Internațional

Al-Qaida vrea să arunce în aer cinci avioane în Europa

Ziarul de Vrancea
2 dec 2014 543 vizualizări
Atentatele sunt "programate" în preajma Crăciunului, avertizează o sursă din cadrul serviciilor de securitate

Teroriştii complotează să arunce în aer cinci avioane de pasageri europene în cadrul unor atacuri coordonate de tipul celor din 11 septembrie 2001, plănuite să aibă loc la Londra şi în alte oraşe mari din Europa în perioada Crăciunului, relatează Daily Express. "Ni s-a spus că sunt vizate cinci avioane într-o lovitură importantă înainte de Crăciun", a declarat o sursă din cadrul serviciilor de securitate aeroportuare. "Am avut multe ameninţări, dar aceasta aproape că a dus la interzicerea bagajelor de mână pentru toate companiile. Ameninţarea este încă actuală şi reală", a adăugat sursa citată. Complotul, despre care se ştie de aproximativ două luni, ar implica islamişti cu misiunea de a introduce bombe la bordul unor avioane care se deplasează către destinaţii europene majore, înainte de Crăciun. "Negocierile la nivel înalt continuă la nivel guvernamental dar până acum s-au făcut puţine lucruri pentru a răspunde" ameninţării, a declarat sursa citată. "Există un blocaj din cauza dificultăţii de a interzice bagajele de mână, care reprezintă cea mai puternică armă pe care o avem împotriva noilor ameninţări", a adăugat sursa. "Ameninţarea vizează Europa. Statele Unite şi-au îmbunătăţit măsurile de securitate pe durata verii dar noi nu am făcut acest lucru. Toată lumea se aşteaptă la ceva catastrofal foarte curând", a adăugat sursa citată.
Această ameninţare ar fi fost descoperită de ofiţeri din cadrul serviciilor de informaţii americane care se tem că în pofida eliminării unor importanţi fabricanţi de bombe ai Al-Qaida, există celule latente care pregătesc un scenariu apocaliptic.
Expertul în terorism Dr Sally Leivesley a declarat că interzicerea bagajelor de mână şi a dispozitivelor electronice este puţin probabil să fie acceptată de companiile aeriene în pofida riscurilor. Dr. Leivesley a declarat că este mult mai probabil ca teroriştii să fie acum "albi, blonzi şi cu ochi albaştri", radicalizaţi în doar cinci săptămâni. Ea a adăugat că şi femeile islamiste din clasa mijlocie, cu o educaţie peste medie prezintă un risc semnificativ.





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.