Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Prea multe cadouri în copilărie duc la nefericire în viaţa adultă

Ziarul de Vrancea
19 dec 2014 491 vizualizări
Copiii care primesc prea multe cadouri şi recompense materiale din partea părinţilor sunt mai predispuşi la a fi nefericiţi în viaţa adultă când nu îşi mai permit sau nu mai primesc cadouri, potrivit unui studiu efectuat în Statele Unite ale Americii.

Cercetătorii îi avertizează pe părinţii care le oferă des copiilor cadouri şi recompense materiale că riscă să îi transforme pe aceştia în adulţi materialişti care se vor confrunta cu probleme de comportament şi vor simţi că sunt nefericiţi de fiecare dată când nu vor primi cadouri sau nu îşi vor pemite obiecte şi servicii scumpe. Studiul a descoperit că părinţii care utilizează bunurile materiale ca parte a sistemului lor de educare a copiilor i-ar putea expune pe aceştia unor dificultăţi în timpul vieţii adulte.
"Cercetarea noastră sugerează că minorii care primesc recompense materiale din partea părinţilor vor continua, cel mai probabil, să se recompenseze cu bunuri materiale când ajung adulţi, iar acest lucru poate fi problematic", a declarat Marsha Richins de la Universitatea Missouri, persoana care a condus studiul.
Richins a descoperit că trei strategii de educare a copiilor duc la un nivel mai ridicat de materialism. Când părinţii folosesc bunuri materiale în aceste moduri, copiii lor, atunci când vor creşte, vor fi, în medie, mai predispuşi la a crede că succesul în viaţă este definit de calitatea şi numărul bunurilor materiale pe care un individ le posedă sau că achiziţionarea anumitor produse îi vor face mai atractivi.
Potrivit lui Richins, cercetări anterioare au arătat că adulţii care se definesc pe ei înşişi sau pe alţii în funcţie de posesiuni prezintă un risc mai crescut de a întâmpina probleme în căsnicie, de a fi dependenţi de jocuri de noroc, de a avea datorii băneşti şi a se confrunta cu un nivel scăzut de fericire.
Materialismul contribuie, de asemenea, la degadarea mediului din cauza supraconsumului şi a risipei de produse şi resurse. "Este în regulă să îţi doreşti să-i cumperi lucruri copilului, dar trebuie ca adulţii să îşi aducă aminte să încurajeze copiii să fie recunoscători pentru toţi oamenii şi lucrurile pe care le au în viaţă", spun cercetătorii.


Opt copii masacraţi într-o casă din Australia

n anchetatorii nu au făcut vineri publică nicio pistă privind posibilul criminal

Cadavrele a opt copii cu vârste cuprinse între 18 luni şi 15 ani şi o femeie rănită au fost găsite vineri într-o casă din Cairns, în nord-estul Australiei, a anunţat poliţia. "Anchetatorii de la Cairns au anunţat că a avut loc o crimă şi că au deschis o anchetă cu privire la moartea a opt copii în această (vineri) dimineaţa", a declarat poliţia australiană. "În timpul unei percheziţii la reşedinţă, poliţia a descoperit cadavre de copii cu vârste cuprinse între 18 luni şi 15 ani", a adăugat sursa.
O femeie în vârstă de 34 de ani a fost găsită rănită în locuinţa din Menoora, la periferia oraşului Cairns, în statul Queensland (nord-est). Starea ei este stabilă şi era audiată de către anchetatori, potrivit poliţiei.
Vara sa Lisa Thaiday a declarat că femeia este mama copiilor. Ei au fost găsiţi morţi de către fratele lor mai mare, în vârstă de 20 de ani, a spus ea.
Mai multe publicaţii australiene scriu că cei opt copii au murit după ce au fost înjunghiaţi cu o armă albă. Cotidianul local Cairns Post scrie că cei opt copii ar fi fost, de asemenea, sufocaţi. Poliţia nu a confirmat informaţiile.
Partenerul femeii, care, potrivit presei, nu ar fi tatăl celor opt copii, locuieşte în casa în care s-a produs tragedia. Prezentatoarea postului de televiziune a izbucnit în lacrimi în momentul în care a anunţat tragedia.
"Deocamdată, nu ne aflăm în momentul desemnării unor suspecţi", a anunţat şeful poliţiei regionale, Bruno Asnicar. Anchetatorii încearcă să obţină informaţii cu privire la toate persoanele care s-au aflat în legătură cu familia "în ultimele două sau trei zile", a adăugat el.

