Internațional

Un influent cleric sunnit cere mutilarea şi uciderea membrilor SI

Ziarul de Vrancea
4 feb 2015 512 vizualizări
Sunt o organizaţie satanică şi luptă împotriva lui Allah, susţine egipteanul

Clericul egiptean Ahmed al-Tayeb, liderul Autorităţii sunnite din Cairo, a lansat un apel la uciderea şi torturarea membrilor grupului terorist sunnit Stat Islamic în Irak şi Siria (SI), catalogând organizaţia drept una "satanică". "Grupul terorist Stat Islamic în Irak şi Siria este o organizaţie satanică, luptând împotriva lui Allah", afirmă liderul Autorităţii sunnite din Cairo (Al-Azhar). Clericul sunnit Ahmed al-Tayeb îndeamnă musulmanii să îi captureze, să îi mutileze şi să îi ucidă pe membrii grupului teroruist Stat Islamic, după arderea de viu a unui pilot militar iordanian.
De altfel, Iordania a executat ieri doi deţinuţi acuzaţi de terorism la câteva ore după ce a promis un răspuns "important şi decisiv" faţă de uciderea pilotului său. Unul dintre cei doi deţinuţi este irakianca Sajida al-Rishawi, condamnată la moarte pentru rolul său în atacul asupra unui hotel din capitala iordaniană Amman, soldat cu moartea a 60 de persoane. Celălalt este Ziad al-Karbouli, care a fost unul dintre locotenenţii fostului lider al Al-Qaida în Irak, Abu Musab al-Zarqawi, şi care a fost condamnat la moarte în 2008 pentru plănuirea unor atacuri teroriste în Iordania şi Irak.
Iordania a promis un răspuns rapid şi letal după ce gruparea Stat Islamic a difuzat o înregistrare video în care pilotul Maaz al-Kassasbeh este ars de viu într-o cuşcă. Gruparea ceruse eliberarea lui Rishawi în schimbul lui al-Kassasbeh şi a jurnalistului japonez Kenji Goto, pe care militanţii l-au ucis într-o înregistrare video difuzată online în urmă cu trei zile. Iordania a fost de acord cu schimbul, dar a anulat înţelegerea după ce nu a primit nicio dovadă că pilotul este încă în viaţă.
Uciderea pilotului a înfuriat iordanienii şi a atras un val de critici la nivel internaţional, inclusiv din partea preşedintelui american Barack Obama şi a Consiliului de Securitate al ONU.

Un egiptean a furat un milion de dolari de la terorişti

Un egiptean care gestiona fonduri ale grupului Stat Islamic a furat un milion de dolari de la organizaţia teroristă, fugind în Turcia, informează presa egipteană. Abu Obeida al-Masri, "emir" al Departamentului "filantropic" (Zakat) al filialei siriene a Stat Islamic, a fugit în Turcia cu aproximativ un miliard de lire siriene (circa un milion de dolari). Fondurile fuseseră colectate de organizaţia teroristă de la locuitori ai provinciei siriene Deir Ez Zou. Grupul terorist Stat Islamic colectează taxe de la localnici şi companii de pe teritoriile pe care le controlează, în Siria şi Irak.
Din cauza incidentului, organizaţia teroristă sunnită a fost nevoită să întrerupă campania de recrutări.






În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.