Opinii

Este mai grav chiar decât a apărut inițial!

Dan Cristian Turturica
5 apr 2019 3548 vizualizări

Și da, a fost și este un moment de cotitură istorică, a cărui semnificație este, fără nicio exagerare, dramatică! La 15 ani de la intrarea în NATO, suntem la un pas de a fi scosi de Drragnea din clubul marilor democrații, în care milioane de români și-au dorit, după 1945, să ne întoarcem cândva.

Ambasadorul Germaniei a dezvăluit că toți cei 12 ambasadori vestici care au semnat scrisoarea de avertisment au vrut să se întâlnească în grup cu premierul României, ca să-i expună personal care vor fi consecințele dacă dă Ordonanțele pe justiție. Inclusiv cele economice, “pe termen lung” după cum se spunea în acea formulare din comunicat care ar trebui să îi îngrijoreze chiar și pe cei care nu dau doi bani pe frământările din justiție.

Iar Dăncilă a refuzat să-i primească! A vrut să se vadă cu ei individual, pentru a evita o fotografie de grup care ar fi putut deveni un instantaneu monumental - un premier semianalfabet față în față cu frontul puterilor occidentale care au oferit o șansă istorică României și care acum o imploră să nu își bată joc de ea, să nu își bată joc de poporul ei. 

Însă, refuzul ei de a-i primi, deloc surprinzător, este irelevant. Esențial este mesajul. Când SUA, Germania, Franța și alte nouă țări decid să își trimită emisarii ÎN GRUP ca să avertizeze premierul unei țări aliate să nu se joace cu focul nu există niciun dubiu că ne aflăm într-un moment critic. Da, este un gest diplomatic ieșit din comun. Dar nu arată aroganță, ci groază de conscenințele acaparării statului de către Dragnea. Deși mai îngroziți decât ei ar trebui să fim noi. Ambasadorii vin și pleacă, noi rămânem aici.

Iată ce a spus Cord Meier-Klodt, ambasadorul Germaniei la Bucureşti: „Am vrut să ne exprimăm opinia în grup, sunt îngrijorări pe care le împărtăşim în acest grup şi solicitarea a fost să mergem în grup. Această cerere a fost refuzată.

Este în totalitate în responsabilitatea prim-ministrului, dar am vrut să explicăm puţin de ce am simţit să facem aceste precizări auzite”.

Dan Turturica


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.