Social

Deputaţii au adoptat creşterile salariale din sănătate. Sindicaliştii vranceni, mulţumiţi de rezultat

Dana Lepădatu
7 nov 2016 1118 vizualizări
184 de deputaţi au votat pentru creşterile salariale din sănătate şi educaţie şi doar unul s-a abţinut u PNL nu a participat la şedinţa în plen u “Să vedem atitudinea preşedintelui”, spun sindicaţiştii vranceni

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, luni, Ordonanţa 20/2016 cu amendamentele aduse la comisiile de specialitate, care prevăd majorări salariale în Educaţie şi Sănătate în medie cu 15%. Majorarea salarială de 15% se va aplica şi personalului din inspectoratele şcolare, în această categorie fiind inclus personalul administrativ. 184 de deputaţi au votat pentru şi doar unul s-a abţinut. PNL nu a participat la şedinţa în plen. Sindicaliştii vranceni se declară foarte mulţumiţi de acest rezultat. “Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat modificările la Ordonanţă. Cu alte cuvinte, o parte importantă din Parlament a considerat că salariaţii din sănătate merită o salarizare corectă şi a corectat o ordonanţă care a făcut praf toată salarizarea din sistemul sanitar. Mă refer la Ordonanţa 20, dată de Guvern, Ministrul Sănătăţii şi Ministerul Muncii, un ministru al muncii care ne consideră pomanagii”, ne-a declarat Claudiu Grosu, liderul Federaţiei Sanitas Vrancea, făcand referire la afirmaţiile Ministrului Muncii din urmă cu cateva zile. “Eu cred că toţi cei care stăm la patul bolnavului merităm mai mult respect din partea unui om care e trecător printr-o funcţie publică”, a spsu Grosu.

Decizia este acum în mana Preşedintelui

Legea astfel adoptată va pleca spre promulgare la preşedinte. “Vrem să vedem şi atitudiea preşedintelui faţă de noi”, a mai spus Claudiu Grosu, făcand referire la o posibilă respingere a promulgării acestei legi de către preşedinte. De altfel, Ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, a declarat luni în plenul Camerei Deputaţilor că Guvernul ia în calcul să atace la CCR legea pentru aprobarea OUG 20/2016 care prevede mai multe creşteri salariale pentru bugetari. Săptămana trecută 2.000 de salariaţi vranceni din instituţiile spitaliceşti din Vrancea au fost în grevă generală pe timp nelimitat, grevă care a fost amanată pentru a aştepta rezultatul votului de luni. Atunci, mai mulţi parlamentari vranceni au intervenit pe langă sindicalişti pentru amanarea grevei, cu promisiunea că revendicările acestora vor fi aprobate. Sindicatele din Sănătate s-au declarat nemulţumite pentru că personalul TESA şi funcţionarii publici, medicina şcolară şi asistenţa socială nu au primit majorări salariale prin intermediul OUG 20 şi OUG 43 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016. (Dana LEPĂDATU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.