Sport

Declaraţii mobilizatoare

Ziarul de Vrancea
2 sep 2015 488 vizualizări
Anghel Iordănescu şi Răzvan Burleanu sunt convinşi că tricolorii nu se vor întoarce cu mana goală de la Budapesta

Selecţionerul Anghel Iordănescu a declarat, ieri, la Aeroportul Henri Coandă că este încrezător în şansele echipei naţionale în meciurile cu Ungaria şi Grecia care ar putea decide soarta calificării la Euro-2016. "Suntem încrezători, vrem să avem o prestaţie bună pentru că în meciurile cu Ungaria şi Grecia s-ar putea decide soarta calificării", a spus antrenorul înaintea plecării delegaţiei primei reprezentative spre Budapesta. Selecţionerul a explicat că trei jucători din lot, Gabriel Torje, Vlad Chiricheş şi Steliano Filip, au probleme medicale înaintea partidei cu Ungaria. "Doi dintre jucători, Tătăruşanu şi Torje, au venit foarte tarziu şi nu au participat la antrenamentul de luni. Torje are probleme de sănătătate, are cateva copci unde a fost lovit la cap. Legat de jucătorii care nu au intrat în programul echipei naţionale, Steliano Filip şi Chiricheş, ei nu au făcut antrenament cu noi, nici luni şi nici marţi. Au avut program separat. Abia azi au avut un program mai aproape de ce ne dorim, iar Steliano a intrat în ultimele 20 de minute ale antrenamentului", a spus tehnicianul. Iordănescu s-a arătat deranjat atunci cand a fost întrebat ce părere are despre faptul că atacantul Ciprian Marica a ratat un transfer la PAOK Salonic. "Dacă discutăm de polemică, nu mai avem ce discuta... Aici e vorba de soarta fotbalului romanesc, nu de soarta lui Ciprian Marica", a spus iritat selecţionerul. Ciprian Marica este unul dintre cei trei fotbalişti legitimaţi la cluburi din străinătate la care selecţionerul Romaniei a renunţat din lotul lărgit de 20 de jucători anunţat la 16 august. Iordănescu a afirmat că Marica nu poate fi convocat la prima reprezentativă după zece luni de inactivitate şi în absenţa unui contract cu o echipă de club.
La randul său, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, ieri, la Aeroportul Henri Coandă, că obiectivul echipei naţionale în partida din deplasare cu Ungaria este victoria, dar a precizat că şi un rezultat de egalitate este pozitiv, avand în vedere situaţia din grupa F. "Suntem foarte încrezători, obiectivul naţionalei este victoria în acest meci. Spun că suntem încrezători pentru că avem cei mai buni jucători în lot şi suntem foarte siguri de prestaţia pe care o vor avea. Bineînţeles că ar fi bună şi o remiză, un meci egal este un rezultat pozitiv. Dar atitudinea noastră, mai ales că suntem pe primul loc şi în top zece la nivel internaţional, este să caştigăm la Budapesta cele trei puncte", a spus Burleanu înaintea plecării în Ungaria.
Preşedintele FRF se teme de posibilele incidente pe care le-ar putea provoca suporterii maghiari, dar speră ca autorităţile de la Budapesta să controleze situaţia. Referitor la Ciprian Marica, atacant care a ratat un transfer la PAOK Salonic, Burleanu a explicat că îşi doreşte ca acesta să înceapă să joace la Konyaspor pentru că echipa naţională are nevoie de el.
Echipa naţională a Romaniei va întalni Ungaria, la Budapesta, maine, de la ora 21.45, iar trei zile mai tarziu va juca împotriva Greciei, pe Arena Naţională, tot de la ora 21.45, în Grupa F a preliminariilor Campionatului European din 2016.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.