Social

Viaţa unei copile, în pericol din cauza unor profesori neglijenţi

Dan Chiriac
19 nov 2014 2734 vizualizări
O elevă internată în Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Mihălceni a plecat singură din instituţie şi a fost găsită îngheţată de frig pe câmp u cei doi profesori supraveghetori şi paznicul unităţii s-au ales cu dosar penal pentru neglijenţă u fata a mers şapte kilometri pe jos, în speranţa că va ajunge la mama sa u viaţa sa a fost pusă în pericol, consideră anchetatorii care au demarat cercetarea penală

O copilă de 13 ani din Rîmnicu Sărat a mers şapte kilometri pe jos şi a cerut ajutor la o stână, după ce a plecat din Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Mihălceni în încercarea de a ajunge la mama ei pentru a găsi alinare. Nemulţumită de viaţa din orfelinat, fata a încercat să ajungă pe jos în oraşul Rîmnicu Sărat, dar pe drum s-a rătăcit. Cum copila suferă de afecţiuni de natură psihică, anchetatorii cred că adolescenta a riscat să moară de frig în zonele de câmpie din sudul judeţului. În aceste condiţii, poliţiştii au demarat o anchetă, iar cei care se fac vinovaţi de plecarea fetei din centru vor fi cercetaţi penal. Doi profesori supraveghetori şi un paznic de la Centrul din Mihălceni sunt cercetaţi penal pentru neglijenţă în serviciu. Aceştia vor trebui să explice cum a părăsit fata un centru cu regim închis, în care copiii nu pot pleca decât cu bilet de voie. „Marţi, poliţiştii din Năneşti au fost sesizaţi despre faptul că Valentina B., 13 ani, a plecat în mod voluntar din centru. În urma activităţilor desfăşurate minora a fost depistată la o distanţă de 7 km, la o stână din localitate. Aceasta suferea de hipotermie. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu, faţă de angajaţii centrului care la momentul dispariţiei minorei se aflau în serviciu”, spune inspectorul principal Bogdan Toader, de la biroul de presă al Poliţiei.

„Putea să moară de frig!”

Fata suferă de o mică întarziere mintală, iar angajaţii centrului aveau obligaţia să o supravegheze cu grijă. Cei internaţi în astfel de centre pot să le părăsească doar cu acordul personalului, însoţiţi de un adult. În acest caz, fata a părăsit singură centrul şi a mers mai bine de şapte kilometri pe jos, în speranţa că va ajunge la mama sa pentru a-i cere să o ia în familie. Îngheţată şi înfometată, adolescenta a cerut ajutorul unui cioban. Anchetorii spun că viaţa sa putea fi pusă în pericol dacă nu era găsită la timp. Este şi motivul pentru care Poliţia a deschis dosar penal. Ziarul de Vrancea a încercat ieri să stea de vorbă şi cu directoarea Centrului de Incluziune din Mihălceni, dar ClaudiaTudorancea nu a putut fi contactată. Deocamtată, singurele informaţii sunt de la autorităţile locale. „Fata a ajuns la o stână din comuna Băleşti. Ciobanul a sunat la 112 şi a anunţat că este o fată la el, care spune că este de la Centrul Mihălceni. Şeful de post a fost până acolo şi a adus-o. La centru sunt fete care provin din familii cu probleme”, a spus primarul Nicolae Braicău. Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Mihălceni se află în subordinea Consiliului Judeţean (CJ) Vrancea şi, conform raportului de activitate pe anul 2013, unitatea a asigurat instrucţie şi educaţie pentru un număr de 70 de copii, între 6 şi 22 ani. Elevele instituţionalizate au deficienţe mintale severe, moderate sau uşoare, iar cele capabile pot învaţă o meserie în şcoală, respectiv confecţioner produse textile. Surse locale spun că nu întotdeauna angajaţii centrului supraveghează îndeaproape tinerii internaţi, acesta fiind se pare şi motivul pentru care fata de 13 ani a decis să se refugieze la familie. În plus, de multe ori, la conducerea centrului se află persoane recomandate politic de partidul aflat la guvernare, iar de aici problemele. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.