D U M I T R U P R I C O P, pe drumul eternităţii (21 Mai 1943 - 29 iulie 2007)
Credem că în efortul său de îndumnezeire a cuvântului, poetul Gheorghe Istrate se va fi gândit de multe ori, dacă nu totdeauna, la prietenul său de suflet şi de poezie - Dumitru Pricop, căruia i-au fost închinate multe gânduri, atât în discuţiile lor de taină din Limpezişul Buzăului şi din Negrileştii Vrancei, cât şi prin poeziile lor, adevărate candele de suflet, fiecare fascinat de poezia celuilalt.
În volumul "Dialog cu invizibilul”, apărut în 2010, la trei ani de la plecarea poetului Dumitru Pricop la cele veşnice, Gheorghe Istrate îi închină poezia Ritual (bătrânii) prin care acesta dovedeşte o deplină înţelegere a spiritului "bătrânei Vrance”, dar şi a poeziei lui Dumitru Pricop, care a devenit, el însuşi, "un bătrân” al acestui meleag: "văzduhul putrezeşte de bătrâni/ şi-n grajduri mestecă rugina/ femeile născând destupă sâni/ acoperind cu lapte mort lumina”.
În ziua de 29 iulie 2007 - într-o duminică - a plecat la cele veşnice, "Dumitru al peşterii”, la două zile după Patriarhul Teoctist. Ce va fi avut de împlinit pe tărâmul celălalt Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, de l-a luat lângă el pe "Poetul Vrancei”!?
Poate să fi fost vorba de harul său dumnezeiesc de a turna în cuvânt suflete şi frumuseţi pe care i le admiră, profesorul Gheorghiţă Geană, un alt mare spirit al Vrancei: "Dar când Îi vei sta-nainte/Strămoşului nost’, Dumnezeu,/ Zi-I şi tu că-L rog fierbinte/ Să-mi dea un strop din harul tău!...”
Poet solar, poet al muntelui, al Vrancei Arhaice, al Mioriţei, al Marii treceri, Dumitru Pricop a ţinut la originea sa vrancenească pe care a purtat-o ca pe un blazon de înaltă nobleţe, toată viaţa. "Io, autor de drept al Mioriţei,/ nu-s anonim, aşa cum scrie-n cărţi…/ De lut legat - ca rădăcina vieţii/n-am căutat o ţară-n alte părţi/ (…)Deci am un nume! Viguros ca viţa,/ ca Patria, ca tot poporul meu/ şi, iată, scriu şi astăzi Mioriţa/ chiar dacă trupul mi-l dezgrop mereu”. (Dreptul la nume) sau: "Prin existenţă sunt un meteor/ care, arzând, îşi spulberă vecia/ dar cât de mult aş fi al tuturor/ rămân al jertfei mele, Poezia.” (Meteorul)
La opt ani de la plecarea prematură a lui Dumitru Pricop la cele veşnice, să "aprindem” fiecare câte o poezie, semn că Meteorul urcă mereu pe cerul poeziei româneşti şi în sufletele românilor.
Noi "aprindem” poezia "Poporul”, poezie, care să-i dorim să-i lumineze drumul veşniciei: "Poporul e mereu popor!/ La fel de prost şi înşelat/ Cum totdeauna s-a aflat/ Pe drumul către viitor.// El n-are timp de stat în stat/ Cioplit aşa ca din topor/ Rămâne bulgăre de-ogor/ Hulit, trudit, însângerat…// Unii îl vor, alţii nu-l vor!/ Imperiul lui e tot un sat/ de lut cu sânge-amestecat/ sub lungul Timpului izvor// Aşa cum e, e România/ Hristos umil ţesându-şi ia!"
Costică NEAGU
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