Premierul: "În această seară, ţara se va ruga"

Un jurnalist de la publicaţia Cairns Post a declarat pentru postul de televiziune ABC că o populaţie indigenă numeroasă locuieşte în cartierul în care a avut loc tragedia. "Toată lumea de aici are o legătură de rudenie cu persoanele implicate" în această dramă, a explicat el. "Oamenii sunt şocaţi. Ei au relatat că femeia rănită era o mamă foarte atentă, care îşi iubea foarte mult copiii şi era extrem de protectoare", a afirmat jurnalistul. De asemenea, un cuplu care locuia în apropierea locului tragediei a descris cartierul drept unul marcat de alcoolism şi violenţe.
Tragedia are loc la trei zile de la sângeroasa luare de ostatici din Sydney, care s-a soldat cu trei morţi, dintre care doi ostatici, iar premierul Tony Abbott a făcut apel la unitate naţională, în aceste "zile dificile". "În această seară, ţara se va ruga", în urma acestei "crime îngrozitoare", a declarat el, într-un comunicat.

Ibuprofenul prelungeşte viaţa

Ibuprofenul, un antiinflamator non-steroidian, ar putea contribui la păstrarea stării de sănătate şi la prelungirea vieţii, potrivit unor experimente realizate pe mai multe specii de animale. "Am folosit mai întâi ibuprofen pe drojdia de bere, un model cunoscut utilizat în studiile despre îmbătrânire şi am constatat o prelungire a vieţii acestor microorganisme", a explicat Michael Polymenis, biochimist la Universitatea Texas A&M, coordonatorul acestui studiu. "Apoi, am făcut acelaşi experiment pe viermi şi pe muşte drosofile şi am observat o prelungire a vieţii acestor animale, ca şi o menţinere mai îndelungată a stării lor de sănătate", a adăugat acelaşi cercetător.
Administrat în doze comparabile cu cele care ar putea fi recomandate oamenilor, ibuprofenul a prelungit vieţile acelor microorganisme, viermilor şi muştelor drosofile cu aproximativ 15%, adică echivalentul a 10 ani în cazul oamenilor, care ar avea în această perioadă de timp şi o sănătate bună. Folosirea ibuprofenului, care reduce inflamaţiile şi durerile, este extrem de răspândită.

Ieftinirea petrolului reface cărţile în domeniul cheltuielilor militare

Degringolada cursului petrolului, care s-a ieftinit cu peste 50% de la jumătatea lui iunie, va afecta bugetele Apărării la nivel mondial, restrângând marja de manevră a ţărilor producăroare, dar extinzând-o pe cea a ţărilor consumatoare, potrivit unui studiu IHS.
În contextul în care preţul barilului Brent a scăzut sub pragul simbolic de 60 de dolari, bugetele ţărilor din Orientul Mijlociu şi Arica de Nord (MENA) se află sub presiune. Cheltuielile legate de Apărare în această regiune mare producătoare de brut ar urma să se stabilizeze anul viitor, după ce au crescut cu aproape 30% în perioada 2011-2014, potrivit unui raport al firmei americane de consultanţă IHS publicat vineri.
Din contră, "scăderea cursului petrolului urmează să aibă un efect pozitiv asupra creşterii economice a Chinei, Indiei şi Indoneziei (mari consumatori de brut) şi va ajuta finanţele guvernamentale" ale acestor ţări, subliniază studiul. Astfel, China şi India urmează să continue să afişeze o creştere a bugetelor alocate Apărării de peste 5% în anii următori. Pentru prima dată din 2010 încoace, cheltuielile mondiale legate de Apărare au început să crească în 2014, atingând uşor 0,85% (1.597 miliarde de dolari).
Această creştere poate fi atribuită în principal temperării bazei bugetului militar al Statelor Unite (numărul unu mondial), dar şi unei creşteri puternice a cheltuielilor în Rusia (^17,8% în 2014, la 2.500 de miliarde de ruble) şi în regiunea MENA

