Național

Discursul unui preşedinte, laşitatea unor parlamentari

Ziarul de Vrancea
7 feb 2017 694 vizualizări
Aleşii PSD au părăsit ieri sala de plen în momentul în care şeful statului le-a cerut soluţii pentru rezolvarea crizei în care au tras Romania n ”Aţi obosit deja? Ghinion!”, le-a transmis, ironic, Iohannis n demiterea unui ministru înseamnă prea puţin, alegeri anticipate ar fi prea mult, a trasat şeful statului “marja” de mişcare a Guvernului

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, ieri, în Parlament, că întrebarea la care trebuie să răspundă românii şi pentru care va convoca referendumul este dacă vrem să fim o naţiune puternică, prosperă sau una slabă, dispreţuită, care pune totul în joc pentru a salva câţiva politicieni din situaţii dificile. ”Ce fel de naţiune vrem să fim? Vrem să fim o naţiune puternică, prosperă, o naţiune care îşi construieşte un stat de drept şi îl respectă, o naţiune care se poate mândri cu o justiţie independentă, o naţiune în care autorităţile colaborează loial, o naţiune cu un Parlament puternic, o naţiune cu un guvern performant sau vrem să fim o naţiune slabă, dispreţuită, care pune totul în joc pentru a salva pe câţiva din situaţii dificile, pe câţiva politicieni din situaţii dificile?”, a spus Iohannis. Preşedintele a continuat: ”Merită România aceste sacrificiu pentru câţiva politicieni? Aceasta e întrebarea, acesta e scopul referendumului”. ”O naţiune puternică se construieşte cu politicieni integri şi credibili în vârful statului. Asta îmi doresc eu pentru România şi asta cred îşi doresc românii. Asta e întrebarea: ce fel de naţiune vrem să fim? Şi pentru a afla voinţa suverană a poporului român voi convoca referendum”, a subliniat Klaus Iohannis.

"Ce facem dragilor pentru a ieşi din impas?”

Iohannis a mai spus că retragerea OUG 13 şi eventual demiterea chinuită a unui ministru este prea puţin, iar alegerile anticipate sunt în această fază prea mult, arătând că PSD trebuie să vină cu soluţia.  El a afirmat că suntem în plină criză. "Sute de mii de români protestează în stradă, naţiunea este în alertă, este vie, este atentă şi foarte nemulţumită", a spus preşedintele. "Ce facem dragilor, ce facem pentru a ieşi din impas? Retragerea OUG 13 şi eventual demiterea chinuită a unui ministru este prea puţin. Alegerile anticipate sunt în această fază prea mult", a spus Iohannis. El a arătat că PSD a câştigat, iar acum trebuie să guverneze, dar nu oricum. "România are nevoie de un guvern puternic, nu de un guvern care cu sfială execută ordinele de la partid. Asta este marja de manevră. Cine trebuie să vină cu soluţia? Păi în mod natural cel care a creat problema, PSD”, a continuat preşedintele în aplauzele opoziţiei. În acel moment, parlamentarii PSD au părăsit sala de plen iar Iohannis a replicat ironic: ”Aţi obosit deja? Ghinion!”.

“Aţi câştigat, acum guvernaţi şi legiferaţi, dar nu oricum"

