Internațional

Lubitz a fost tratat pentru tendinţe suicidare

Ziarul de Vrancea
30 mar 2015 432 vizualizări
Copilotul aeronavei prăbuşite săptămana trecută în Alpi a fost declarat de medici "inapt" pentru zbor

Copilotul avionului Germanwings prăbuşit marţi în Alpii francezi, Andreas Lubitz, a fost tratat pentru tendinţe suicidare în urmă cu mai mulţi ani, au anunţat procurorii germani. Purtătorul de cuvânt al Parchetului german, Christoph Kumpa, a precizat într-o conferinţă de presă la Dusseldorf că Lubitz, în vârstă de 27 de ani, nu a primit tratament recent. "Copilotul a fost la psihoterapie, înainte de a-şi lua licenţa de pilot. La vremea aceea, a fost tratat de un psihoterapeut pentru ceea ce a fost documentat drept (tendinţe) suicidare", a afirmat Kumpa. "De atunci şi până în prezent (...), au fost câteva vizite la doctori şi am descoperit, aşa cum am comunicat deja, dovezi că doctorii l-au calificat inapt pentru lucru şi zbor. Dar aceste documente nu arată vreo tendinţă suicidară sau de comportament agresiv faţă de alte persoane", a adăugat purtătorul de cuvânt. Kumpa a mai declarat că anchetatorii nu au găsit nici un indiciu privind motivele copilotului şi niciun semn referitor la o boală fizică. El a adăugat de asemenea că deocamdată nu există dovezi că Lubitz ar fi spus ceva anterior despre ce avea de gând să facă.
Oficialii francezi au declarat anterior că înregistrările vocilor realizate de una dintre cutiile negre ale avionului arată că Andreas Lubitz, copilotul în vârstă de 27 de ani, l-a încuiat pe căpitan în afara carlingii şi a prăbuşit în mod deliberat zborul 4U 9525, care se deplasa pe ruta Barcelona-Duesseldorf. În timpul percheziţiilor la domiciliul lui Lubitz din Dusseldorf, poliţiştii au găsit medicamente folosite la tratarea bolilor psihice.
Potrivit presei germane, tânărul s-a confruntat cu un episod depresiv major în 2009 şi se afla sub observaţia unor medici neurologi şi psihiatri. Anchetatorii care au efectuat percheziţii la domiciile acestuia au descoperit că Lubitz avea concediu medical inclusiv pentru ziua în care a avut loc tragedia.
Fosta prietenă a copilotului a afirmat într-un interviu publicat sâmbătă că acesta i-a spus că într-o zi "toată lumea îi va cunoaşte numele". "Într-o zi voi face ceva care va schimba tot sistemul şi toată lumea îmi va cunoaşte numele şi îşi va aminti de mine", ar fi spus Lubitz.





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.