Politică

Războiul dintre PSD și PNL la Bolotești a ”blocat” proiectul unei săli de sport pentru elevi

Mihai Boicu
28 feb 2017 4041 vizualizări
Un proiect pentru dezmembrarea unui teren destinat construcției unei săli de sport pentru elevii din comună a fost respins marți a doua oară, deoarece consilierii PSD s-au opus u deși în proiect se menționa pentru ce este terenul, în invitația la ședință, precum și în ordinea de zi nu era trecut și acest amănunt u social – democrații s-au legat de acest detaliu, aparent neimportant și la capătul unei ședințe încordate au respins proiectul, care depindea de voturile lor

Un proiect al Primăriei Bolotești privitor la un teren de 2000 mp necesari construcției unei săli de sport la Școala Gimnazială Găgești a fost blocat marți pentru a doua oară în Consiliul Local de consilierii PSD, care s-au opus pentru că în invitația la ședință și în ordinea de zi nu era menționat și scopul pentru care trebuie adoptat. Chiar dacă în proiect erau trecute toate detaliile necesare, ședința s-a transformat într-un front de luptă între majoritatea PNL și minoritatea PSD, cu acuzații între fosta și actuala conducere a administrației locale, din care a rezultat respingerea  proiectului și realizarea primului pas pentru investiție. Primăria vrea să realizeze sala prin Compania Națională de Investiții și trebuie să dezmembreze cei 2000 de mp din suprafața deținută de Școala Găgești, pentru a face acte pe teren și pentru a-l putea preda CNI pe durata realizării investiției. PNL are opt consilieri din 13, dar mai avea  de un vot de la PSD pentru a trece proiectul, pentru că la proiectele privind patrimoniul este necesară o majoritate de două treimi . Cei cinci consilieri social – democrați, în frunte cu fostul primar Ștefan Sîchin, s-au opus categoric proiectului, invocând nemenționarea în invitația la ședință și în ordinea de zi a faptului că terenul este pentru o sală de sport, dar și alte motive legate de faptul că nu ar primi toate informațiile necesare. În proiectul de hotărâre se menționează însă toate informațiile despre destinația terenului, iar la ședința comisiilor de specialitate care a avut loc luni s-a discutat acest lucru. ”Anul trecut am avut lecția pentru gradul 1 și profesorii care au venit au fost impresionați pentru că o comună atât de frumoasă și cu copii cu un potențial fizic deosebit nu are o bază sportivă. În fiecare oră ne chinuim cu saltelele printre bănci. Vin cu rugămintea să faceți o bază sportivă. Am găsit copii cu potențial fizic deosebit pe raza comunei. Echipa de handbal a reușit să obțină locul trei pe județ, iar echipa de fotbal a încins echipa Colegiului Cuza, din Focșani”, a spus profesorul de sport Ionuț Șchiopoiu. Și directorul Școlii Găgești, Geanina Roșioru, a intervenit în sprijinul proiectului.

PNL a văzut proiectul, PSD doar ordinea de zi

 Ședința a decurs cu schimburi de acuzații de o parte și de alta. Primarul Fănică Popa și aleșii PNL au încercat să-i convingă pe consilierii PSD că în proiect sunt toate informațiile necesare. ”În materialele de ieri (luni – n.r.) de la comisie scrie sală de sport, numai dumnealor (consilierii PSD- n.r.) nu au văzut”, a spus primarul din Bolotești. ”Domnule primar, arătați-mi unde scrie în ordinea de zi sală de sport”, a replicat Ștefan Sîchin, susținut de aleșii PSD. Fostul primar a mai susținut și că aleșilor PSD li se forțează mâna. Social – democrații au avut dreptate în ceea ce privește absența precizării de pe invitație  și ordinea de zi, dar proiectul de hotărâre este cel care contează, întrucât acesta se votează și stă la baza acțiunilor autorităților locale. Ștefan Sîchin a susținut într-un final că dacă pe ordinea de zi se va menționa că separarea terenului se face pentru sala de sport atunci va vota proiectul. ”Ce era greu de trecut pe ordinea de zi că dezmembrarea terenului se face în vederea construirea unei săli de sport?”, a spus Ștefan Sîchin spre finalul ședinței, după ce a susținut tot timpul că nu se opune unei săli de sport pentru elevi. Consilierii PSD s-au opus și separării terenului pe care se află parcul de joacă de la Găgești de grădinița învecinată. Din punct de vedere juridic, spațiul aparține încă grădiniței, cu toate că are o altă destinație. Primarul a invocat că separarea este necesară pentru a obține finanțare de la Ministerul Dezvoltării pentru grădiniță. (Mihai BOICU)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
Nedumeritul, acum 2612 zile, 7 ore, 6 minute, 22 secunde
Cred ca e mai important sa facem sport pentru a nu ajunge usor in spitale!!! Si Bolotestiul nu are cum sa faca asa ceva, nu face Oprisan la Focsani un spital civilizat si vreti in comuna??? Iar ca o citeste integral
Cristoiu, acum 2612 zile, 10 ore, 33 minute, 50 secunde
Fani Popa - omul de casa al lui Sapunaru( uns cu toate alifiile) nu stie sa traga decat pe turta lui, manipuleaza si minte cu o nerusinare de nedescris(inclusiv colegi si consileri lui). Sichin cum o citeste integral
Emilia, acum 2613 zile, 2 ore, 41 minute, 19 secunde
Mai bine satm si nu facem nimic. De ce sa implementam proiecte? Daca este necesara o sala de sport, atunci asta sa se faca. Sa se construiasca spitale, daca asta se cere si daca e preteaza intr-o citeste integral
Cetatean, acum 2613 zile, 10 ore, 36 minute, 40 secunde
Mai Carmen cred ca ai uitat ca cei care au facut patinoare ,bazine de înot închise a doua zi de la inaugurare și terenur de fotbal în panta au fost cei de la PDL . Cred ca trebuie sa ceri ceva citeste integral
carmen, acum 2613 zile, 10 ore, 59 minute, 59 secunde
Construiți spitale, nu săli de sport, avem nevoie de aparatură în spitale nu de patinoare precum cel făcut de madam Plăcintă.PSD-iștilor nu știți de unde să mai furați, ați dus țara la citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.