Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: A început campania electorală pentru europarlamentare:La vremuri noi, tot ei

Ziarul de Vrancea
24 apr 2014 676 vizualizări
Din cei 33 de europarlamentari români, 22 se regăsesc pe listele pentru europarlamentarele din 25 mai, la care se adaugă Laszlo Tokes, care va candida, pentru un al treilea mandat, din partea formaţiunii Fidesz, din Ungaria.

Listele partidelor româneşti pentru europarlamentare sunt dominate de actuali europarlamentari, la care se adaugă foşti miniştri, parlamentari sau alţi oficiali, numele noi pe locurile eligibile fiind o raritate.
Din cei 11 europarlamentari în legislatura 2009-2014, PSD a păstrat, pe lista comună cu UNPR şi PC, şase: Corina Creţu, Cătălin Ivan, Daciana Sârbu, Ioan-Mircea Paşcu, Victor Boştinaru şi Claudiu Ciprian Tănăsescu.
PSD mizează pe 13 locuri eligibile în PE, locurile 14 şi 15 fiind cu semnul întrebării.
După ce în 2009-2014 a avut 11 europarlamentari, PDL speră să obţină, după scrutinul din mai, 5-6 mandate. Democrat-liberalii mizează pe europarlamentarii cu experienţă, astfel că pe primele locuri pe listă se află Theodor Stolojan, Monica Macovei, Traian Ungureanu şi Marian-Jean Marinescu. Cei patru eurodeputaţi sunt urmaţi de preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, şi de consilierul parlamentar Orest Onofrei.
Şi PNL, care ar putea obţine 7 mandate, merge pe mâna europarlamentarilor, actuali sau foşti. Lista este deschisă de eurodeputata Norica Nicolai, urmată de Adina Vălean, Ramona Mănescu (care a părăsit PE anul trecut pentru a prelua portofoliul de la Transporturi), Cristian Buşoi (şi el fost europarlamentar, înainte de a fi numit în fruntea CNAS, în 2013), Renate Weber şi Eduard Hellvig.

EUobserver subliniază nepotismul din Romania

Doi europarlamentari care în 2009 au fost pe lista PDL candidează din nou dar din partea altor partide: Sebastian Bodu, pe poziţia a doua la PNŢCD, şi Cristian Preda, care deschide lista noii formaţiuni PMP. Cele două formaţiuni şi-au propus să atingă pragul de 5%, ceea ce le-ar permite să trimită doi reprezentanţi în PE. Pe primele două locuri ale listei UDMR se află europarlamentarii Iuliu Winkler şi Csaba Sogor.
Comentând listele formaţiunilor din România, EUobserver nota, la 10 martie, că scandalurile de corupţie, nepotism şi clientelism din jurul eurocandidaţilor vor contribui la o prezenţă scăzută la vot. Publicaţia observa că pe liste se află Daciana Sârbu, soţia premierului Victor Ponta, Adina Vălean, soţia preşedintelui PNL, Crin Antonescu, şi Ramona Mănescu, soţia primarului liberal al Sectorului 6, Rareş Mănescu. În 2009, prezenţa la vot a fost de 27,4%, românii fiind depăşiţi la rata de absenteism doar de Slovacia (19,6%), Lituania (20,9%) şi Polonia (24,5%), în timp ce media europeană a fost de 43%.

Cat caştigă un europarlamentar

Europarlamentarii beneficiază, pe lângă salariul de peste 6.000 de euro, de mai multe indemnizaţii (pentru cheltuieli generale, indemnizaţii de şedere, indemnizaţii anuale de călătorie), de rambursarea cheltuielilor de deplasare, precum şi de circa 20.000 de euro lunar pentru angajarea asistenţilor. Salariul brut al unui europarlamentar este de aproximativ 7.900 de euro, achitat din bugetul PE. După reţinerea impozitului şi a contribuţiei pentru asigurarea de accident, salariul net ajunge la circa 6.200 de euro. De asemenea, statele membre pot să perceapă din salariu un impozit naţional.
Pe lângă salariu, membrii Parlamentului European primesc o serie de indemnizaţii cu scopul de a acoperi cheltuielile pe care aceştia le fac pentru îndeplinirea sarcinilor lor parlamentare. Astfel, indemnizaţia pentru cheltuieli generale vizează acoperirea cheltuielilor din statul membru în care au fost aleşi, precum costurile de administrare a birourilor deputaţilor, factura telefonică şi taxele poştale, achiziţionarea, utilizarea şi întreţinerea echipamentului informatic şi telematic. Indemnizaţia este redusă la jumătate în cazul deputaţilor care, fără o justificare adecvată, nu participă la jumătate din numărul şedinţelor plenare pe parcursul unui an parlamentar (septembrie-august). Valoarea indemnizaţiei este de aproximativ 4.300 de euro pe lună.

