Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: UE cere Chişinăului să respecte “integral” obligaţiile din Acordul de liber schimb

Ziarul de Vrancea
19 apr 2017 398 vizualizări
Uniunea Europeană a avertizat ieri Republica Moldova să respecte Acordul de liber schimb cu blocul comunitar, în contextul în care preşedintele Igor Dodon încearcă să apropie Chişinăul de blocul rival condus de Rusia, Uniunea Economică Eurasiatică, transmite Reuters.

Republica Moldova a primit recent statut de observator în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice (UEE) — din care fac parte Rusia, Belarus, Kazahstan, Armenia şi Kârgâzstan —, în care preşedintele Dodon vede o opţiune la acordul de liber schimb cu UE. Uniunea a precizat că, deşi îşi încurajează partenerii să întreţină o serie de alianţe de afaceri, “ne aşteptăm ca Republica Moldova (...) să-şi respecte integral obligaţiile”, a declarat ieri o purtătoare de cuvânt în cadrul unui briefing de presă, întrebată fiind despre reacţia UE faţă de primirea de către Chişinău a statutului de observator la Uniunea Economică Eurasiatică. Jumătate din schimburile comerciale ale Republicii Moldova se realizează cu Uniunea Europeană, iar acordul de liber schimb cu UE oferă Chişinăului acces la cel mai mare bloc comercial din lume. Concomitent, ţara trebuie să rămână deschisă pentru bunurile provenite din Uniunea Europeană.

Phenianul a încheiat un spectacol cu imagini în care distruge SUA

Coreea de Nord a pregătit un spectacol muzical pentru a marca ziua de naştere a fondatorului ţării, Kim Ir-sen, care s-a încheiat cu imagini cu o rachetă care loveşte Statele Unite, dându-le foc. Imagini transmise de televiziunea de stat a arătat fragmente din spectacol, precum şi publicul aplaudând frenetic la final, în timp liderul actual, Kim Jong-un, zâmbea.
Spectacolul ar fi avut loc duminică, a doua zi după parada impresionantă organizată la Phenian cu ocazia împlinirii a 105 ani de la naşterea lui Kim Ir-sen, bunicul lui Kim Jong-un. Cântecele interpretate de un cor au fost urmate de imagini cu un test cu rachetă din luna februarie. Înregistrarea a fost editată, pentru a părea că a fost vorba de mai multe rachete care au zburat peste oceanul Pacific şi au lovit SUA, distrugându-le. În cadrele finale ale clipului apar drapelul american în flăcări şi rânduri de cruci albe într-un cimitir. “Când s-a încheiat spectacolul, toţi artiştii şi participanţii au izbucnit în urale”, a afirmat agenţia de presă KCNA. “Iubitul lider suprem le-a făcut cu mâna şi i-a felicitat pe artişti pentru spectacolul lor de succes”, au adăugat jurnaliştii nord-coreeni.
În februarie, Coreea de Nord a anunţat că a testat cu success un nou tip de rachetă balistică cu rază medie şi lungă de acţiune, Pukguksong-2, ce foloseşte combustibil solid. În cursul paradei de sâmbătă, regimul a prezentat arme despre care experţii au spus că ar putea fi rachete balistice intercontinentale. A doua zi a efectuat un test cu rachetă ce a eşuat. Coreea de Nord ameninţă în mod regulat că vor distruge Statele Unite, pe fondul tensiunilor sporite din Peninsula Coreea.

Doi suspecţi de terorism, ucişi de serviciile secrete ruse

Doi bărbaţi originari din Asia Centrală, suspectaţi că pregăteau atentate în Rusia, au fost împuşcaţi mortal la Vladimir, un oraş turistic situat la 200 kilometri est de Moscova, au anunţat ieri serviciile speciale ruse FSB. ”Agenţi FSB au eliminat, într-o încercare de arestare căreia i s-au opus, doi cetăţeni din Asia Centrală născuţi în 1987 şi 1991”, a anunţat FSB într-un comunicat transmis agenţiilor ruse de presă. Potrivit FSB, cei doi bărbaţi se aflau în contact cu ”recrutori din organizaţii teroriste internaţionale” şi erau pregătiţi să comită atentate în Rusia.

Două F-22 americane au interceptat două bombardiere ruse nucleare în largul Alaskăi

Două bombardiere ruse cu capacitate nucleară s-au apropiat de Alaska, la 160 de kilometri de Insula Kodiak, potrivit Pentagonului. Cele două bombardiere de tip Tu-95 ”Bear” au zburat, luni, la aproximativ 450 de kilometri sud-vest de baza aeriană americană Elmendorf, în cadrul zonei de identificare aeriană a Statelor Unite, au precizat marţi oficiali americani.
Forţele aeriene americane au trimis două avioane de vânătoare de tip F-22 să intercepteze bombardierele ruse, într-o operaţiune care a fost “sigură şi profesionistă”, a declarat Gary Ross din cadrul Marinei. Avioanele americane au zburat alături de bombardierele ruse timp de 12 minute, îniante ca acestea să-şi schimbe direcţia şi să se întoarcă la baza lor din estul Rusiei, potrivit Fox News. Acesta este primul incident de acest fel din mandatul lui Donald Trump.
Bombardiere ruse s-au apropiat ultima oară de Statele Unite pe 4 iulie 2015. Două bombardiere au zburat atunci în largul coastelor Alaskăi şi Californiei şi s-au apropiat la 65 de kilometri de Mendocino, în California.
În cursul acestui incident, piloţii ruşi au transmis un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Independenţei, potrivit CNN.

Comisia Europeană: ''Adevăratele'' negocieri privind Brexit-ul vor începe după alegerile anticipate

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, consideră că ''adevăratele negocieri'' între Uniunea Europeană şi Marea Britanie pe tema Brexit-ului vor începe doar după alegerile anticipate din Marea Britanie din 8 iunie, a declarat ieri un purtător de cuvânt al executivului european. Acesta a declarat că Juncker şi şefa executivului britanic, Theresa May, au avut o convorbire telefonică marţi seară, după anunţul făcut de May că intenţionează să organizeze alegeri anticipate în iunie.
''Ca urmare a convorbirii lor telefonice, preşedintele consideră că adevăratele negocieri politice asupra Articolului 50 cu Marea Britanie vor începe după alegerile prevăzute să aibă loc la 8 iunie'', a declarat sursa citată, referindu-se la articolul din tratatul de la Lisabona care reglementează ieşirea unui stat membru din blocul comunitar.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.