Tineret în (Re)Acțiune

Gândurile unui povestaș din echipa “c@rte în sate”, proiect derulat în județul Vrancea

Ziarul de Vrancea
27 aug 2019 3792 vizualizări

Vara aceasta m-am alaturat ca voluntar proiectului “c@rte în sate”, inițiat de Asociația „Eu, tu și ei” Focșani, care le este dedicat copiilor din zonele rurale dezavantajate din punct de vedere cultural.

Prima mea deplasarare cu “Caravana de lectură pentru copiii din sate” a fost la Bârsești, la casa Babei Vrîncioaia, unde am deschis o bibliotecă estivală. Am întâlnit acolo copii frumoși, unii cu experiență în ale cititului, alții la care abia atunci pasiunea pentru lectură încolțea in suflet. Următoarele deplasări vor rămâne însă clar în memoria mea. Pe 18 și 19 iulie dimineață, am plecat motivat spre satele mici și izolate din comuna Poiana Cristei alături de “povestașii lui Cărţilă”, așa cum sunt numiți tinerii care oferă bucurie prin lectură, unde aveam să întâlnim copii alături de care să citim, să râdem și să ne simțim bine. A fost o experiență foarte frumoasă, deoarece mie îmi plac foarte mult copiii și când sunt în preajma lor simt că mă încarc cu energia pozitivă pe care ei o “emană” din sufletul lor curat si sincer. Am jucat diferite jocuri distractive, am citit, am făcut poze și, îmi place să cred, le-am făcut vacanța un pic mai frumoasă. Am văzut copii dornici să citească și care parcă “devorau” cu privirea enciclopediile și cărțile de povești din “valiza lui Cărțilă”. Motivaţi de a învăţa lucruri noi, aceștia au fost foarte receptivi și chiar pot spune că a fost o bucurie să am lângă mine persoane însetate să evolueze din punct de vedere cultural.  

Alfabetul, o enigmă până în clasa a VI-a 

Am fost însă foarte dezamăgit însă să văd câte un copil care nu era capabil să citească în mod cursiv, deoarece abia știa literele. Unul dintre acești copii a fost în echipa mea și a fost destul de trist să văd că un elev care trece în clasa a VI-a abia cunoaște alfabetul. Am încercat să citesc împreună cu el, pe litere, fiecare cuvânt, apoi cuvinte întregi, propoziii, fraze. Deși nu am reușit să facem un progres foarte mare, este un început. M-am bucurat să văd însă că, după ce am plecat noi, doamna învățătoare din satul Mahriu, Anițoara Matei, s-a întâlnit cu o parte dintre cei care voiau să învețe să citească și a lucrat cu ei. O parte din copiii pe care i-am văzut chiar s-au văzut și au citit împreună cărțile primite de la noi. Ca voluntar, ai o satisfacție enormă să vezi cum copiii pe care i-ai vizitat și pe care ai încercat să îi atragi către lectură, chiar citesc. De cum am intrat în această activitate am cunoscut persoane frumoase și dedicate. De la Silvia Vrînceanu Nichita, care este sufletul proiectului și care pe mine personal mă inspiră, și până la ceilalți voluntari care își doresc să-i atragă pe cei mici spre minunata lume a cititului. Este un sentiment unic să pleci la drum cu niște persoane cu aceeași intenție ca și tine: dorința de a-l ajuta pe cel de lângă tine. Dorința pe care o văd în sufletul acestor voluntari, care nu sunt decât niște elevi de liceu la fel ca mine, mă motivează să mă implic și mai mult în acest proiect.

Cât mai mulți copii în lumea cărților

În 2018, analfabetismul funcțional in România era la 42% la copiii de 15 ani. Mulți din acești tineri analfabeţi fie nu promovează examenele (Evaluarea Națională sau Bacalaureatul), fie nici nu ajung să le susţină, deoarece abandonează școala. Scopul proiectului “c@rte în sate” este promovarea lecturii și, implicit, motivarea copiilor sa înveţe, să nu renunţe la școală și să muncească pentru visele lor. Lectura este astfel un liant între copil și școală, între cei doi dezvoltându-se o legătură creată de cărțile pe care le citesc. În satele pe care le-am vizitat am văzut copii cărora le place lectura, copii care iubesc cărțile. Aceștia erau bucuroși să poată pleca acasă cu încă o carte pe care să o citească ulterior. Am văzut copii frumoși, unii pasionați de lumea cărților, alții care aveau nevoie de un impuls pe care am încercat să li-l dăm. 

Dăruiți-le copiilor cărți iar ei vor schimba lumea în bine

Cititul este esențial în dezvoltarea fiecărei persoane. Vocabularul dezvoltat sau o memorie bună sunt asigurate de lectură. Există copii care își doresc să citească mai mult însă nu au acces la o bibliotecă în satul lor. Din acest motiv am și plecat la drum cu valiza lui Cărţilă, plină de romane, enciclopedii și multe cărţi de povești pline de povețe. Însă această bibliotecă este una mobilă, nu poate sta mult în toate satele în care merge, de aceea este nevoie de o bibliotecă adevărată, vie, în fiecare sat. Copiii au nevoie de un loc cu cărţi care sa fie la dispoziţia lor oricând, proiectul „c@rte în sate” având ca scop atragerea celor mici către lectură și nu înlocuirea unei biblioteci la care orice copil ar trebui să aibă acces. 

Proiectul “c@rte în sate” poate să îi inspire pe copiii din zona rurală, cititul dezvoltând o mentalitate matură si sănătoasă. Din punctul meu de vedere, într-o țară unde analfabetismul și abandonul școlar sunt la ele acasă, ar trebui să existe mai multe proiecte de genul acesta care să pună pe primul loc dezvoltarea copiilor.

Copiii de la sate merită mai mult!

Am ajuns destul de obosit acasă după fiecare deplasare, însă fericit că alături de voluntarii Caravanei de lectură și de copii am petrecut clipe frumoase. Gândul la copiii care nu știu să citească mi-a adus însă un gust amar, dar m-a motivat să continui în a mă implica în acest proiect ce promovează cultura și lectura. Sper ca acest proiect să inspire și alte persoane, să dezvolte mai multe proiecte tot de acest gen și să atragă oamenii, cu mic, cu mare, către acest univers infinit al cărților. 

Copiii de la sate merită mai mult! Dăruiți-le și voi o carte! Citiți-le o poveste! (Tudor Serafimovici) 

Elev la Colegiul Național „Al. I. Cuza” Focșani, Tudor Serafimovici este voluntar în proiectul cultural „Caravană de lectură pentru copiii din sate”, inițiat de Asociația “Eu, tu și ei” și cofinațat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.