Internațional

Peste 20 de romani au "invadat" Marea Britanie în 2014

Ziarul de Vrancea
14 ian 2014 567 vizualizări
Alţi 21 de conaţionali au luat cu asalt piaţa muncii din Olanda

Doar 24 de români au sosit în Marea Britanie de la 1 ianuarie, când au fost anulate restricţiile impuse românilor şi bulgarilor pe piaţa muncii europene, potrivit ambasadorului român la Londra Ion Jinga, a relatat The Daily Mail în ediţia electronică de ieri. Potrivit publicaţiei, ambasadorul a subliniat că previziunile referitoare la un "aflux" după anularea restricţiilor nu s-au împlinit. De asemenea, diplomatul afirmă că zece companii au contactat Ambasada României la Londra în vederea angajării unor români, fiind redirecţionate spre Jobcentre.
Agenţia britanică pentru control la frontieră nu a publicat date cu privire la numărul românilor şi bulgarilor care au venit în ţară de la Anul Noul încoace, precizează publicaţia. Însă autorităţile din Olanda au publicat date potrivit cărora 21 de români şi 15 bulgari au sosit în ţară în ultimele două săptămâni, iar Jinga a declarat că datele sunt similare în Marea Britanie. "Nu văd niciun motiv ca Olanda să fie mai puţin atractivă ca Marea Britanie, apropierea ei geografică pledând în favoarea olandezilor. Ceea ce ştim este că la bordul unei curse aeriene care a aterizat la Luton pe 1 ianuarie, se aflau doar doi români au beneficiat de avantajul anulării restricţiilor în Marea Britanie", a declarat el pentru The Daily Telegraph, citat de Mail.
"Companiile britanice oferă în prezent 5.000 de posturi românilor, pentru a acoperi deficienţe de personal înalt calificat pe piaţa muncii", a mai spus ambasadorul.
"România depune eforturi puternice pentru a-i opri pe români să plece din ţară în alte state UE, pentru a-şi păstra economia stabilă", comentează The Daily Mail, care subliniază că "tentaţia obţinerii unor salarii mai mari în alte ţări este greu de învins, după anularea restricţiilor" pe piaţa muncii din UE.
Declaraţiile ambasadorului român apar în contextul în care fostul cancelar conservator Kenneth Clarke a respins acuzaţii potrivit cărora UE este de vină pentru niveluri "nesustenabile" ale migrării.

Studiu: Imigraţia ajută economiile statelor occidentale

Pe de altă parte, imigraţia bulgarilor şi românilor este benefică economiilor statelor vest-europene, în special Marii Britanii şi Irlandei, afirmă un economist suedez într-un studiu publicat recent. Joakim Ruist, cercetător la Universitatea din Göteborg, a făcut calcule precise pentru Suedia, unde bulgarii şi românii pot lucra fără restricţii din anul 2007, şi pentru alte 14 state membre ale Uniunii Europene. "Concluziile mele arată clar că temerile exprimate în prezent în alte state europene privind poverile care ar trebui suportate de statul asistenţial pentru primirea românilor şi bulgarilor sunt nefondate", precizează expertul.
În Suedia, un imigrant român sau bulgar oferă statului prin activităţile sale cu 30 la sută mai mult decât primeşte, subliniază Ruist. "Acest rezultat pozitiv se datorează faptului că imigranţii primesc mai puţine indemnizaţii sociale decât media populaţiei suedeze", explică cercetătorul.
Marea Britanie şi Irlanda au cel mai mult de câştigat de pe urma imigraţiei: în primul rând pentru că românii şi bulgarii care merg acolo ştiu deja engleză, apoi pentru că instituţiile statului asistenţial sunt mai puţin dezvoltate comparativ cu Suedia, adaugă specialistul.
Studiul a utilizat un eşantion reprezentativ de 10.000 de bulgari şi români care locuiau în Suedia în anul 2011.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.