Nici aici nu mai suntem tari
Campioana olimpică şi europeană la aruncarea discului, croata Sandra Perkovic, a fost declarată cea mai bună sportivă din Balcani în anul 2016, în tradiţionala anchetă realizată de agenţia bulgară BTA, la care au participat alte 9 agenţii de presă regionale printre care şi AGERPRES din Romania şi în care scrimera Simona Gherman a ocupat locul VIII. Conform unui comunicat remis miercuri, Perkovic a obţinut 82 de puncte şi a obţinut locul întai în ancheta BTA. Pe locul secund, cu 67 de puncte, s-a clasat Ekaterini Stefanidi (Grecia), campioană olimpică şi europeană la săritura cu prăjina şi medaliată cu bronz la Campionatele Mondiale indoor. Caştigătorul turneelor Australian Open şi Roland Garros, tenismanul Novak Djokovic (Serbia), a ocupat locul 3, cu 36 de puncte.
Simona Gherman, campioană olimpică la Rio cu echipa feminină de spadă a Romaniei, a cucerit în 2016 şi titlul de campioana europeană la individual. Alături de Gherman, în ancheta ''Cei mai buni 10 sportivi ai anului în Balcani'' au mai fost nominalizaţi tenismanul Horia Tecău, luptătorul Albert Saritov, handbalista Oana Manea şi jucătoarea de tenis de masă Daniela Dodean. Horia Tecău a caştigat argintul în proba de dublu la JO 2016, precum şi două titluri ATP la dublu, luptătorul de origine cecenă Albert Saritov a adus Romaniei o medalie de bronz la Jocurile de la Rio de Janeiro, Oana Manea a caştigat Liga Campionilor cu CSM Bucureşti, iar Daniela Dodean a obţinut două medalii la Europene, aur la dublu mixt (alături de soţul său João Monteiro) şi bronz la dublu feminin (alături de Elizabeta Samara). Anul trecut, Djokovic caştigase premiul pentru a cincea oară consecutiv, egaland-o pe săritoarea în înălţime Stefka Kostadinova (Bulgaria), care s-a clasat pe poziţia fruntaşă în ancheta BTA din anii 1985, 1987, 1995, 1996 şi 1997.
În clasamentul pe 2015, Djokovic a fost urmat de gimnastul grec Eleftherios Petrounias, de atletul bosniac Amel Tuka şi de jucătoarea romană de tenis Simona Halep.
Clasamentul anchetei: 1. Sandra Perkovic (atletism/Croaţia) — 82 p; 2. Ekaterini Stefanidi (atletism/Grecia) — 67 p; 3. Novak Djokovic (tenis/Serbia) — 36 p; 4. Anna Korakaki (tir sportiv/Grecia) — 35 p; 5. Taha Akgül (lupte/Turcia) — 34 p; 6. Milos Teodosic (baschet/Serbia) — 31 p; 7. Filip Filipovic (polo/Serbia) — 29 p; 8. Simona Gherman (scrimă/Romania) — 25 p; 9. Mirela Demireva (atletism/Bulgaria) — 23 p; 10. Ivana Spanovic (atletism/Serbia) — 19 p.