Internațional

Dezvăluirile unui jurnalist despre gruparea Stat Islamic:"Sunt mult mai periculoşi decat credem noi"

Ziarul de Vrancea
22 dec 2014 511 vizualizări
Primul jurnalist occidental care a avut acces extins la teritoriile grupării Stat Islamic din Siria şi Irak (ISIS) s-a întors din regiune cu o avertizare: gruparea este "mult mai puternică şi mult mai periculoasă" decat realizează cei din Vest, potrivit The Independent.

Jürgen Todenhöfer, în varstă de 74 de ani, este un renumit jurnalist german, care a călătorit prin Turcia la Mosul, cel mai mare oraş ocupat de ISIS. Ziaristul intenţionează să publice un rezumat al celor 10 zile în interiorul Statului Islamic. Vorbind pentru site-ul Der tz, Todenhöfer a dezvăluit că a stat în acelaşi hotel cu James Foley, jurnalistul american care a fost decapitat în august. "Bineînţeles că am văzut video-ul brutal, teribil şi aceasta a fost una dintre marile mele preocupări în timpul negocierilor: cum să evit să am aceeaşi soartă", a spus jurnalistul.
După ce a ajuns pe teritoriul ISIS, Todenhöfer spune că cea mai puternică impresie a fost aceea că "ISIS este mult mai puternică decat credem noi". Ziaristul a precizat că acum zona controlată de Statul Islamic "are dimensiuni mai mari decat Marea Britanie" şi este susţinută de "un entuziasm aproape extatic, pe care nu l-am mai întalnit în nicio altă zonă de război". "În fiecare zi, sute de luptători care vor să se alăture cauzei sosesc din toate colţurile lumi. Pentru mine acest lucru este de neînţeles".
Todenhöfer susţine că s-a deplasat printre luptătorii ISIS şi le-a observat condiţiile de viaţă şi echipamentul. Pe pagina sa de Facebook, acesta a postat imagini care arată mitraliere nemţeşti în mainile luptătorilor.

"Cea mai mare strategie de curăţare religioasă planificată vreodată"

Luptătorii ISIS dorm în barăci formate din casele distruse de bombardamente. Aceasta sunt atat de larg răspandite în Mosul încat dacă Statele Unite ar vrea să le bombardeze "ar trebui să transforme tot Mosulul în ruine". Ziaristul german spune că ISIS nu poate fi învins prin intermediul atacurilor aeriene de către statele occidentale. "Cu fiecare bombă aruncată care atinge un civil, numărul teroriştilor creşte".
Statul Islamic a muncit mult pentru a deveni un "stat funcţional". Todenhöfer spune că gruparea are "un sistem social", "un sistem educaţional" şi, surprinzător, planuri de a oferi educaţie fetelor. Cel mai îngrijorător, spune jurnalistul, este ca luptătorii ISIS sunt de părere că "toate religiile care sunt de acord cu democraţia trebuie să moară". Todenhöfer explică faptul că cea mai comună idee în randul luptătorilor ISIS este că "vor să cucerească lumea". Singurele religii care vor fi cruţate sunt cele "din carte"- evreii şi creştinii. "Aceasta este cea mai mare strategie de curăţare religioasă care a fost vreodată planificată în istoria omenirii", a spus jurnalistul.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.