Internațional

Al-Qaida întinde o mană Statului Islamic

Ziarul de Vrancea
16 sep 2014 389 vizualizări
Două filiale ale temutei reţele teroriste îi îndeamnă pe mujahedini să se alăture rivalilor de SI împotriva occidentalilor n între timp, americanii sunt tot mai panicaţi de posibile incursiuni ale jihadiştilor pe teritoriul SUA

Filialele magrebiană AQMI şi yemenită AQPA ale reţelei teroriste Al-Qaida i-au îndemnat pe jihadiştii din Irak şi Siria să se unească împotriva coaliţiei ostile grupării sunnite Statul Islamic (SI), într-un comunicat comun postat ieri. În acest comunicat fără precedent, cele două grupări îşi îndeamnă "fraţii mujahedini din Irak şi Levant să înceteze să se omoare între ei şi să se unească împotriva campaniei Americii şi coaliţiei sale diabolice care ne ameninţă pe toţi". Ele se se referă, astfel, la divergenţele dintre gruparea Statul Islamic - care s-a delimitat de Al-Qaida şi a proclamat un califat (stat islamic) pe o parte din teritoriile Irakului şi Siriei - şi Frontul Al-Nusra, filiala siriană a Al-Qaida, care a rămas credincioasă liderului reţelei, Ayman al-Zawahiri. "Transformaţi-vă respingerea necredinţei într-un factor de unitate", le cer cele două organizaţii acestor grupări jihadiste.
Al-Qaida în Magrebul Islamic (AQMI) şi Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQPA - rezultatul fuziunii aripilor saudită şi yemenită ale reţelei) i-au rămas credincioase lui Ayman al-Zawahiri, care este foarte critic faţă de SI.
Acest apel este adresat, de asemenea, opoziţiei siriene moderate, care caută să-l îndepărteze de la putere pe preşedintele Bashar al-Assad şi care este susţinută de către Statele Unite şi aliaţii lor arabi. Totdată AQMI şi AQPA îi invită, prin acest comunicat, pe "toţi cei care au ridicat armele împotriva tiranului Bashar (al-Assad) şi miliţiilor sale să nu se lase păcăliţi de America şi să nu devină pionii lor". Cele două filiale solicită de asemenea triburilor sunnite din Irak şi Siria să "nu uite crimele Statelor Unite (...) şi să nu participe la coaliţie".
Statele Unite, care au efectuat deja numeroase raiduri împotriva jihadiştilor din cadrul SI, în Irak, încearcă să construiască o coaliţie largă, din care să facă parte şi ţări arabe, cu scopul de a-i "aneantiza" pe aceşti jihadişti care ocupă porţiuni largi din teritoriile irakian şi sirian. La un nivel mai general, cele două filiale îi îndeamnă pe musulmani, mai ales pe cei din Peninsula Arabică, să-şi "împiedice militarii să participe la războiul (care se anunţă) împotriva jihadiştilor din SI". Ele le cer acestor musulmani "să se ridice împotriva guvernelor lor", pe care le cataloghează drept "agenţi ai Occidentului", şi "să le împiedice să se lanseze într-un război împotriva islamului, sub acoperirea luptei împotriva terorismului".
Coaliţiei anti-SI, cele două filiale Al-Qaida îi "promit zile negre", o ameninţare abia voalată cu acţiuni violente împotriva ţărilor occidentale şi aliaţilor lor arabi.

Temeri privind o infiltrare a unor militanţi SI în SUA

Forţe americane au fost plasate în stare de alertă, după ce republicanii au afirmat că militanţi din Statul Islamic (SI) au venit în Mexic, vor traversa frontiera şi vor lansa atacuri în Statele Unite, relatează The New York Times. Forţe federale au fost plasate în stare ridicată de alertă, iar o bază militară americană de lângă frontiera cu Mexicul şi-a consolidat securitatea, potrivit ziarului american. Însă Departamentul pentru Securitate Internă, Biroul Federal de Investigaţii (FBI) şi congresmeni care reprezintă regiuni de la frontieră afirmă că avertismentele nu sunt adevărate. "Nu există nicio informaţie credibilă care să sugereze că există vreun complot activ SI privind o traversare a frontierei de sud", au anunţat oficiali de la Departamentul pentru Securitate Internă.
Democraţii afirmă că oponenţii lui Barack Obama se joacă pur şi simplu cu îngrijorările privind terorismul, în încercarea de a prezenta eşecul şefului statului de a securiza frontiera respectivă împotriva imigraţiei ilegale. "Există o lungă istorie în această ţară de a proiecta orice frică pe care o avem asupra frontierei", a declarat reprezentantul democrat din Texas Beto O’Rourke, care reprezintă El Paso şi alte zone de lângă frontieră. "Neînţelegând frontiera, ei introduc temeri. Înainte erau Iranul şi Al-Qaida. Acum este SI. Ei ajuns la concluzia că invazia este iminentă, dar nu este deloc", a subliniat el.

Mai degrabă vin cu avionul

În schimb, oficiali în domeniul luptei împotriva terorismului afirmă că sunt mult mai îngrijoraţi de faptul că un eventual militant din gruparea jihadistă ultraradicală SI va intra în Statele Unite aşa cum o fac milioane de persoane anual, şi anume legal, cu un zbor comercial. Ei îşi concentrează eforturile asupra celor peste 2.000 de europeni şi aproximativ 100 de americani care s-au dus în Siria să lupte alături de grupări extremiste. Fără ştampile pe paşaport, în cazul în care au intrat în Siria pe la frontiere neprotejate, autorităţile ameriane nu-i pot opri la frontiere. La sfârşitul lui august, grupul conservator Judicial Watch a postat un articol pe site, în care afirmă că SI operează în oraşul mexican de frontieră Ciudad Juárez şi plănuieşte atacuri cu maşină-capcană. Potrivit grupului conservator, oficiali în domeniul informaţiilor au "interceptat convorbiri radio care arată că grupări teroriste vor «efectua un atac la frontieră»", iar o sursă de rang înalt, pe care nu o numea, afirma că atacul urma să fie comis "foarte curând".
De asemenea, Gary Painter, un şerif din Midland County (Texas), a declarat luni pentru postul Fox News că a primit rapoarte potrivit cărora exemplare de Coran şi "haine musulmane" au fost găsite pe rute folosite de traficanţi şi că există probe că au fost introduşi clandestin musulmani în Statele Unite.
Avertismente privind existenţa posibilităţii pătrunderii în Statele Unite, pe la frontiera cu Mexicul, au mai fost lansate şi în trecut. În campania electorală din 2012, candidaţii republicani Rick Perry şi Mitt Romney au afirmat că extremişti islamişti care cooperează cu state din America Latină, inclusiv Mexicul, reprezintă o ameninţare semnificativă la adresa Statelor Unite.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.