Internațional

Marşul demnităţii la Kiev. Palmă la adresa Rusiei!

Ziarul de Vrancea
22 feb 2015 820 vizualizări
Mii de oameni, inclusiv lideri străini, au participat la un marş organizat în capitala Ucrainei pentru a marca un an de la înlăturarea fostului regim prorus condus de Viktor Ianukovici

Numeroşi lideri străini, inclusiv preşedintele Consiliului European Donald Tusk, preşedintele moldovean Nicolae Timofti, şi mii de oameni de rand s-au adunat ieri în Piaţa Independenţei din Kiev, pentru a marca un an de la înlăturarea fostului regim prorus condus de Viktor Ianukovici. Marşul Demnităţii a început la ora 13.30, relatează site-ul agenţiei Sputnik. Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, lideri din Polonia, Georgia, Lituania, Letonia, Germania şi Slovacia au anunţat participarea la marş. La Kiev se află şi preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti. Criza politică din Ucraina s-a amplificat în noiembrie 2013, iar protestele din Piaţa Independenţei - soldate cu peste 100 de morţi - au culminat pe 22 februarie 2014 cu înlăturarea de la putere a preşedintelui prorus Viktor Ianukovici, refugiat în Rusia. Ca urmare a instituirii unei administraţii prooccidentale la Kiev, Rusia a anexat regiunea ucraineană Crimeea, iar în estul Ucrainei a izbucnit un conflict separatist, soldat cu peste 5.700 de morţi. În acest timp, conflictul din estul ţării continuă în ciuda acordului de pace de la Minsk, acord ce a intrat în vigoare săptămana trecută.

John Kerry: SUA ar putea impune noi sancţiuni Rusiei

Secretarul de Stat american, John Kerry, a declarat la Londra, că Rusia riscă noi sancţiuni dacă nu va facilita respectarea armistiţiului în estul Ucrainei, în vigoare din 15 februarie, informează ziarul The Guardian. "Acordul de la Minsk nu este deschis interpretărilor. Nu este vag, nu este opţional. Prevede încetarea totală a ostilităţilor din data de 15 februarie, acces deplin al observatorilor OSCE (Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa) în zona de conflict şi retragerea armamentului greu", a spus Kerry după întrevederea pe care a avut-o cu ministrul britanic de Externe, Philip Hammond. "Dar sunt convins că Rusia va începe să îşi adreseze semne de întrebare dacă vor fi adoptate noi sancţiuni. şi pot fi adoptate în continuare sancţiuni grave, cu impact profund negativ asupra economiei ruse", a adăugat şeful diplomaţiei americane.

Mesajul lui Iohannis pentru Euromaidan

Preşedintele Klaus Iohannis a publicat ieriun mesaj pentru cei care au protestat în urmă cu un an în Ucraina, susţinand că a "văzut cum o naţiune renaşte şi cum aspiraţiile ei nu pot fi distruse de şenilele tancurilor" cand cetăţenii se mobilizează împotriva unui regim corupt şi autoritar.  "Astăzi se împlineşte un an de la Revoluţia Demnităţii, cand cetăţenii Ucrainei s-au mobilizat şi au ieşit în stradă împotriva unui regim corupt şi autoritar, care le amanetase destinul european. Gandul meu se îndreaptă cu respect către toţi cei care şi-au dat viaţa pentru libertate, în acele zile tumultuoase. Am văzut cum o naţiune renaşte şi cum aspiraţiile ei nu pot fi distruse de şenilele tancurilor. În multe privinţe, eroii Euromaidanului au semănat cu eroii de la Timişoara sau Bucureşti, din 1989. Din păcate, încercările la care este supusă Ucraina sunt departe de a se fi încheiat", susţine Iohannis într-o postare pe Facebook. Șeful statului menţionează că la manifestările care au loc duminică la Kiev va participa, în numele său, consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, George Scutaru, dar şi că pe 17 martie se va afla personal într-o vizită oficială în Ucraina.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.