Ultimul cimpoier vrancean
În comuna Nistoreşti trăieşte ultimul cimpoier din Vrancea: nenea Ion Stanciu, cel care nu doar că ştie să cânte dumnezeieşte la acest instrument, dar şi face cimpoaie. A început prin a-şi „croi” din lemn un fluier, iar din trestie un cimpoi.
De atunci a confecţionat peste 400 de cimpoaie pentru Şcoala Populară de Artă, pentru alţi cântăreţi din cimpoi sau le-a vândut, pur şi simplu, iubitorilor de tradiţii, care au păstrat în vitrina cu bibelouri şi acest instrument cu cap de capră. L-au căutat turişti veniţi din lumea largă, a călătorit şi el peste mări şi ţări, dar obiceiurile nu şi le-a schimbat, rămânând acelaşi mocan îndrăgostit de munţii lui, de căsuţa din apropierea râului Năruja, de familia lui, de care este foarte mândru. A umblat prin lume, dar parcă nicăieri nu i s-a părut mai frumos ca în Vrancea lui, în care tot „călătoreşte” de-o viaţă, trăind o adevărată aventură: sate cocoţate în vârf de munte, cu buciumul care vesteşte răsăritul soarelui şi întoarcerea turmelor, acasă, la asfinţit, 
cu ape cântătoare şi munţi de o frumuseţe care-ţi rupe sufletul în două şi ţi-l 
aşează apoi la loc în piept, cu bunătatea localnicilor, întotdeauna bucuroşi de oaspeţi şi farmecul sărbătorilor la care se închină, în biserică, tot satul. Vrancea Arhaică este încă o ţară a satelor tradiţionale, cu obiceiurile strămoşeşti, cu frumoasele costume populare, cu dansurile şi cântecele după care recunoşti locul. Unul dintre păstrătorii „comorii” este nenea Ion Stanciu, din satul Româneşti, rămas printre ai lui, verde încă, chiar dacă trecut binişor de 60 de ani, ultimul meşter de cimpoaie, căci aşa i-a fost dat de Soartă.
Primul cimpoi a fost confecţionat din trestie
„Când vii pe lume, ai o soartă, trăieşti şi mori după cum ţi-a fost sortit. Timpul trece şi se împlinesc toate, după cum ţi-a fost dat. Lucrurile merg după rânduiala lor şi fiecare lucru are vremea lui...”, îşi începe nenea Stanciu povestea.
Nenea Stanciu cântă de când se ştie pe pământ, i-a fost tare drag. Avea vreo 7 anişori, când mama îl trimitea după apă, în valea râului Năruja. Pleca cântând şi se întorcea cântând. Mama îl auzea de departe şi-i ieşea înainte, să-i ia din mână găleata plină ochi. Prima oară şi-a făcut un fluier, de care nu se despărţea nici în somn.
„Visul meu însă era un cimpoi, aşa că mi-am făcut unul din trestie. Când am mai prins curaj, mi-am făcut un cimpoi adevărat format din 4 părţi: burduful (cu mai multe fluiere), caraba, suflătoarea şi bâzoiul de vreo 7-8 cm lungime, altfel nu corespunde. Fiecare parte componentă este cizelată cu dragoste şi multă pricepere. Se lucrează numai în lemn de tisă, tăiat pe lună veche, ţinut la uscat la umbră, jumătate de an. Lemnul de tisă are rezonanţă, dacă n-ar avea rezonanţă, n-ar cânta”, spune nenea Stanciu. Burduful se face din piele de capră, care se cojeşte bine, se ţine la sare 2 zile, după care se pune în zer de var, sau zer de oaie, la o temperatură de 25-30 grade, timp de alte 10 zile. Se scoate apoi, se usucă şi începe lucrul.
Satul se trece...
Nenea Ion Stanciu spune că e veche tradiţia în familia lui, peste 150 de ani. De când s-a liberat din armată a făcut peste 400 de cimpoaie. Avea pe vremuri, acum mai bine de 40 de ani, o formaţie de 25 de cimpoieri. Cântau la deal cu oile, cu vacile, cântau la zile de sărbătoare, toţi îmbrăcaţi în iţari şi cămaţă cu fir.
„Acum nu mai poartă iţari şi cămaşă decât bătrânii”, spune cu tristeţe, nene Stanciu, şi copiii la şcoală, la serbări. ”M-aţi întrebat cine m-a învăţat să cânt.... Păi cine? Asta e dat de la Dumnezeu. Oamenilor le plăcea cum cânt, la sărbători, la horă... Meseria asta se „fură”, aşa să ştiţi! Mi-aduc aminte, aveam un taraf, ţambal, fluier, cimpoi... Cânta la sărbători şi mergea pe marginea horii. Aşa de frumos era..., satul era altfel, plin de fete şi flăcăi”, îşi aminteşte Ion Stanciu. Acest bărbat vesel, cu suflet de copil şi mâini de aur, spune că l-a cam copleşit tristeţea, când şi-a dat seama că vremurile în care satul era sat, cu bucuriile lui, cu petrecerile lui, se trec. „Am mers, cu formaţia artistică, în America, Germania, Cehia, Bulgaria, la Chişinău în Republica Moldova, la concursuri şi spectacole de gală. Au trecut ani de atunci, parcă a fost ieri... S-au adunat vreo 70 de diplome pe care le ţin în casă. Copiilor mei nu le-a fost drag să înveţe, să ducă tradiţia mai departe şi nici să facă, ori să cânte la cimpoi. Aşa a fost să fie, aşa e mersul lumii acum. Copiii au plecat în lume, şi-au făcut un rost acolo”, spune nenea Stanciu.
Regret ca învăţăceii din sat sunt cu gandul la emigrare
După 1990 a fost căutat şi de turiştii care l-au găsit pe reţelele de socializare. Au fost fascinaţi de cimpoaiele lui, pe care le-a dat pe bani buni, dar şi de fluiere, caval, ocarine. Mai are câţiva elevi în sat, talentaţi, dar cu gândul la ţările străine, unde ar vrea să ajungă după terminarea şcolii, parcă nu-i mai trage inima să „croiască” din lemn un fluier, o ocarină sau un caval, cât despre cimpoi, realizarea lui este o adevărată aventură. Nenea Stanciu însă nu şi-a pierdut speranţa şi aşteaptă să-i crească nepoţii, poate că unul dintre ei va prinde drag de tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti. Oameni de felul meşterului Ion Stanciu, mereu cu zâmbetul pe buze, mereu gata de drum, să mai bucure pe cineva, să mai cânte cuiva, să cunoască alte locuri, alţi oameni care-i împărtăşesc pasiunea, ne fac viaţa mai frumoasă, ne amintesc care este menirea noastră pe pământ. Nenea Ion Stanciu şi-a înmulţit talantul, aşa cum au făcut-o şi alţi bărbaţi bravi din Vrancea Arhaică: Cristea Tulache din Spulber, Pavel Stăruială din Nereju, Maftei Macovei din Prisaca, Pavel Terţiu din Nereju, nenea Beşa din Bârseşti şi nu în ultimul rând un mare iubitor al portului tradiţional vrâncean şi al obiectelor folosite în gospodărie din moşi strămoşi, nenea Mihai Hanu din Nistoreşti, la care merită să ne gândim cu drag chiar dacă nu mai sunt printre noi, mai ales în ceas de sărbătoare. Pentru cei care vin din urmă şi se străduiesc să păstreze tot ce e mai frumos în lumea tradiţional - vrânceană, mulţi ani cu sănătate şi putere de muncă! „LA MULŢI ANI!” (Janine VADISLAV )
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