Klaus Iohannis a continuat, susţinand că este "falsă" ideea pe care Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu încearcă să o "acrediteze", că el nu ar "digera" rezultatele votului din 11 decembrie. "Afirmă că aş dori răsturnarea Guvernului legitim. Nu. Fals. Aţi câştigat, acum guvernaţi şi legiferaţi, dar nu oricum", a spus Iohannis. "Nu vă bateţi joc de România. Suntem într-o situaţie macroeconomică foarte bună. Nu puneţi România în dificultate. Lumea are mari aşteptări de la noi. Să nu-i dezamăgim", a mai spus el.
Klaus Iohannis a avertizat că PSD, care a provocat această criză, trebuie să o rezolve "urgent", altfel va convoca o rundă de consultări la Palatul Cotroceni pentru a vedea "care sunt soluţiile posibile". El a privit către parlamentari, întrebându-i "cum s-a ajuns aici". "În 11 decembrie, PSD a repurtat o mare victorie", a început Iohannis, fiind întrerupt de aplauzele parlamentarilor majorităţii guvernamentale. "După aceea, doamnelor şi domnilor, după aceea, cu o ciudată strategie tip kamikaze, a intrat în coliziune frontală cu o parte însemnată a societăţii româneşti", a continuat şeful statului, zâmbind, în aplauzele opoziţiei. Preşedintele a afirmat că social-democraţii au promis ceva în campanie, dar au făcut altceva, respectiv s-au preocupat de "dosarele penale". ”Nu prosperitatea poporului român a fost prima prioritate. Grija primă a fost să vă ocupaţi de dosarele penale şi românii sunt indignaţi şi revoltaţi!", a spus Iohannis.
Preşedintele a precizat că democraţia trebuie ţinută vie, trebuie apărată zi de zi şi i-a felicitat pe părinţii care şi-au dus copiii în Piaţa Victoriei. În discursul său din Parlament, Iohannis a menţionat şi momentul de duminică, din Piaţa Victoriei, când protestatarii au aprins telefoanele şi lanternele, numindu-l o imagine "splendidă". "Imaginea aceea splendidă din Piaţa Victoriei, cu telefoanele iluminate, cred că o ştiţi cu toţii. Iată, când politicienii au încercat să ducă democraţia în coridoarele întunecate românii au ieşit în stradă şi au readus lumina în procesul democratic. Democraţia trebuie ţinută vie, trebuie apărată zi de zi, revigorată. Democraţia nu este niciodată de la sine înţeleasă şi pentru multă democraţie este nevoie de multă educaţie şi îi felicit pe părinţii care şi-au dus copiii în Piaţa Victoriei pentru o lecţie autentică de democraţie", a spus preşedintele Iohannis în plenul Parlamentului.

Predoiu: PSD şi-a dat jos haina de oaie

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a declarat ieri, referitor la faptul că parlamentarii PSD au părăsit sala de plen la mesajul preşedintelui, că PSD „şi-a dat jos haina de oaie şi s-a arătat în toată splendoarea sa de lup”. “Lupul PSD a defilat în campanie electorală cu un ton mieros, cu mesaje blânde cu un îndemn la înţelegere, astăzi am văzut care a fost răspunsul PSD la un mesaj coerent, generos, dar ferm, în acelaşi timp al preşedintelui. Plecarea din sală a PSD echivalează cu un refuz de a asculta vocea poporului exprimată prin intermediul preşedintelui, pentru că preşedintele reprezintă toţi românii şi, când ai în stradă sute de mii de oameni care încearcă să-ţi spună că ai greşit şi tu refuzi să primeşti acest mesaj, apoi ai în faţă pe preşedintele României care îţi spune că ai greşit şi îţi întinde o soluţie, o mână care arată o soluţie respectivă să repari greşeala şi să guvernezi conform mandatului pe care l-ai primit, te ridici şi pleci din sală înseamnă că pur şi simplu ai asurzit”, a afirmat Cătălin Predoiu. Liberalul a susţinut că „PSD nu mai aude vocea poporului, vocea raţiunii”. „Eu chem liderii PSD şi liderii ALDE să înţeleagă că nu e un moft ceea ce se cere de către piaţă, ceea ce cere preşedintele, ceea ce cerem şi noi PNL, respectiv să nu mai atace justiţia cu legi, să nu mai submineze anticoruţia şi să exercite mandatul pe care l-au primit. Au primit un mandat să crească pensii, salarii, să facă proiecte economice, să se ţină de această treabă şi nu de alte lucruri. Asta este mesajul nostru astăzi”, a conchis Cătălin Predoiu.

