Sport

Halep aşteaptă startul la US Open

Ziarul de Vrancea
30 aug 2015 1048 vizualizări
Simona se simte bine pregătită fizic înaintea ultimului turneu de Grand Slam al anului * Halep şi Tecău vor juca împreună la dublu mixt * Andreea Mitu, prima jucătoare romană care intră în focuri la US Open

Jucătoarea de tenis Simona Halep (2 WTA) a declarat că speră să joace cat mai bine la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului. "În primul rand sunt bine, mă simt bine fizic, am avut rezultate bune în săptămanile dinainte şi am încredere că pot să joc meciuri bune. Am făcut antrenament de dimineaţă pentru că e posibil să joc la ora 11.00  şi trebuie să fiu adaptată. Am jucat foarte bine şi chiar am o bucurie că sunt pe teren, asta înseamnă foarte mult pentru mine şi sper să joc cat pot de bine la turneul acesta", a spus Halep. Jucătoarea romană  a afirmat că a urmat sfatul antrenorului Darren Cahill luand o pauză competiţională de patru săptămani după turneul de la Wimbledon. "A făcut o treabă bună cu mine, mă simt mai relaxată, cu mintea mai odihnită, iar acum îmi place foarte mult să joc, ceea ce reprezintă lucrul cel mai important pentru mine. Nu pot să spun că turneul e deschis cum spun de obicei, ci că Serena Williams are prima şansă. Dacă nu ajung în finală, îmi doresc să caştige, dar dacă ajung, îmi doresc să caştig eu”, a precizat Halep. Simona  o va întalni, marţi seara, pe neo-zeelandeza Marina Erakovic (99 WTA) în primul tur la US Open. Întrecerile turneului feminin încep astăzi, singura jucătoare romană programată în turul I fiind Andreea Mitu, care o va întalni pe jucătoarea cehă Tereza Smitkova. În altă ordine de idei, s-a stabilit şi adversara venită din calificări pentru Monica Niculescu, în turul I. Ea este rusoaica Aleksandra Panova (132 WTA). Niculescu şi Panova au mai fost adversare o singură dată, în 2014, la Linz, cand s-a impus jucătoarea rusă, scor 6-3, 3-6, 6-4.
De asemenea, Simona Halep şi Horia Tecău au anunţat că vor face pereche pentru proba de dublu mixt din cadrul turneului US Open. "Primul meu dublu mixt. Sper că are umerii puternici...", a notat cu umor sportiva romană pe pagina sa de Facebook, ataşand o fotografie în care apare alături de Tecău. Horia a postat de asemenea o fotografie în care apare alături de Simona Halep, cu următorul comentariu: "Discuţie despre strategie. încantat să joc la dublu mixt cu Simona Halep". Tragerea la sorţi a tabloului de dublu mixt la US Open va avea loc săptămana viitoare.
*  Jucătoarea cehă Petra Kvitova (4 WTA) a caştigat turneul de la New Haven (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 754.163 de dolari. Kvitova a învins-o, în finală, cu scorul de 6-7, 6-2, 6-2, după două ore şi 18 minute, pe compatrioata sa Lucie Safarova, a patra favorită a competiţiei şi poziţia a şasea în ierarhia mondială. Kvitova, în varstă de 25 de ani, a caştigat al 17-lea titlu din carieră şi al treilea din acest an, după ce s-a mai impus la Sydney şi la Madrid.
* Tenismanul sud-african Kevin Anderson (15 ATP) a caştigat, sambătă, turneul de la Winston-Salem, dotat cu premii în valoare totală de 616.210 de dolari. Anderson l-a învins în finală, cu scorul de 6-4, 7-5, într-o oră şi 33 de minute, pe francezul Pierre-Hugues Herbert (140), venit din calificări. Acesta este al treilea trofeu obţinut la simplu de Kevin Anderson, după cele de la Johannesburg din 2011 şi Delray Beach din 2012.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.