Politica și... Vuvuzelele
Fiind ocupat cu rezolvarea unor probleme urgente, nu v-am mai plictisit, o bucată de vreme, cu tabletele mele, cam plicticoase, de altfel. Asta nu m-a împiedicat să urmăresc cu atenție cam ce s-a petrecut (sau, ce se petrece) în „biata noastră țărișoară”. Și ce s-a petrecut sau se petrece? Să recapitulăm.
Mai întâi, de sus, din deal, din pădurea Cotrocenilor (numele de „Cotroceni” vine de la arhaicul „a se cotrăci - a se rătăci”) au răsunat în cele patru zări ale țării chemări aprige la luptă: „Jos PSD-ul!”, „Distrugeți PSD-ul, molima roșie!” și alte asemenea chemări mobilizatoare. Au răspuns, ca un ecou, vuvuzelele din țară: „Jos PSD-ul!”, „Distrugem molima roșie!” Și dă-i, și luptă, și jură că praful și pulberea se va alege din PSD. Și „Oastea galbenă” se adună și își alege liderii: șeful oștirii – pe cel mai aprig „vuvuzelist” care e desemnat și ocupantul jilțului de mai marele caimacam peste divanul țării. Flamura galbenă flutură peste oaste în larma vuvuzelelor. Se cooptează în divanul țării fel de fel de specialiști (vă amintiți de o străveche oaste care trâmbița sus și tare că beneficiază de nu mai puțin de treizeci de mii(!) de... specialiști? S-a dovedit un imens fâs). Este adus de mai marele caimacam, pe post de mare vistiernic, un oarecare tip scos din cine știe de colț uitat de lume, care, chipurile, va face și va drege....etc., etc. Dar a cărui „performanță”, potrivit tradiției genetice a cuiburilor de cuci, a fost să dea din aripi și și-și arunce afară din jilțul de boss pe propriul binefăcător. Ei, ca să vezi! Dar așa e tradiția la... cuci!
Și pentru ca tradiția genetică să fie dusă până la capăt, „cuculețul cel viteaz” se strofoacă și reușește, în sunete zgomotoase de vuvuleze, să-l arunce afară din cuib chiar și pe marele binefăcător și staroste al oastei gălbiorilor. Se îngrămădeau pe creanga de sus a „Pavilionului galben” care mai de care - „ciocuri galbene”, trompeți care să declame („moarte veșnică PSD-ului”!) să jure credință nestrămutată, să condamne, să laude noua organigramă a stolului de vuvuzeliști...etc., etc., etc... Răsuna pădurea de chiote și țimbale până hăt, către meleagurile moldave, transilvane, muntenești sau oltenești de bucuria ”marelui triumf”. Dar minunea – ca orice minune – nu a ținut mai mult de 3 zile (adică trei....luni). Hopa! „Balonul galben” începe, încet-încet- să se fâsâie, să se dezumfle, mai-mai să aterizeze forțat în mlaștina istoriei.
Aoleuuu! Păi ce făcurăți domnilor... vuvuzeliști?
Agitație mare în cuibul de cuci: „ce ne facem fraților”?... „Să chemăm ajutoare”... „Să vină doctorul Arafat că el este cu reanimarea, cu...salvările!”... Să... Nimic! Au văzut vuvuzeliștii că nu-i de joacă și, până la urmă, călcându-și peste principii, jurăminte, peste urile personale sau colective, au fost nevoiți (c-așa-i în viață) să ridice, sus, în pădurea Cotrocenilor, steagul alb al...păcii. Al păcii!!? Ce fel de pace? Cu cine?.
Ei, cu cine? Cu „dușmanul de moarte”, cu „Ciuma roșie”, cu ....ș.a.m.d.. Păi, fraților, asta nu se poate! Asta-i o alianță contra naturii, asta-i...„Ba se poate!” a zis cineva, de acolo de sus, din pădurea verde. Gata! Ștergeți toate lozincile și sloganurile anti PSD, bateți palma, pupați-vă (nu în „Piața Independernței ci... în Piața Victoriei”, că tot piață este și asta, nu?) și hai la treabă. Facem juma-juma: un cuib ție, un cuib mie să trăim în armonie! Și pentru ca pacea să fie „veșnică” (adică, până-om trece puntea) s-a gândit cineva, acolo sus, că cel mai bun șef de cuib ar fi bine să fie un... șoim, adică un luptător, călit în luptele cu alte vietăți.
A sărit cineva cu gura: „Nu se poate, că noi avem deja un șef de cuib! Abia l-am ales. L-au ales cinci mii de aripate! Păi, ce el ce facem?” – „Simplu!” i s-a răspuns „Aplicăm legea cucilor: afară din cuib!”.
Și așa s-a și întâmplat.
Au mai trâmbițat vuvuzelele odată (dar mai temperat) ca să anunțe noua ierarhie. Și-au aruncat priviri grațioase cei din taberele (cândva) opuse, și s-au pus pe clocit legi, ordonanțe, regulamente, fiecare tabără susținându-și partea. Se mârâie, se arată colții, se bârfește pe la spate, dar, important, la noi, e faptul că, deocamdată (!) e... armistițiu. Deocamdată! Că pace...n-are cum să fie între două oști care se dușmănesc istoric.
Să vedem ce face șoimul. Și, mai ales, ce vor face... vuvuzelele.
Alo, domnilor vuvuzeliști. Voi v-ați aranjat cuibarele. Dar noi???
Victor Simion
