Internațional

Culmea terorismului:Al-Qaida acuză Statul Islamic de "barbarie"

Ziarul de Vrancea
9 dec 2014 547 vizualizări
Un lider militar de rang înalt din cadrul filialei din Yemen a reţelei teroriste Al-Qaida a denunţat decapitările şi a subliniat că filmarea unei decapitări în scop de propagandă este "barbară", relatează postul panarab Al Arabiya.

Potrivit televiziunii, cu sediul la Dubai, în Emiratele Arabe Unite (EAU), Nasr bin Ali al-Ansi răspunde prin aceste declaraţii înregistrate video unui reporter care a postat luni o întrebare în acest sens pe unul dintre conturile de Twitter ale grupării. Reporterul întreba dacă A-Qaida "copiază" tacticile rivalului său principal, gruparea Statul Islamic (SI), care a proclamat un "califat" în teritorii din Irak şi Siria pe care le-a cucerit şi îşi decapitează prozonierii. Al-Qaida îşi execută, la rândul ei, prizonierii. "Filmarea şi promovarea (decapitărilor) printre oameni, în numele islamului şi jihadului, este o mare greşeală şi nu este acceptabilă, indiferent de justificări", a declarat al-Ansi. "Acest lucru este foarte barbar", a adăugat el.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.