Internațional

Regele Juan Carlos ar fi avut peste 1.500 de amante

Ziarul de Vrancea
3 iun 2014 844 vizualizări
El nu mai împarte patul cu soţia sa de peste 35 de ani, potrivit unei cărţi biografice

Regele Juan Carlos a şocat Spania cu abdicarea sa, însă reputaţia monarhului, popular cândva pentru uşurinţa cu care interacţiona cu publicul, a fost în ultimii ani afectată de un scandal de corupţie care i-a implicat pe fiica sa şi pe ginerele său, de furia publicului după o vânătoare de elefanţi şi de acuzaţiile că ar fi un cuceritor în serie, comentează Daily Mail. Cu doi ani în urmă, o carte semnată de Pilar Eyre a sugerat că Juan Carlos este un seducător profesionist, cu peste 1.500 de amante şi că printre flirturile sale ar fi fost unul cu Prinţesa Diana. Potrivit autoarei, flirtul ar fi avut loc în 1986, în timpul unei vacanţe pe care Prinţul şi Prinţesa de Wales au petrecut-o alături de copii la palatul de vară al regelui din Mallorca, în calitate de invitaţi al lui Juan Carlos şi ai soţiei sale, Regina Sofia. Aceasta a fost prima dintre cele patru vacanţe la malul mării petrecute de familia regală britanică cu verii lor spanioli. Potrivit lui Eyre, regele i-ar fi făcut un avansuri "tactile" Dianei, la acel moment în vârstă de doar 25 de ani. Prinţesa a negat că ar fi avut loc vreun incident nedorit, însă a recunoscut că, deşi regele este "fermecător", acesta este şi " un pic prea galant". Deşi avansurile sale către Diana au fost respinse, regele, care iubeşte vânătoarea, elicopterele şi ambarcaţiunile de viteză, nu a avut probleme în a atrage sexul opus, scrie Daily Mail.
La Madrid se cunoştea faptul că regele era un afemeiat plin de entuziasm şi că singura femeie cu care acesta nu îşi petrecea timpul era soţia sa, Sofia. În 2012, s-a relatat că cei doi nu mai împărţiseră patul de 35 de ani, iar potrivit lui Pilar Eyre, pentru Sofia, cea mai mai umilire conjugală a venit la doar câteva luni după ce Juan Carlos a devenit rege.
Sofia a decis să-l surprindă pe monarh, care plecase la o vânătoare la care el o convinsese să nu meargă, ajungând la locul în care se afla acesta la miezul nopţii, doar pentru a-l descoperi pe rege în compania unei cunoscute actriţe spaniole.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.