Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE:Analiză dură a CNN:Se naşte o mică Rusie la graniţa de vest

Ziarul de Vrancea
6 aug 2014 518 vizualizări
Ungaria este "prima ţară din UE care denunţă democraţia liberală" şi adoptă un set de "valori care sunt cel mai bine exemplificate de Rusia lui Vladimir Putin". Analiza îi aparţine influentului jurnalist Fareed Zakaria, care a vorbit la CNN despre "cea mai importantă provocare ideologică la adresa democraţiei liberale de la sfarşitul Războiului Rece".

Potrivit acestuia, elementele de bază ale "putinismului", urmate şi de premierul maghiar Viktor Orban, sunt: naţionalismul, religia, conservatorismul social, capitalismul de stat şi dominarea mediei de către guvern. "Cand Războiul Rece s-a terminat, Ungaria a ocupat un loc special în istoria revoluţiilor din 1989. A fost prima ţară care a abandonat comunismul şi a îmbrăţişat democraţia liberală. Astăzi, devine din nou un trend setter, devenind prima ţară din UE care denunţă democraţia liberală şi se distanţează de ea. Îmbrăţişează un nou sistem şi un set de valori care sunt cel mai bine exemplificate de Rusia lui Vladimir Putin, dar care îşi găsesc ecou şi în alte ţări", spune Zakaria. El explică şi termenul de democraţie ne-liberală: guverne democrate, adesea populare, care îşi folosesc mandatele pentru a lovi în drepturile omului, separarea puterilor în stat şi statul de drept. "Nu mi-am imaginat niciodată că un lider naţional din Europa va folosi termenul ca un semn de onoare", precizează expertul.

Criza economică l-a dereglat pe Orban

"Pentru Orban, lumea s-a schimbat fundamental după 2008, odată cu ceea ce el numeşte marele colaps financiar occidental. De atunci, el susţine că puterea americană este în declin şi că valorile liberale întruchipează astăzi 'corupţia, sexul şi violenţa'. Europa occidentală a devenit un tăram al 'profitorilor de pe urma sistemelor de protecţie socială'. Orban nu a vorbit doar, ci a şi acţionat. Acţiunile sale din ultimii ani demonstrează că modelul sau a fost Rusia sub conducerea lui Putin. A implementat şi adoptat în Ungaria o versiune a ceea ce poate fi descris cel mai bine ca 'putinism'.
Putin a început să creeze un sistem represiv de control politic, economic şi social pentru a-şi menţine puterea. Cand s-a confruntat cu opoziţia, în special în alegerile parlamentare din 2011, Putin a recunoscut că avea nevoie de mai mult decat de forţa brută pentru a-şi înfrange oponenţii. Avea nevoie de o ideologie a puterii. Elementele cruciale ale putinismului sunt: naţionalismul, religia, conservatorismul social, capitalismul de stat şi dominarea mediei de către guvern. Acestea au lucrat în tandem pentru a susţine popularitatea lui Putin. Orban a urmat paşii lui Putin, erodand independenţa justiţiei, limitand drepturile omului, vorbind în termeni naţionalişti despre etnicii maghiari de pretutindeni şi cenzurand presa liberă", explică Zakaria. El concluzionează că succesul "putinismului" împrumutat de Budapesta, dar şi de regimul Erdogan de la Istanbul, va depinde în mare măsură de succesul lui Putin şi al Rusiei conduse de el. "Dacă va triumfa în Ucraina, transformand-o într-o ţară care nu se poate descurca şi care eventual vine şi cerşeşte la Moscova, el va arăta ca un caştigător. Dacă, pe de altă parte, Ucraina reuşeşte în afara orbitei Rusiei şi dacă economia rusă continuă să slăbească, lideri ca Viktor Orban ar putea regreta că şi-au legat soarta de un petro-stat siberian izolat la nivel global", conchide Zakaria.
Premierul Viktor Orban a declarat în urmă cu aproape două săptămani, la o întalnire a liderilor etnici maghiari de la Băile Tuşnad, că vrea să renunţe la democraţia liberală în favoarea unui "stat neliberal", urmand exemplele Rusiei şi Turciei, potrivit hotnews.ro.