Dragnea, “surprins” de parlamentarii PSD

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, ieri, că preşedintele Klaus Iohannis a cerut să se adreseze Parlamentului, motiv pentru care a convenit, alături de Călin Popescu Tăriceanu şi Sorin Grindeanu, ca Guvernul să nu participe la discursul şefului statului, aceasta fiind şi explicaţia pentru care nu au fost invitate alte persoane. „Ieri (luni – n.r.) am avut o discuţie în trei, domnul Tăriceanu cu mine şi cu domnul prim-ministru. Domnul Tăriceanu a atenţionat şi a avut dreptate, am fost de acord amândoi cu dumnealui că este solicitare de a adresa un mesaj Parlamentului României. Asta a fost motivaţia pentru care împreună am convenit ca Guvernul să nu fie prezent, pentru că e vorba de un mesaj adresat Parlamentului. Asta este explicaţia pentru care nu au fost invitate şi alte instituţii”, a precizat Liviu Dragnea.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a explicat şi de ce nu l-a întâmpinat pe şeful statului la intrarea în Palatul Parlamentului. „L-am aşteptat aici respectuos, în picioare amândoi, am dat mâna cu dumnealui, l-am invitat în interiorul sălii. La plecare l-am salutat. A fost întâmpinat de conducerea Parlamentului”, a afirmat Liviu Dragnea. El a spus, ulterior, că stilul şi cuvintele adresate de Klaus Iohannis în plenul reunit, precum şi „frustrarea şi revolta” din ultimele zile”, i-au făcut pe parlamentarii PSD să părăseasca sala, dar lui i s-a părut „civilizat” să asculte până la final mesajul şefului statului. „Şi pe mine m-au surprins (parlamentarii PSD care au părăsit sala de plen – n.r.), dar probabil toată frustrarea şi revolta acumulată în ultimele zile i-a făcut să aibă gestul ăsta. Trebuie să recunosc că şi ei, ca şi mine, ne aşteptam ca astăzi să fie un discurs al preşedintelui mediator, preşedintele României care să fie mediatorul şi părintele naţiunii”, a precizat Liviu Dragnea. Chestionat dacă există o ruptură între preşedintele Klaus Iohannis şi PSD, Liviu Dragnea a spus: „Exact asta a spus preşedintele astăzi, s-a referit la cei de la PSD şi ALDE ca la nişte parlamentari care nu sunt agreaţi. Totuşi, preşedintele trebuie să fie preşedintele tuturor românilor, indiferent ce opţiuni politice au românii, pentru că astea sunt atribuţiile constituţionale”.
Camera Deputaţilor nu a transmis nicio invitaţie oficială diplomaţilor, şefilor de instituţii, liderilor bisericilor şi personalităţilor pentru discursul lui Klaus Iohannis din Parlament, aşa cum se obişnuieşte la astfel de ocazii, au declarat, pentru News.ro, surse politice. Mai mult, contrar uzanţelor, preşedintele ţării nu a fost aşteptat la intrare de către şefii Parlamentului.
Conform articolului 32 din Regulamentul şedinţelor comune, ”la şedinţele publice ale celor două Camere pot asista diplomaţi, reprezentanţi ai presei, radioului şi televiziunii, precum şi cetăţeni, pe baza autorizaţiei sau invitaţiei emise de secretarii generali ai aparatelor celor două Camere, în condiţiile stabilite de birourile permanente şi în limita locurilor disponibile”. Pe de altă parte, liderii PSD le-au dat drumul în sala de plen mai multor “revoluţionari”, folosiţi ca masă de manevră la toate mitingurile partidului.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
ton, acum 2633 zile, 22 ore, 3 minute, 19 secunde
Ciudat mod de comportament pentru un presedinte. Frumos limbaj made 'piata Obor'. Felul cum un presedinte de tara se trage de sireturi intr-un parlament adormit, a facut inconjurul planetei citeste integral
Teo, acum 2633 zile, 22 ore, 59 minute, 58 secunde
Off
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.