Educație

Conacul lui “Tănase Scatiu” a fost demolat

Ziarul de Vrancea
23 iun 2013 8429 vizualizări
Unul dintre locurile simbolice din istoria literaturii romane, domeniul boierului eternizat de Duiliu Zamfirescu sub numele de Tanase Scatiu, a fost pus la pămant

După ce vreme de jumătate de secol conacul de la Bonţeşti a fost trecut la stat, la Întreprinderea Agricolă de Stat (I.A.S.), în perioada comunistă, după ’89 starea de degradare a continuat pentru că nepoţii “Scatiului” nu au putut intra în posesie, chiar dacă aceaştia aveau acte doveditoare. În perioada de după 1990 conacul a servit la cazarea muncitorilor zilieri veniţi la muncă în podgoria Cârligele-Coteşti. Bineînţeles că odată cu trecerea timpului, acesta s-a degradat tot mai mult, lucrări de renovare şi întreţinere fiind imperios necesare, dar care nu puteau fi suportate de “mai-marii” administratori ai podgoriilor pe care îi interesa doar “mulgerea viei”. Acum câţiva ani în urmă conacul a luat foc, fără să se ştie cauza exactă a incendiului. Pagubele nu au fost semnificative, doar acoperişul care mai proteja zidurile atâtor ani de istorie şi de povestiri a fost distrus. După incendiu a rămas în ruină, până când, în 2010-2011, părintele paroh C. Aurel-Dan a vrut să cumpere conacul şi curtea care sunt exact lângă biserica satului. Părintele, ca un om gospodar, a început curăţenia prin curtea conacului, curăţenie care nu s-a finalizat nici astăzi, căci urmaşii lui Dimitrie Simionescu Râmniceanu au reuşit să intre în posesia conacului şi a celor aproximativ 12 hectare de vie, pe care au defrişat-o în  toamna anului 2011, iar în primăvară au reuşit să o replanteze. Se aud zvonuri că pe locul fostului conac nepoţii vor să construiască o cramă, de aceea acum câteva zile s-a început demolarea conacului, unde câţiva dintre săteni au vrut să-şi ia acasă o parte din istoria şi amintirea lui, reuşind asta prin cărămizile adunate din zidurile lui. Sperăm că slava fostului conac, care a intrat în istoria literaturii romane, va fi întrecută şi dusă mai departe de crama care credem că se va construi, Şi poate, nu un “Scatiu”, ci un vin bun va duce mai departe numele dealurilor bonţeştene. (George Cezar Trifan)

Tănase Scatiu de Duiliu Zamfirescu

“Tănase Scatiu”, al doilea volum din ciclul Comănestenilor, scris de Duiliu Zamfirescu, este romanul parvenitului, al mojicului şi mitocanului. D. Zamfirescu a construit în Tanase Scatiu un personaj grotesc, tipul arendaşului îmbogăţit, care intră în politică şi se căsătoreşte doar pentru a parveni. Conacul făcea parte din domeniul celui mai înstărit boier din partile locului, Constantinescu Petrică, socrul "parvenitului" Dimitrie Simionescu Ramniceanu din Bontesti, cel care a servit ca prototip pentru personajul Scatiu. Acest Dimitrie Simionescu Ramniceanu s-a căsătorit cu unica fiică a boierului Constantinescu şi a pus mana pe domeniul de la Bonteşti şi pe toate bunurile boierului. Fiul acestuia, Marin Simionescu Ramniceanu, om de cultură, academician, director al Fundatiilor Culturale Romane între cele două războaie mondiale, aducea lumea bună a Bucureştilor la conacul de vară de la Bonţesti, după cum se arată într-un articol publicat recent de Jurnalul Naţional. (Z. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Cosmy de la Paunesti , acum 3971 zile, 18 ore, 15 minute, 55 secunde
Parca am avzut cladirea acum cativa ani cand am trecut prin zona si inca de atunci era un risc .Si normal ca trebuie demolata pentru a face loc pentru ceva nou si modern capabil sa raspunda cereri citeste integral
Sebastian, acum 3899 zile, 9 ore, 13 minute, 46 secunde
"Parca am avzut cladirea acum cativa ani cand am trecut prin zona si inca de atunci era un risc ." Astia ca tine sunt un risc! Vorbesti in necunostinta de cauza despre nou si vechi. Ramai la citeste integral
, acum 3971 zile, 11 ore, 58 minute, 47 secunde
Citez: "Suntem in secolul 2012".. Vai de capul tau..
Dan, acum 3971 zile, 14 ore, 13 minute, 14 secunde
Se vede ca esti de la Paunesti!
x, acum 3971 zile, 16 ore, 25 minute, 10 secunde
Ba' tu esti frate cu Ulise? La fel de tamp da' mult mai p'r's't.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.