Sport

“Minerii” s-au trezit în final

Ziarul de Vrancea
26 nov 2015 808 vizualizări
Şahtar Doneţk - Real Madrid 3-4 în Liga Campionilor * echipa lui Lucescu speră să ocupe locul III în grupă şi să se “transfere” în Europa League

La echipele care şi-au asigurat calificarea din grupele E-H ale Ligii Campionilor (Barcelona, Bayern, Zenit St. Petersburg) încă de marţi sau mai devreme, plus Real Madrid şi Manchester City din celelalte grupe, s-au mai adăugat miercuri seară, Paris Saint Germain, Atletico Madrid, Benfica Lisabona şi Juventus Torino astfel încat nouă dintre cele 16 echipe care vor continua la primăvară tot în Liga Campionilor, rămanand pentru ultima rundă a grupelor încă şapte locuri de ocupat.
Cel mai bogat meci în goluri a fost Şahtar Doneţk – Real Madrid (3-4) însă nu a fost şi dramatic, pentru că ucrainenii au înscris de trei ori după ce Real a condus cu 4-0. După cum spune antrenorul “minerilor” Mircea Lucescu, motorul acestui final a fost Taison, însă doar pe fondul relaxării elevilor lui Rafael Benitez. Contrar obiceiului, Lucescu nu a criticat arbitrajul, ci şi-a certat apărarea, în frunte cu portarul Piatov. “Un gol foarte ridicol şi un al doilea la fel de prostesc. După acestea, Real Madrid a controlat jocul, bineînţeles, ei ştiu cum să o facă. Este păcat că uneori asemenea greşeli sunt făcute de jucători experimentaţi. Normal, absenţele lui Kucer şi Srna au afectat jocul. Dacă Real Madrid poate înlocui un jucător anume, nouă ne e mult mai dificil să o facem în cazul jucătorilor experimentaţi. Noi putem trimite pe teren numai jucători fără experienţă în locul lor sau jucători cu experienţă numai în campionatul ucrainean", a declarat Lucescu.  El i-a mai criticat pe Gladki şi pe portarul Piatov, despre ultimul afirmand că a comis 11-12 erori în meciurile cu formaţii de top din Europa.
Şansa echipei lui Lucescu se numeşte locul III şi Şahtar se află în pole-position faţă de Malmö, ambele avand misiuni cvasi-imposibile la Paris, respectiv, Madrd

Rezultatele din grupele A-D

Grupa A: Malmö FF- Paris Saint-Germain 0-5. Rabiot (‘3), di Maria (’14, ’68), Ibrahimovic (’50), Moura (’82). Rosenberg (M) a ratat un penalty în min. 66; Şahtar Doneţk – Real Madrid 3-4. Teixeira (’78 – penalty, ’88), Dentinho (’83) / Cr. Ronaldo (’16), ’70), Modric (’50), Carvajal (’52). Clasament: 1. Real – 13 p; 2. PSG – 10 p (calificate); 3. Şahtar – 3 p; 4. Malmö – 3 p. Ultima etapă (8 decembrie): Real – Malmö, PSG – Şahtar.
Grupa B: ŢSKA Moscova – VfL Wolfsburg 0-2. Akinfeev (’67 – autogol), Schürrle (’88); Manchester United – PSV Eindhoven 0-0. Clasament: 1. Wolfsburg – 9 p; 2. ManUnited – 8 p; 3. PSV – 7 p; 4. ŢSKA – 4 p. Ultima etapă:  Wolfsburg – ManUnited, PSV - ŢSKA.
Grupa C: FC Astana – Benfica Lisabona 2-2. Twumasi (’19), Anicic (’31) / Jimenez (’40, ’72); Atletico Madrid – Galatasaray Istanbul 2-0. Griezmann (’13, ’65). Clasament: 1. Atletico – 19 p; 2. Benfica – 10 p (calificate): 3. Galata – 4 p; 4. Astana – 3 p. Ultima etapă: Benfica – Atletico; Galata – Astana.
Grupa D: Juventus Torino – Manchester City 1-0. Mandzukic (’18); Borussia Mönchengladbach – FC Sevilla 4-2. Stindl (’29, ’83), Johnson (’68), Raffael (’78) / Vitolo (’82), Banega (‘90^1 – penalty). Clasament:  1. Juventus – 11 p; 2. ManCity – 9 p (calificate); 3. M’gladbach – 5 p; 4. Sevilla – 3 p. Ultima etapă:  Sevilla – Juventus, ManCity – M’gladbach.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.