Planeta se scufundă în lacrimi:Pe George Copos l-a pălit plansul în instanţă

George Copos a fost adus ieri de la Penitenciarul Rahova la Tribunalul Bucureşti, unde se judecă dosarul în care este acuzat de evaziune fiscală de peste un milion de euro, cu ocazia vânzării unor spaţii ale firmei Ana Electronic către Compania Loteria Română. În momentul în care a fost dus în sală, cu cătuşe la mâini, Copos a discutat câteva minute cu avocaţii săi şi imediat după începerea şedinţei de judecată, când s-a aşezat pe banca din boxa acuzaţilor, a început să plângă. Situaţia a fost sesizată de preşedintele completului, care a întrebat ce se întâmplă, însă niciunul dintre apărătorii lui Copos nu a putut oferi o explicaţie. Instanţa a decis ieri amanarea dosarului.
George Copos este încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde execută pedeapsa de trei ani şi opt luni de închisoare primită în dosarul transferurilor de jucători. În dosarul Loteria I, George Copos a fost condamnat, în 29 ianuarie, de Judecătoria Sectorului 2, la patru ani de închisoare cu executare. Decizia instanţei a fost atacată cu apel la Tribunalul Bucureşti, care va da o decizie definitivă în această cauză.

Ponta vrea relaţii intime cu străinii

premierul spune că se va întalni cu oficialii externi doar în biroul de la Ministerul Apărării

Premierul Victor Ponta a declarat ieri, la postul public de radio, că va primi toţi oaspeţii externi care vor vizita România la biroul său din Ministerul Apărării Naţionale, pentru a fi siguri că discuţiile cu aceştia nu vor fi interceptate. Şeful Executivului a fost întrebat dacă şi-a început lucrul la noul birou din Ministerul Apărării. "Nici nu am fost acolo", a răspuns acesta, subliniind însă că "după 25 mai" va primi "în mod sigur" la Ministerul Apărării prim miniştrii care vor vizita România. "Este un loc în care aceşti înalţi oaspeţi trebuie să fie siguri că ceea ce vorbim nu citesc prin presă", şi-a argumentat el poziţia.
Preşedintele Traian Băsescu califica miercuri drept "o mare minciună" motivul invocat de prim ministru pentru a-şi muta biroul la MApN, deoarece "nu a fost ascultat biroul primului-ministru". "Era ascultat infractorul Duicu, care a vorbit din biroul primului-ministru. Asta este cu totul altceva", a comentat şeful statului.

Suspendarea urmăririi penale a preşedintelui, contestată de Firea

Avocatul Lucian Bolcaş a contestat, ieri, la Parchetul instanţei supreme, decizia de suspendare a urmăririi penale pentru şantaj a preşedintelui Traian Băsescu, în cazul plângerii formulate de senatorul Gabriela Firea.
"Fiecare ordonanţă este întemeiată, exprimă un punct de vedere al procurorului de caz şi conţine argumente juridice. Plângerea noastră combate argumentele procurorului şi sunt sau nu sunt suficiente", a arătat Bolcaş. El a menţionat că "la mijloc este vorba de onoarea doamnei Firea, de onoarea instituţiei pe care o reprezintă, dar şi de onoarea faţă de Constituţie şi faţă de statul democratic".
Senatorul PSD Gabriela Firea a depus, în 16 aprilie, la Parchetul instnaţei supreme, o plângere pe numele preşedintelui Traian Băsescu, pentru ameninţare şi şantaj.

