Jan Vraciu, din director la MAI, dispărut fără urmă
Jan Vraciu, fost senator PD, fost şef la ANL în guvernarea Boc şi mai apoi director subordonat în Ministerul Administraţiei şi Internelor în acelaşi guvern prieten, a fost scos din sistem la cateva luni bune după venirea la guvernare a USL, din aprilie 2012. Vraciu a mai rezistat pe funcţia de director în cadrul MAI pană la jumătatea lunii ianuarie 2013, cand, invocandu-se reorganizarea, fostului democrat liberal i-a fost arătată uşa. Într-un răspuns trimis Ziarului de Vrancea de Minister, referitor la Jan Vraciu, se arată că “persoana la care faceţi referire nu mai deţine calitatea de salariat al instituţiei noastre din data de 15.01.2013, ca urmare a aplicării prevederilor art. 26 alin (3) din OUG nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative”, după cum ne-a transmis comisar şef de poliţie Gabriel Mitroiu de la MAI. Prevederile la care oficialii fac referire în cazul fostului lider PD Vrancea stipulează că “ministerele, celelalte autorităţi ale administraţiei publice şi instituţiile publice nou-înfiinţate sau care preiau activităţi de la alte instituţii publice preiau personalul aferent acestor activităţi în condiţiile legii şi se subrogă în drepturile şi obligaţiile instituţiilor care derulau aceste activităţi”.
Ultima funcţie: director al Direcţiei pentru Dezvoltare Locală
După plecarea democraţilor de la guvernare, Ministerul Administraţiei şi Internelor a fost transformat în Ministerul Afacerilor Interne. Vraciu a plecat direct din funcţia de director, nefiind păstrat în structura ministerială. “Ultima funcţie deţinută de persoana în cauză în cadrul instituţiei a fost funcţia publică de conducere de director al Direcţiei pentru Dezvoltare Locală”, a punctat Mitroiu de la MAI. Din funcţia de director la această Direcţie, Jan Vranciu nu a plecat chiar sărac, mai ales că soţia sa, Dorina Vraciu, specialist Sistemul pentru Gospodărirea Apelor Vrancea şi consilier judeţean PDL Vrancea, a trecut în declaraţia sa de avere din acest an, aferentă veniturilor obţinute în 2013, în dreptul partenerul său de viaţă, salarii de 38.714 lei pentru jumătate de lună în 2013. De la plecare sa la Bucureşti, Jan Vraciu nu s-a mai implicat foarte mult şi foarte vizibil în politica democrat liberală de la Vrancea. Acesta a fost şi şef al partidului pană la cooptarea în echipă a fostului deputat PDL de Mărăşeşti, Alin Trăşculescu, în 2008. (Iulia CREŢU)