Desant DNA la serviciul de spionaj al Poliţiei
Comisarul-şef Rareş Văduva, şeful Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) din cadrul MAI, care a fost audiat, ieri dimineaţă, la DNA, a fost pus sub acuzare pentru favorizarea făptuitorului, obstrucţionarea justiţiei, deturnare de fonduri şi abuz în serviciu, după ce procurorii au descoperit detalii noi în dosarul în care a fost trimis în judecată Gabriel Oprea şi fostul şef al DIPI, comisarul-şef Nicolae Gheorghe. Ultimul a fost şi el audiat, ieri, de procurori, alături de un alt comisarul-şef, Gelu Oltean.
Potrivit DNA, şefii DIPI au aprobat mai multe rapoarte prin care au schimbat destinaţia fondurilor destinate misiunilor operative, pe care le-au cheltuit pentru protocol sau chiar şi-au însuşit sumele după care au secretizat documentele. "În perioada 2014 - 2015, persoane cu funcţii de conducere din cadrul DIPI au aprobat mai multe rapoarte prin care a fost schimbată destinaţia unor sume de bani ce erau alocate pentru cheltuieli operative ale DIPI. Astfel, banii ce urmau să fie folosiţi pentru acţiuni sau misiuni cu caracter informativ-operativ au fost îndreptaţi către cheltuieli de protocol ori pentru înzestrarea instituţiei. În acest sens, necesitatea efectuării unor cheltuieli operative a fost atestată în mod fals”, spun procurorii. Anchetatorii au strâns probe care arată că o parte din sumele care erau destinate misiunilor au fost însuşite de ofiţerii cu funcţii de conducere din cadrul DIPI.
A refuzat să declasifice informaţii din anchetă
Potrivit DNA, pentru a ascunde deturnarea de fonduri persoane din conducerea instituţiei au dispus clasificarea unor informaţii şi înregistrarea unor înscrisuri în evidenţele documentelor secrete de stat ale DIPI, deşi divulgarea lor nu ar fi fost de natură să producă daune securităţii naţionale. "După constituirea dosarului penal nr. 20/P/2016 (dosarul lui Gabriel Oprea), una dintre persoanele din conducerea D.I.P.I. a refuzat, cu încălcarea legii, să înceapă procedura de declasificare a înscrisurilor reţinute ca mijloace de probă în dosar, astfel încât să fie excluse o serie de probe ce ar fi susţinut acuzaţiile aduse de procurori, în respectiva cauză penală. Fiind avertizată asupra consecinţelor faptei sale, persoana respectivă a refuzat să pună la dispoziţia procurorului o serie de înscrisuri, a căror predare fusese dispusă conform Codului de procedură penală, în dosarul menţionat", mai arată procurorii.
Văduva este la conducerea DIPI din luna februarie, după ce Nicolae Gheorghe a fost demis de la conducerea acestui departament, alături de adjunctul său Nelu Zărnică, cei doi fiind puşi sub acuzare de procurorii DNA pentru abuz în serviciu şi deturnare de fonduri.
În perioada 2006-2014, Rareş Văduva a ocupat funcţii de conducere şi de execuţie în cadrul Serviciului Român de Informaţii. Guvernul a anunţat ieri că Văduva a fost eliberat din funcţia de conducere de la DIPI.