învinuit şi urma să fie plasat în arest. Potrivit Angelei Starinschi, şi alte persoane urmează să fie duse la sediul Centrului Naţional Anticorupţie.
Preşedintele parlamentului de la Chişinău, Andrian Candu, a publicat luni seara pe blogul său o copie a raportului companiei de audit americane Kroll, în contextul protestelor de amploare ce au avut loc duminică la Chişinău împotriva devalizării celor trei bănci şi a corupţiei. Potrivit documentului, principalul beneficiar al tranzacţiilor bancare dubioase ar fi omul de afaceri Ilan Shor, care anterior a fost un apropiat al liderului socialiştilor din republica Moldova, Igor Dodon.
Igor Dodon şi Zinaida Grecianîi s-au deplasat marţi de urgenţă la Moscova, iar potrivit presei de la Chişinău această plecare de urgenţă în Rusia a celor doi ar avea legătură cu publicarea raportului Kroll, în care apar mai multe detalii cu privire la tranzacţiile dubioase din sistemul bancar.
La începutul lunii aprilie, Banca Centrală a Republicii Moldova a descoperit că trei instituţii bancare — Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank — reprezentând aproximativ o treime din activele bancare ale republicii, acordaseră credite ce totalizau un miliard de dolari (890 milioane de euro), adică 15% din Produsul Intern Brut (PIB) al ţării. Destinatarii acestor credite nu sunt identificaţi şi se pare că banii s-au volatilizat pur şi simplu.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.