Senator PNL: Vacanţa pentru eurocampanie, o lovitură de stat

Senatorul PNL Cristian Bodea spune că vacanţa pentru eurocampanie reprezintă o lovitură de stat, deoarece PSD încearcă să "oprească o instituţie fundamentală a statului", iar preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, ar trebui să îşi dea demisia, pentru că "permite dictatura pontistă". "De fapt, nu pentru a se implica în campanie vor (PSD - n.r.) închiderea Senatului trei săptămâni, ci au nevoie de linişte din partea opoziţiei. PSD doreşte, de fapt, ca Ponta să nu fie bruiat în campanie. Motivul lor nu este campania, ci închiderea Parlamentului pentru ca opoziţia să nu se poată manifesta. Nu este o vacanţă parlamentară, ci o lovitură de stat, pentru că PSD doreşte să oprească o instituţie fundamentală a statului. Dacă noul preşedinte al Senatului, domnul Tăriceanu, acceptă acest teatru ieftin, ar fi bine să-şi dea demisia, pentru că permite ca Senatul să devină o unealtă a dictaturii pontiste", a spus Bodea. Acesta a adăugat că scopul închiderii Parlamentului pentru trei săptămâni este ca în acest interval PSD "să nu fie deranjat" şi să obţină un scor cât mai mare la europarlamentare, pentru a-l încuraja pe Victor Ponta să-şi asume candidatura la Preşedinţie, în toamnă, şi a spus că acesta a fost un plan gândit de socrul premierului, Ilie Sârbu, deşi este "un viol la adresa democraţiei". Pe de altă parte, Bodea a afirmat că săptămâna viitoare va bate "la poarta Senatului, la uşa lui Tăriceanu", pentru că nu vrea să intre în vacanţă parlamentară.
Senatorii vor lucra săptămâna viitoare două zile în plen, iar apoi vor mai avea şedinţă abia după alegerile europarlamentare, respectiv în 26 mai, conform deciziei Biroului permanent.

Cine sunt noii vicepreşedinţi ai Academiei Romane

Istoricul Dinu C. Giurescu, filosoful Alexandru Surdu, inginerul agrochimist Cristian Hera şi inginerul chimist Bogdan Simionescu au fost aleşi, ieri, vicepreşedinţi ai Academiei Române, pentru un mandat de patru ani, a declarat Ion Păun Otiman. De asemenea, potrivit sursei citate, Victor Voicu a fost ales în funcţia de secretar general al Academiei Române.
Istoricul Dinu C. Giurescu s-a născut pe 15 februarie 1927. Dinu C. Giurescu este şi politician român, este membru titular, din 2001, al Academiei Române, deputat în Parlamentul României şi vicepreşedinte al Partidului Conservator. Academician Alexandru Surdu este filosof, doctor în filosofie şi preşedinte al Secţiei de Filosofie, Teologie, Psihologie şi Pedagogie a Academiei Române. Cristian Hera, care a deţinut şi anterior funcţia de vicepreşedinte al Academiei Române, este inginer agrochimist şi doctor în agronomie şi doctor docent în ştiinţe. Acesta este preşedinte al Secţiei de ştiinţe Agricole şi Silvice a Academiei Române şi membru titular al Academiei Române din 2004. Bogdan Simionescu este inginer chimist, membru titular, din 2009, al Academiei Romane şi preşedinte al Filialei Iaşi a Academiei Române (din 1 august 2012).
Victor A. Voicu este medic şi farmacolog, membru titular al Academiei Române din 2001. A fost secretar general al Academiei din 2002 în 2006. În prezent, el este preşedinte al Secţiei de ştiinţe Medicale din Academia Română.
În prezent, Academia are 77 de membri titulari, 80 de membri corespondenţi (total 157), 86 de membri de onoare din străinătate şi 31 de membri de onoare din ţară.

Vicepreşedintele CJ Bihor, acuzat de luare de mită şi spălare de bani

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Alexandru Iosif Francisc Kiss, este urmărit penal, alături de administratori de firme, pentru luare de mită, spălare de bani şi abuz în serviciu. Alături de acesta sunt cercetaţi Alexandru Mudura, administrator al grupului de societăţi Lotus Market Oradea, pentru spălare a banilor, Vilmos Laszlo Bojtor, pentru complicitate la luare de mită şi spălare a banilor, Gheorghe Ioan Roatiş, administrator al societăţii Martex Trans SRL Oradea, pentru spălare a banilor, Beheamin Rus, administrator al grupului de societăţi Selina Oradea, pentru spălare a banilor, Ferenc Miklossy cetăţean maghiar, administrator al societăţii Keviep Kft Debreţin, Ungaria, pentru spălare a banilor, Ferenc Laszlo Miklossy, cetăţean maghiar, administrator al societăţii East Bau Construct SRL Oradea, pentru spălare a banilor.
Consiliul Judeţean Bihor a fost prejudiciat cu circa 8,6 milioane euro în acest dosar, arată DNA.






În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
danb, acum 3655 zile, 25 minute, 16 secunde
Cea mai de succes "meserie" pentru pitipoance, nevasta de politician la putere. Trebuie subliniata ca si aia 20000 de Euro pt. "asistenti" tot pitipoancele ii iau. Fraierii sunt citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.