Aplicaţie prin care utilizatorii "bombardau" Gaza, înlăturată din magazinul Google

O aplicaţie mobilă, denumită "Bomb Gaza", în care utilizatorii pretind că fac parte din armata israeliană şi bombardează Gaza, a fost eliminată din magazinul online Google. Aplicaţia "Bomb Gaza", care era disponibilă pentru telefoanele şi tabletele cu sistem Android, a fost descărcată de 1.000 de ori de la lansarea ei, pe 29 iulie, potrivit datelor App Store. Scopul acestei aplicaţii era de "a lansa bombe şi a evita uciderea civililor". Aparent concepută pentru a ofensa, aplicaţia reflecta conflictul real din Gaza, în care cel puţin 1.800 de palestinieni au fost ucişi. După lansarea aplicaţiei au apărut foarte multe comentarii din partea utilizatorilor, care s-au arătat indignaţi că unui astfel de joc i-a fost oferită o platformă Google, deşi au fost şi persoane care au apărat poziţia israeliană. Unii dintre utilizatori au precizat că, dacă aplicaţia nu este eliminată, vor începe un boicot faţă de Google.
În afară de "Bomb Gaza", există şi alte aplicaţii care fac referire la conflictul dintre Israel şi Palestina. Astfel, pe piaţă există un alt joc numit "Gaza Assault: Code Red" (cu un rating de cinci stele), precum şi "Iron Dome".
Potrivit tabloidului britanic Daily Mail, aplicaţia este încă valabilă pe Facebook.

A început asaltul oraşului Doneţk

Doneţk, fieful separatiştilor proruşi din estul Ucrainei, s-a confruntat, în noaptea de marţi spre miercuri, cu primul atac aerian, care nu s-a soldat însă cu victime, a anunţat Primăria. "Districtul Kalininski, în apropiere de strada Secenov, a suferit în cursul nopţii un atac aerian care a lăsat pe şosea o gaură cu diametrul de patru metri şi adâncimea de 1,5 metri. Un gazoduct a fost avariat de schije de obuze. Geniştii acţionează în zonă pentru a dezamorsa un obuz neexplodat", a informat Primăria. Acest atac "nu a făcut victime în rândul civililor", a adăugat Primăria, precizând că trei civili au fost ucişi în 24 de ore în tiruri de artilerie înregistrate în alte districte din oraş.
Acesta este primul atac aerian împotriva acestei capitale regionale care avea un milion de locuitori înainte de începerea ostilităţilor, la jumătatea lui aprilie. Aviaţia ucraineană a bombardat în mai aeroportul internaţional din Doneţk, aflat la periferia oraşului, care fusese ocupat de insurgenţi.
Un purtător de cuvânt al armatei ucrainene nu a fost în măsură să precizeze originea atacului nocturn. "Laţul se strânge în jurul (localităţilor) Doneţk, Lugansk şi Gorlivka", bastioane separatiste din estul Ucrainei, a declarat în schimb purtătorul de cuvânt Oleksîi Dmitraşkivski. "Trupele se regrupează şi consolidează barajele. Ne pregătim să eliberăm oraşele" controlate de separatişti, a adăugat el.

Bilanţul cutremurului din China a ajuns la 589 de morţi

Cutremurul care a afectat duminică sud-vestul Chinei a provocat moartea a 589 de persoane, au anunţat ieri autorităţile, ceea ce marchează o creştere netă a bilanţului acestui dezastru. "În prezent, 589 de persoane au decedat şi nouă sunt date dispărute" în urma cutremurului cu magnitudinea de 6,1 care a afectat o zonă muntoasă din provincia Yunnan, a anunţat Ministerul chinez al Afacerilor Civile. Precedentul bilanţ oficial, difuzat marţi, anunţa 410 morţi. În plus, 2.401 persoane au fost rănite şi aproximativ 230.000 au fost evacuate de urgenţă, a precizat ministerul. Peste 80.000 de case s-au prăbuşit, a adăugat acesta.
În zonele sinistrate, la limita provinciilor Yunnan, Sichuan şi Guizhou, echipele de salvare îşi văd eforturile complicate de alunecări de teren şi torente de noroi, care blochează căile de acces. În orăşelul Longtoushan, situat în apropierea epicentrului şi grav afectat de cutremur, s-au făcut explozii controlate pe versant pentru a debloca stâncile ce ameninţau să cadă.





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.