Putin: Opozanţii mei sunt opozanţii Rusiei

Diferenţa între un opozant al lui Vladimir Putin şi un inamic al Rusiei este minimă, i-a răspuns unui jurnalist liderul de la Kremlin, acuzat că a redus la tăcere opoziţia în ultimii 15 ani şi că a reînviat conceptul sovietic de "duşman al poporului". În conferinţa de presă anuală susţinută în faţa a peste 1.000 de jurnalişti ruşi şi străini, şeful statului rus a fost întrebat de către un jurnalist despre "coloana a cincea", o expresie prin care sunt desemnaţi ruşii acuzaţi că lucrează pentru o putere străină şi împotriva Rusiei. Răspunsul lui Putin vizează ceea ce a mai rămas din opoziţia rusă - şi anume liberalii -, după un an în care autorităţile ruse şi-au multiplicat atacurile contra oricui critică politica Kremlinului, după ce au introdus legi cu privire la "agenţi străini" şi au denunţat membri ai "coloanei a cincea".
"Diferenţa este mică" între un opozant şi un membru al "coloanei a cincea", a apreciat Putin, care a denunţat coloana a cincea în discrusul istoric pe care l-a susţinut în martie despre "alipirea" Crimeei la Rusia.
Personalităţi ruse care critică Kremlinul, ca starul rock Andrei Makarevici, ale cărui concerte au fost anulate în mai multe oraşe ruseşti, "trebuie să se apere public", a adăugat el. "Puterea oficială nu a dat niciodată ordine" să fie persecutaţi, a declarat Putin. Acuzat în mod implicit că "intensifică ura în societate", preşedintele rus s-a declarat "sigur că face totul pentru a suda societatea". "Dar uneori trebuie să spui lucrurilor pe nume", a subliniat cel mai puternic om din Rusia

Un milion de persoane rănite în Siria

Un milion de persoane au fost rănite în timpul războiului civil din Siria şi bolile se răspândesc în condiţiile în care livrările de medicamente nu ajung la pacienţi, a declarat reprezentantul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în Siria Elizabeth Hoff.
O scădere a ratei de vaccinare de la 90% înainte de război la 52% în acest an şi apa contaminată au contribuit la aceste probleme, permiţând creşterea numărului de îmbolnăviri cu febră tifoidă şi hepatită, a mai spus oficialul OMS. Mai mult de 6.500 de cazuri de febră tifoidă au fost raportate în acest an în Siria şi 4.200 de cazuri de rujeolă, cea mai mortală boală pentru copii sirieni.
Peste 200.000 de persoane au fost ucise în conflictul din Siria, care a început în martie 2011 cu proteste ale populaţiei împotriva preşedintelui Bashar al-Assad, transformându-se într-un război civil după reprimarea manifestanţilor de către forţele de securitate. "În Siria, un milion de persoane au fost rănite ca urmare a războiului. Puteţi să-i vedeţi atunci când călătoriţi în ţară. Veţi vedea o mulţime de persoane cu membre amputate", a spus Hoff.
El a afirmat că guvernul lui Assad blochează în continuare aprovizionarea cu materiale chirurgicale, precum bandaje şi seringi, în zonele controlate de rebeli. Angajaţii din sistemul medical afirmă că Damascul susţine că echipamentul ar fi folosit pentru a-i ajuta pe insurgenţi.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.