Internațional

Statele Unite au deschis primele "coffee shops"

Ziarul de Vrancea
3 ian 2014 577 vizualizări
În statele Colorado şi Washington consumul de canabis în scop recreativ a fost legalizat, o premieră într-o ţară cu o viziune mai degrabă conservatoare

Adepţii canabisului din Statele Unite pot consuma legal marijuana în scopuri recreative de la 1 ianuarie în două state din vestul ţării, Colorado şi Washington. O lege votată în noiembrie prevede deschiderea în aceste două state a primelor "coffee-shops", unde consumatorii vor putea să cumpere legal, cu conduţia să aibă cel puţin 21 de ani, până la 28 de grame de canabis la fiecare vizită.

Această lege este o premieră pe continentul american, unde politica de până în prezent combina interdicţia şi reprimarea pentru consumatori cu lupta împotriva producătorilor şi traficanţilor, în special în centrul şi sudul continentului.

Dar şi acolo lucrurile sunt pe cale să se schimbe. În mai, Organizaţia Statelor Americane (OEA), care regrupează toate ţările de pe continentul american cu excepţia Cubei, a publicat un raport care invită la studierea unei eventuale legalizări a canabisului pentru a le tăia creanga de sub picioare traficanţilor. Iar la 10 decembrie, Senatul uruguayan a aprobat o lege care legalizează producţia şi vânzarea de canabis în Uruguay sub autoritatea statului, care va intra în vigoare în primul semestru al lui 2014.

În America de Nord, Mexicul a început să ia în considerare această posibilitate, în timp ce Canada, până acum foarte represivă, şi-a relaxat uşor poziţia, intenţionând să se limiteze la o simplă amendă dată consumatorilor de canabis în locul urmăririlor în justiţie.

În Statele Unite, un sondaj recent arată că toleranţa a crescut în rândul tinerilor pentru un drog totuşi ilicit şi considerat adictiv. Potrivit acestei anchete, mai puţin de 40 la sută dintre elevii din ultimul an de liceu consideră canabisul periculos, faţă de 44 la sută cu un an înainte, iar 23 la sută au afirmat că au fumat în luna dinaintea sondajului, faţă de 36 la sută în ultimele 12 luni.

Sperând să arate calea celorlalte state, cultivatorii de canabis îşi freacă mâinile, în timp ce autorităţile sunt nerăbdătoare să strângă primele impozite pe această nouă activitate comercială.

Consumul de canabis în scopuri medicale este deja legal şi reglementat în 19 state americane. Iar în majoritatea, consumul în scopuri recreative nu este considerat un delict. Dar Colorado şi Washington au făcut un pas înainte punând în aplicare un sistem în care autorităţile locale vor supraveghea distribuţia şi vânzarea de marijuana pentru simpla plăcere a consumatorilor.

În Colorado, celebru pentru staţiunile sale de schi, autorităţile au acordat licenţe pentru 348 de magazine, iar statul Washington a primit 3.746 de cereri dintre care 867 pentru magazine.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.