Astăzi este sărbătoare - Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil- Ziua îngerilor
Sunt îngerii cei mai cunoscuți din Sfânta Scriptură . Credincioșii ortodocși îi prăznuiesc astăzi pe îngerii care l-au alungat pe om din Grădina Edenului, dar în același timp au adus Fecioarei Maria vestea cea bună.
Am putea spune că istoria umanității se desfășoară între izgonirea lui Adam din Rai și Buna Vestire, adusă de Arhanghelul Gavriil Sfintei Fecioare. Între sabia de foc a Arhanghelului Mihail și buchetul de crini ai Arhanghelului Gavriil s-a desfășurat istoria până la întruparea Fiului Omului. Dacă Dumnezeu l-a trimis pe Arhanghelul Mihail să-i scoată pe Adam și Eva din Rai, pentru că îndrăznise să manânce din pomul cunoștinței Binelui și Răului, tot Dumnezeu l-a trimis pe Arhanghelul Gavriil să aducă Fecioarei vestea nașterii lui Iisus Hristos.
Despre Sfinții Arhangheli aflăm din Sfânta Scriptură și tot de acolo aflăm că înainte ca Dumnezeu să-l creeze pe om, a creat lumea nevăzută a îngerilor, de unde rezultă că îngerii sunt spirite pe care le simțim, dar din cauza neputinței noastre nu le putem vedea. Există credința că îngerii ne însoțesc toată viața și că existența noastră se desfășoară sub ochii nevăzuți ai îngerilor. Dacă până mai ieri unii se îndoiau de existența lumii spirituale, imateriale, astăzi tocmai știința vine în sprijinul religiei, dovedind că dincolo de materie există o lume care nu poate fi cuprinsă în concepte.
Credincioșii vrânceni le-au închinat îngerilor biserici, dar le-au purtat și numele. Mihai și Mihaela, Gabriel și Gabriela au fost și rămân printre cele mai utilizate nume de botez din România. Celor care poartă acest nume le dorim să nu uite că viața noastră se desfășoară atât sub sabia de foc a Arhanghelului Mihail, cît și sub bucuria angelică a crinilor Arhanghelului Gavriil. Și pentru a nu uita acest lucru, biserica a rânduit ca ușile diaconești pe care se intră în Sfântul Altar să fie pictate, pe una Arhanghelul Mihail, pe cealaltă Arhanghelul Gavriil. Tuturor, La Mulți Ani! (V. MUSCA)
Text din arhiva ZdV, 08.11 2008
8 noiembrie este ziua când sunt sarbatorite toate cetele îngerilor
Pe 8 noiembrie creștinii ortodocși din toată lumea sărbatoresc lumea
nevăzută a îngerilor. Deși sărbatoarea poarta numele Arhanghelilor Mihai
și Gavriil, în fond sunt cinstiți toți îngerii, de la Arhanghelul Mihai
care i-a alungat din rai pe primii oameni, Adam și Eva, pentru că au
încălcat porunca lui Dumnezeu, până la Arhanghelul Gavriil care i-a adus
buna vestire Fecioarei Maria. Deși sunt făpturi nevăzute și de
existența acestora nu se leagă istorii cu minuni sau martiri,
credincioșii au ținut să le mulțumească, în primul rând trecându-i în
calendare alături de sfinți și închinindu-le biserici. Fie că locuiesc
în satele din inima Vrancei arhaice, la Topești - Bârsești și Tulnici,
fie că fac parte din zona de câmpie a Vrancei de nord, ca parohiile din
Burcioaia - Adjud, Bichești și Prisecani din Boghești ori că aparțin
fostului județ Slam Râmnic, precum parohiile din Florești - Câmpineanca,
Bonțe;ti - Cârligele, Budești "" Cotești, Olteni "" Vârteșcoi, Jiliște -
Slobozia Ciorăști, credincioșii acestor locuri au zidit biserici având
ca protectori pe nevăzuții îngeri. Tot sub ocrotirea lor s-au așezat
parohiile din Târâtu, Vadu Roșca, Valea Babei, Viișoara, Vitanești,
Străoane de Jos, Găgești, Mărăști, Gugești, Irești Vale, Jariștea II,
Bătinești I "" Țifești, Mândrești, Pufești, Sasu "" Bilie;ti, Rădule;ti,
Răcoasa și Tulnici și chiar trei biserici din Focșani. Iar monahii de
la Mănăstirea Dălhăuți au ridicat din lemn biserica Sfinții Voievozi, la
umbra ocrotitoare a vechii biserici de piatră "Izvorul Tămaduirii".
După 1989, credincioșii din Vrancea au închinat arhanghelilor bisericile
din Costișa - Homocea și Haret "" Mărășești, cea din urmă fiind
construită de preotul Florin Ciobotaru. Sărbătoarea îngerilor este cea
mai bună ocazie pentru un memento al fiecăruia dintre noi. O oprire din
fuga nebună în care ne aruncă grijile vieții de zi cu zi si să meditam
câteva momente la această lume nevăzută a îngerilor, cărora unul din cei
mai autentici intelectuali români contemporani le-a dedicat o carte
superbă. Este vorba despre Andrei Pleșu și lucrarea "Despre îngeri", o
extraordinară incursiune în lumea fabuloasă a ființelor create înaintea
omului. Și să nu uităm că fiecare avem îngerul nostru căruia putem, de
ziua îngerilor, să-i facem măcar un dar, iar darul acesta poate fi o
simplă clipă de lini;te în care să realizăm că nu sintem singuri, ci
avem mereu alături de noi spiridușul numit înger. (Valentin MUSCA)
20.000 de vrinceni isi serbeaza onomastica
In Vrancea, peste 20.000 de persoane isi vor sarbatori duminica
onomastica. 12.391 dintre acestea il au ca patron spiritual pe
Arhanghelul Mihail, iar 7.789 pe Arhanghelul Gavriil. Astfel, 5.430 de
persoane poarta prenumele de Mihai, altele 683 se numesc Mihail, iar
6.278 de vrincence sint strigate de cei dragi Mihaela. De asemenea, 182
de persoane poarta prenumele de Gavril, altele 4.348 au fost botezate
Gabriel, iar 3.259 de vrincence poarta prenumele de Gabriela. Printre
"petrecareti" se afla si jandarmii. "Pentru lucratorii din Jandarmeria
Romana, semnificatia zilei de 8 noiembrie este una si mai inaltatoare.
Cei doi arhangheli "" capetenii de ingeri "" au devenit patronii
spirituali ai Jandarmeriei, iar aceasta data reprezinta, dupa ziua
intemeierii din 3 aprilie 1850, a doua zi a Armei, una a traditiei
crestine, reper spiritual si profund, in care jandarmii pomenesc si
glorifica pe cei care au fost, cinstind pe cei ce sint si vor veni",
spune lt. Sorin Hunea, purtatorul de cuvint al jandarmilor. (Raluca
MANOLACHE)
Articol republicat în Ziarul de Vrancea.Prima publicare în anul 2009