Opinii

PNL-ul cu burtă

Dan NICHITA
7 aug 2014 2574 vizualizări
Dacă nu ştiaţi, şi nu aveaţi cum, de vreme ce nimeni din aşa zisă parte dreaptă a eşichierului politic nu a catadicsit să organizeze măcar o conferinţă de presă spre informarea publicului, şi în Vrancea s-a petrecut o reaşezare de trupe de activişti politici numită pompos “fuziunea dreptei”

În realitate, sub faldurile drapelului PNL s-au adunat, iarăşi, mai aceiaşi oameni care au mai fost alături de-a lungul timpului în diferite formule politiceşti dar pe care antipatiile, orgoliile sau animozităţile personale i-au despărţit. Iată ce afirma mai acu un an liberalul Andrei Chliman – liderul Consiliului Consultativ al Iniţiativei România Liberală: „Consider că am datoria faţă de tatăl şi bunicul meu, dar şi faţă de Corneliu Coposu, să contribui la renaşterea PNŢCD”. Vorbe mari, cu conţinut ridicat de emoţie pură, numai că sentimentul datoriei a ţinut puţin căci imediat după eşecul “renaşterii” PNŢCD de la alegerile europarlamentare din acest an, interesul personal al stimabilului domn l-a determinat să orienteze carma organizaţiei către PDL, cu bătaie înspre PNL, partid de unde tocmai plecase. Urmand acelaşi traseu, la Focşani, Tudorache Dumitrache a fost nevoit să bată drumul înapoi la mai vechea “dragoste”, Nini Săpunaru, părăsită cu mare tam-tam pe motiv de concubinaj pe bani publici cu baronul cel rău. Şi celălalt nume greu al IRL-ului local, fostul prefect PNŢCD Ion Constantinescu, nu s-a acomodat deloc cu foştii săi colegi ţărănişti, şi, profitand de ocazie, s-a reîntors în PDL. Ce s-ar mai putea reţine din scurta viaţă politică a IRL Vrancea ar putea fi, eventual, doar subiect de can-can.
Forţa Civică este un alt proiect căruia i s-a pus repede cruce. Numele însuşi a fost o cacealma căci forţa s-a redus doar la puterea de seducţie a numelui MRU, iar aluzia la filonul civic, popular, a avut semnificaţia gogoşii oferite moca credulilor. S-a lucrat în prima linie doar cu politicieni nemulţumiţi, aflaţi în căutare de noi oportunităţi. Timpul de organizare a fost unul extrem de scurt, aşa că s-a recurs la “profesionişti”. În prim-planul local s-a impus fostul prefect PDL Sorin Hornea, ajutat de fosta conducătoare din partea PDL a OPC-ului Vrancea, Mirela Bîznă. Cei doi au obţinut un rezultat bunicel pe Focşani dar nu a fost de ajuns ca “forţa” să capete tărie. Acum vor reveni de unde au plecat, în PDL, oricum nu cu aura de învingători pe care şi-o doreau, pe funcţii negociate pe bază de protocol.
Fuziunea dintre PNL şi PDL este bine exprimată de ecuaţia matematică PNL + PDL =PNL. Prin pasivitatea-i caracteristică, PDL a dovedit că nu poate avea viaţă proprie, că fără suflul de la centru nu prea mai reprezintă ceva. Poate un vehicul folosit la alegeri, bun pentru cei cocoţaţi la volan. Dacă aduni două formaţiuni politice care s-au bătut între ele pe favorurile Big Brother-ului mai mare, PSD, ce speranţă poţi investi în ele? PNL e încă parte a USL, şi nimic nu arată că ar avea de gand să îşi asume rolul de partid de opoziţie în Vrancea. Aşa se explică şi de ce nu există Partidul Liberal Reformator (PLR) al lui Tăriceanu la noi. Trădarea liberală e ridicată la rangul de doctrină. Ea se practică în grup. Matematic s-ar traduce prin ecuaţia PNL a PLR. Pentru că în adîncul sufletelor, toţi se simt ca fiind adevăraţi reformatori, neînţeleşi de grosul populaţiei. Ni-l vor vinde ca o nouă speranţă pe neamţul Klaus Iohannis, care – dacă nu va confirma la prezidenţiale – va avea soarta lui Valeriu Stoica, Theodor Stolojan, zis şi “dragă Stolo”, Tăriceanu “cel mai bun premier” sau Crin, adeptul “revoluţiei bunului simţ”, adică va fi descăpăţînat fără nici o remuşcare. Cel care va clama victoria prezidenţială sau înfrîngera conţinută în adagiul “Johannes a murit, trăiască Escu“ va fi Nini Săpunaru. Prin dezinteresul actual arătat faţă de opinia publică se prefigurează în viitor tot o politică centrată pe blat, pe trocul ieftin, se induce în continuare practica jocului mărunt, la mize mici, de potolire a unor pofte personale. Din cauza disproporţiilor, rezultatul fuziunii nu va fi un PNL mai dinamic, mai transparent, mai racordat la realitatăţile vrînceane, ci unul măcinat de aceleaşi carenţe structurale. Nimic nu anunţă o abordare ieşită din tiparul cu care am fost obişnuiţi, nimic nou pe frontul luptelor politiceşti. Vom avea parte de un PNL ceva mai mare, mai umflat, un fel de PNL cu burtă. Cu şeful real tot dl Nini care, fără să facă ceva, din postura eroică de artizan al USL la nivel national, se va trezi în fruntea unui partid lăţit cu forţa, de “dreapta”. Cat despre dl Neaţă, acesta e ocazia vieţii, de neratat. În viitoarea-i calitate de copreşedinte va arde pădurile, va otrăvi fantanile pentru a-şi atinge ţelul mult visat: mandatul de deputat.

Dan NICHITA scrie pe blogul http://vranceaaltfel.ro/


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
Vas, acum 3558 zile, 9 ore, 6 minute, 9 secunde
O analiza la rece,obiectiva,dar greu de acceptat pentru ciolanari.Asa trebuie sa gandim!Fara patima,fara,ura.Romania are nevoie de adevar si oameni adevarati.Ce-ar fi daca cei din fata pana acum s-ar citeste integral
ticu , acum 3564 zile, 15 ore, 59 minute, 33 secunde
Mai "danb", că tot eşti un mancător de **** şi copii cruzi!! cel mai bine este sa o iei pe a ta mama care te-a facut si sa votati impreuna Victor Pompa ... Sa ai parte numai de bine si citeste integral
vigilentul, acum 3564 zile, 19 ore, 31 minute, 29 secunde
Cu doua saracii nu faci decit o saracie si mai mare .Astia de pe meleagurile vranceze ,zic de Neata natafleata si palmoliv de provincie .or sa stea impreuna cit cioara in par.Daca-i apuca pastele citeste integral
ceatateanu", acum 3564 zile, 20 ore, 14 minute, 11 secunde
Am ajuns la concluzia ca din doua rele trebuie sa o alegem pe cea mai buna.Daca Iohanis va vorbi tot incet si ardeleneste nu va avea sansa,pe langa olteanul de Ponta care promite un lucru dimineata si citeste integral
danb, acum 3565 zile, 3 ore, 10 minute, 37 secunde
Principalul handicap al lui Johannis este aparatul de partid care-l sustine. Marea teama a alegatorilor si a mea personal este ca alegandu-l pe Johannis vom ajunge sa fim condusi de oameni ca Neata, citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.